UTA Arad

Suporter Club UTA se îndreaptă în Instanță împotriva grupării arădene și a lui Călin Costea și cere plecarea lui Meszar: „Mergem spre colaps!”





Conflictul dintre Suporter Club UTA și conducerea clubului arădean trece la un alt nivel. Constestați până acum doar prin scandări, bannere sau comunicate de presă, șefii „roș-albilor” au fost acționați oficial în instanță de organismul fanilor din două motive. Primul ar fi acela că Adunarea Generală a AFC UTA e considerată ilegal întocmită, iar al doilea, fiindcă cei care conduc destinele formației de pe Mureș nu au pus la dispoziție datele financiare solicitate de SCU, din calitatea sa de membru al Consiliului Director al clubului. Războiul din instanță al fanilor s-a extins și la Călin Costea, omul de afaceri arădean care a înregistrat la OSIM mărci ale licenței UTA, care sunt considerate falsuri de fani și avocații acestora.

Dau clubul în judecată în două spețe: „Nu am vrut să ajungem aici, dar nu avem de ales”

Cei de la Suporter Club UTA consideră că au trăit un adevărat șoc luni, cu ocazia Adunării Generale convocată și conducerea grupării „roș-albe”, când au aflat că vor sta la masă cu noi trei membri. „Pe lângă faptul că vechii membrii ai Adunării Generale, domnii Alexandru Meszar și Florian Voinea și doamna Alexandra Lucaci nu au dorit să dea ochii cu mine, în calitate de reprezentant al SCU, delegându-l pe avocatul Dan Ione Lanevschi, am aflat cu stupoare că s-a mai stabilit cooptarea a trei membri în structura de conducere a clubului. Este vorba despre doamna Gabriela Meszar, chiar soția conducătorului totum factum de la UTA, Călin Costea, acel domn oportunist, vânător de mărci false și Dorin Stana, care era deja în organigrama clubului, dar nu și în Adunarea Generală. Fiindcă din partea tuturor era prezent doar avocatul Lanevschi, am apelat și noi la avocatul Radu Buda, care ne acordă sprijin de ani buni de zile, reprezentându-l – printre alții – în trecut și pe regretatul Nicolae Bara și, împreună cu dânsul, am stabilit să acționăm pe cale legală împotriva acestei manevre de consolidare a poziției în cadrul asociației din partea domnului Alexandru Meszar. De obicei, în astfel de cazuri, structura Adunării Generale se mărește pentru a primi investitori, cum ar fi trebuit să fie cazul oamenilor de afaceri arădeni din proiectul Next Gen, dar nu e cazul aici. Așadar, am atacat această decizie în instanță, unde – de asemenea – am cerut ca tot domnul Meszar și cei din jurul său să ne pună la dispoziție toată situația financiară consolidată a clubului din ultimii trei ani și nu doar bilanțul simplist ce poate fi găsit și online. Prin notificarea de pre-audit din luna februarie am solicitat oficial aceste date financiare și nu le-am primit, așa că vom face tot posibilul să le obținem în urma unei decizii judecătorești. Ne pare rău că s-a ajuns aici, ca suporteri ai UTA-ei nu-ți dorești să te îndrepți împotriva clubului, dar nu am avut de ales. Vrem să știm exact ce s-a întâmplat în ultimii trei ani la club și avem tot dreptul conform statutului de membri ai Adunării Genarale sau Consiliului Director”, afirmă Claudiu Negru, noul președinte al Suporter Club UTA, cel care l-a înlocuit în urmă cu o lună de zile pe Dan Proca.

În război și cu Costea, noul Fan Shop va fi lansat în luna mai, iar UTA Official App- de ziua clubului

Dar, în instanță va ajunge și Călin Costea, în speța sa legată de mărcile sale înregistrate la OSIM. „De la bun început, vă spunem că marca UTA, înregistrată la OSIM și cedată către noi de regretatul Nicolae Bara, o deține doar Suporter Club UTA. Restul, adică încercările oportunistului domn Costea, de a veni cu niște mărci ale licenței, simple înșiruiri de litere fără nicio valoare, vor fi și ele obiectul unor procese. 5047 și 5408 sunt numerele de dosare de la Tribunalul București, unde se judecă cazul. Suporter Club UTA este reprezentată de Casa de Avocatură Simion și Baciu, care se va ocupa ca aceste mărci să fie anulate în instanță, iar de acum înainte orice încercare de acest gen la OSIM va fi contestată imediat de noi. De altel, am aflat cu surprindere că soția domnului Costea a încercat să înregistreze o marcă UTA la Biroul de Integrritatea Intelectuală din cadrul Uninii Europene, dar aceasta a fost deja contestată de noi. În fine, am notificat Facebook și Instagram cu privire la faptul că se promovează și vând online produse cu marca UTA, după ce noi am retras dreptul de folosință a acestei mărci clubului UTA și implicit firmei Afront Mediatech, iar pagina de facebook a sitului 1945.ro a fost închisă. În tot acest timp, am avansat cu proiectului noului Fan Shop, de unde suporterii își pot achiziționa produsele oficiale undeva începând din luna mai. Avem bătută în cuie locația noului magazin, dar vom mai participa și la licitația Reconsului pentru spațiul vechiului FanShop din incinta stadionului „Francisc Neuman”. Totodată, aplicația UTA Official App. va fi lansată oficial pe 18 aprilie, de ziua clubului UTA. Aici se va deschide și un magazin virtual, cu produse originale ale UTA-ei, iar câștigurile vor merge, transparent, către grupele de copii și juniori ale Academiei UTA”, susține Sebastian Bulumac, vicepreședintele SCU.

