UTA Arad

Balint susține că există unitate, încredere, dar și unele nemulțumiri la UTA: „Suntem într-o situație dificilă, dar să nu luăm lucrurile dramatic, radical”





Ca și înaintea meciului de pe teren propriu cu FC Botoșani, când UTA a câștigat (3-1) din nou în Superligă după exact 14 partide, antrenorii, jucătorii și conducătorii clubului au luat masa împreună la Hotelul Subcetate. S-a întâmplat ieri, cu ocazia zilei de naștere a antrenorului Laszlo Balint, care se află într-unul dintre cele mai complicate momente ale carierei sale, dacă nu chiar cel mai complicat. Descoperă oferta de pariuri Superbet pentru partida cu U Cluj!

Simt susținerea suporterilor: „O să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne atinge obiectivul”

„Bătrâna Doamnă” a rămas pe loc de retrogradare directă și după prima etapă din play-out și multe se leagă de confruntarea de sâmbătă (ora 12), împotriva Universității Cluj, de pe teren propriu. În ciuda faptului că o parte a suporterilor contestă actuala conducere a clubului, vestiarul are parte de un cu totul alt tratament, iar Balint a ținut să sublinieze acest aspect: „Mulțumesc oamenilor, deloc puțini, care ne-au transmis în ultima perioadă atât mie, cât și jucătorilor mesaje de încurajare și susținere. Chiar am rămas impresionat de această dovadă de solidaritate și – până la urmă – de unitate pe care am primit-o din partea multor oameni care iubesc UTA, arădeni și nu numai, oameni care țin cu adevărat la culorile acestui club. Vreau să le mulțumesc și vreau să le transmit că o să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne atinge obiectivul în acest sezon”. Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

Le-a cerut jucătorilor să lase preocupările deoparte pentru: „A rămâne uniți și concentrați”

Altfel, tehnicianul UTA-ei susține că atmosfera în cadrul lotului e bună, cu toate că a recunoscut – indirect – că sunt și nemulțumiri legate de ușoarele întârzieri salariale. „În diferite momente, în cadrul unui grup pot apărea fel și fel de nemulțumiri, pentru că vorbim totuși de 26-28-29 de jucători, dacă îi adăugăm și pe jucătorii accidentați sau pe cei tineri. Este clar nu poți să îi mulțumești pe toți, pentru că fiecare își dorește să joace titular sau măcar să fie convocat. Sunt și alții care – poate – au și alte probleme conexe, dar la discuția pe care am avut luni cu echipa le-am transmis foarte clar că e momentul în care toată lumea trebuie să lase absolut orice altă preocupare deoparte pentru a rămâne uniți și concentrați pe ceea ce avem de făcut. Acești băieți au demonstrat  că pot face acest lucru și eu cred că sâmbătă este proxima oportunitate să o arătăm din nou. Așadar, starea de spirit generală este una bună, sunt ajutat 100% de conducere în acest sens. Chiar ieri am invitat echipa la o masă, am servit masa de prânz de după antrenament și chiar m-am bucurat că au onorat invitația și majoritatea persoanelor din conducere. Am stat, am discutat într-un cadru mai puțin oficial, departe de stadion și chiar am simțit încredere reciprocă în tot ceea ce putem face. Și cred că acesta este cel mai puternic detaliu pe care ne putem baza. Adică să avem încredere unii în ceilalți, să rămânem uniți, pentru că, indiferent cât de mult vrem să nu acceptăm ceea ce trăim acum, realitatea este că suntem într-o situație dificilă. Iar ca să ieșim din ea trebuie să avem încredere în ceea ce putem face fiecare pe felia lui”, a adăugat Balint. Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

„Avem jucători care-și doresc mai mult, iar asta vine de la sine și cu o presiune”

După sezonul regular mult sub așteptări, dar și eșecul de la Ploiești, cu Petrolul, coroborat cu alte rezultate ce au rupt puțin clasamentul play-outului, utiștii par a juca etapă de etapă cu sabia lui Damocles deasupra capului, începând de sâmbătă, cu U. Cluj. „Avem jucători care își doresc mult mai mult decât ce se întâmplă acum prin prisma clasamentului, iar asta vine de la sine și cu o presiune, dar nu cred că este cazul să luăm lucrurile atât de dramatic și de radical. E adevărat, echipele de peste noi au mai adăugat puncte după etapa trecută, dar eu am văzut toate meciurile și – poate – cu excepția celui de la Craiova, dintre FC U Craiova și Mioveni, toate au stat sub semnul unui echilibru pregnant. Rezultatele au fost cum au fost, dar la nivel valoric echipele sunt foarte apropiate și atunci eu sunt convins că inclusiv la nivelul acestui play-out vor mai fi surprize. Vor fi echipe care, cel puțin la nivelul hârtiei, vor pleca din postura de outsider, dar vor câștiga puncte. Tocmai de aia spun, această bătălie va fi crâncenă și va fi dusă până la final, sunt convins de asta, la fel cum cred că și lupta la vârful clasamentului se va da până în ultima etapă”, a adăugat Balint. Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

Vor să-l omagieze pe Bara cu o victorie cu Clujul

Săptămâna trecută, UTA s-a despărțit de Nicolae Bara, ultimul finanțator privat al grupării arădene, fost președinte al clubului arădean între 2006 și 2008, când Laszlo Balint a îmbrăcat tricoul „roș-alb” în Liga 1. „Transmit și eu condoleanțe familiei Bara pe această cale. Domunul Nicolae Bara chiar a fost un om deosebit, care, venit de pe alte meleaguri, a înțeles foarte repede ceea ce înseamnă UTA. La fel ca și mine, aș spune, când vine vorba despre înțelegerea spiritului utist, dar cu diferența că dânsul a și venit cu un aport financiar însemnat la perioada respectivă. Chiar dacă nu am mai vorbit personal cu dânsul de ani buni de zile, am văzut declarațiile sale și am realizat că inclusiv acum, după foarte mulți ani, avea foarte bine impregnat în suflet acest spirit utist și  dragostea pentru club. Îmi pare tare rău să vorbim astăzi la trecut despre dânsul, m-aș bucura ca prin ceea ce facem pe teren cu U. Cluj, prin victoria pe care sperăm să o obținem, să putem să aducem să-i aducem și un omagiu domnului Nicolae Bara”, a mai transmis „principalul” arădenilor.

3 comentarii

  1. Dragi jucători și staff tehnic, făceți-vă datoria și lăsați echipa asa cum ați primit-o în liga 1 și cine nu este mulțumit, la Sf sezonului poate pleca. Cine știe aprecia echipa nu își bate joc de ea.

    0
    0
    1. Balint doar papagalul este de tine ca in rest ești praf și tu și jucătorii care un intreg sezon v-ați bătut joc de tot ce înseamnă UTA. La fiecare discurs al tău jucătorii vor ,jucătorii se pregătesc , jucătorii sint uniți etc dar in timpul meciului ne arată cu totul altceva , Îți da clasa Sabau cu UCluj si pe teren si in afara lui !

      0
      0
  2. BUNĂ ZIUA… DA DOMNULE ANTRENOR BALIT AVEȚI MARE DREPTATE ./// ÎN PRIMUL RAND „””””LA MULȚI ANI „”” ,SĂNĂTATE ȘI FERICIRE SĂ VA DE- A BUNUL DUMNEZEU//// DAR CU AJUTORUL DUMNEAVOATRĂ, A CONDUCERII, ȘI A JUCĂTORILOR PE CARE ÎI ANTRENAȚI O SĂ FACEȚI SÂMBĂTĂ UN JOC FOARTE BUN ȘI VEȚI CÂȘTIGA PENTRU PUBLICUL CA VĂ VA SUSȚINE …..SÂMBĂTA STADIONUL VA FI PLIN DE SUPORTERI AI ECHIPEI NOASTRE IUBITE „””UTA ARAD „” ….NOI CEI CE IUBIM DIN TOT SUFLETUL ACESTĂ ECHIPĂ VOM FI ACOLO SĂ VĂ SUSȚINEM//// EU ÎMPREUNĂ CU FICA MEA DE 14. ANI. ( PE CARE Îi împlinește în 03.04. 2023……..Suntem abonați la tribuna a doua, am fost la toate partidele de acasă din acest an competițional, iubim această echipă frumoasă a orașului nostru Arad „””UTA Arad „”” CU ajutorul bunului DUMNEZEU vom câștiga acest joc de Sâmbăta …//// STADIONUL va fi plin de suporterii care iubesc această echipă minunată….””UTA Arad Succes „” „”” La mulți ani „”” DOMNULUI BALIT……. MULȚUMESC

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button