Îl vor plecat pe Meszar: „Să nu ajungem în situația lui Dinamo!”

Tot reprezentanții Suporter Club UTA susțin că, din punctul lor de vedere, Alexandru Meszar și-a pierdut orice fel de credibilitate și îi cer să plece de la club. „Știam că UTA nu este condusă de o figură precum cea a lui Angelo Gandolfi sau Nicolae Bara, dar nici nu ne gândeam că vom ajunge să-l punem pe domnul Meszar pe aceeași treaptă cu Adrian Marțian. Personal, îl consider chiar mai rău decât acesta. Nu văd cum se poate merge mai departe cu domnul Meszar în club, nu credem că cineva se va mai asocia cu dânsul și mă refer la grupul Next Gen sau alți investitori. Or clubul UTA are mare nevoie de bani privați, de surse de câștiguri, căci, după calculele noastre, datoriile însumate la finalul acestui sezon merg undeva spre 4 milioane de euro. Am văzut ce s-a întâmplat la Dinamo și unde a ajuns echipa acum și vorbim tot despre un club de tradiție ce a trăit mult din contribuțiile fanilor. Clubul nu are active, gen stadion sau alte bunuri de preț, precum CFR Cluj, să spunem, iar atunci colapsul este aproape. Probabil, acțiunile noastre din instanță vor avea și repercursiuni penale și atunci nu vedem cum clubul UTA va mai putea continua cu domnul Meszar la conducere”, a adăugat Bulumac.

Nu se gândesc (încă) la retragerea drepturilor federative: „Nu renunțăm la salvarea acestui club”

În fine, ca și deținători ai drepturilor federative a clubului arădean, cei de la Suporter Club UTA ar putea decide în orice moment să lase fără identitate formația ce se bate pentru supraviețuirea în Superligă. „Atâta timp cât acest club mai poate fi salvat nu vom renunța la luptă. Descoperim și noi tot mai multe nereguli, dar nu vrem să avem două echipe în oraș, ca și la Craiova, de exemplu. Asta cu toate că trăim un sentiment de jenă, de stânjenire la felul cum e condus și administrat acest club, care an de an încasează tot mai mult, dar care a ajuns să se bată la retrogradare în loc să sperăm la un loc în cupele europene”, concluzionează Claudiu Negru, care, alături de alți suporteri, va participa mâine, la slujba de înmormântare a lui Nicolae Bara, de la București.

10 comentarii

        1. am propus o categoie noua, COLȚUL MICROBISTULUI, unde dau acces la cei care doresc și au ce să povestească din cele trăite de ei sau alte materiale pe situlu sportarad.ro cu semnatura lor proprie sau avatar si vor putea fi citite si comentate ca orice articol scris de noi … te bagi?

          0
          0
          1. este doar asa un teasing, voi face un articol in care voi explica totul si sper ca demersul meu sa aiba succes

            0
            0
  1. Poate se vrea sa retrogradeze apoi sa o lase a SCU. Sau sa aibă timp un an sa refacă gazonul, în liga a doua UTA o sa defileze dacă se mențin jucători. Keseru care a fost dorit de Poenaru o sa bifeze la final de carieră o retrogradare și își va rezilia contractul. Poate.

    0
    0
  2. Acelasi SCU s-a indreptat si in 2013 de la FCM UTA ARAD spre Uta BD unde era cine credeti? MESZAR-FALCA …sa nu uitam mercenarilor !!! Câinii flamanzi nu sunt loiali,ei vor mânca cu oricine are mancare… probabil grupul de investitori au Pedigree de calitate…

    0
    0
  3. Tara arde! UTA arde! Si baba se piaptănă! Și comentatorii …. pe lângă subiect! Foarte bine! Era Meszar la UTA trebuie sa se sfârșescă! Și-a făcut situația asta cu mâna lui! Supermanagerul! Ai magazin (a se citi echipa de fotbal) și dai eject cliențiilor (a se citi suporterilor!)! Da! Nu îmi subliniați că voi, MULȚIMEA, nu sunteți derbedeii de la SCU! Nici eu nu sunt SCU! Da și voi, dacă pierdem cu U Cluj o să îl scuipați pe Șoani, dacă batem o să îl lingeți în cur, deși situația, nic sportivă și nici financiară, nu s-a schimbat deloc! Meszar are dreptul să își conducă afacerea UTA cum vrea! Chiar și să dea faliment! Banii lui! Oare pierde banii lui!? Adică bagi 10 (ZECE!!!) milioane Euro în 3-4 ani și nu scoți nimic!? Și nimeni nu îl întreabă de REZULTAT!? Cine să îl întrebe!? Nevastă-sa? Costea? Dorin? Secretara? Ia, postacii degeaba de pe aici! Rog pe Lucian să deschida o listă să cotizați la mine 100 lei/ lună fiecare și vă dau ….M.IE! Vă bucurați și comentați pe aici ….numa băgați banul!? Șoani conduce UTA ca pe buticu lui! De asta și UTA e o echipă de …. buticari! El nu știe altceva! Cu el UTA nu va fi niciodata Kaufland ori Lidl! Foarte bine SCU! Acțiunea în instanță nu are nici o treabă cu planul sportiv! Cum nici cooptarea noilor membrii ai asociației nu are!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button