UTA Arad

UTA – printre puținele cluburi din play-out care vor să joace în Europa, Meszar a recunoscut că a greșit când l-a schimbat pe Balint!







În contextul calificării UTA-ei, după 57 de ani, în semifinala Cupei României e de interes subiectul licenței UEFA, mai ales că în primul sezon de la revenirea în Superligă (2020-2021), gruparea arădeană nu a aplicat pentru obținerea ei. Ca și în stagiunea precedentă, „Bătrâna Doamnă” se află printre echipele ce ar dori să joace în Europa, dacă își va câștiga pe teren acest drept. Iar din play-out, se pare că doar alte trei grupări au această doleanță și anume FC Voluntari, FC U Craiova și FC Botoșani.


Meszar: „Sper să ne și folosim de licența UEFA”


Într-o intervenție telefonică la emisiunea „Fanatik Superliga”, moderată de Ioana Cosma, Alexandru Meszar a spus următoarele: „Din informațiile mele, doar 3-4 cluburi din cele 10 din play-out au accesat licența UEFA, știind că pentru a asta e nevoie să fii la zi, cu jucătorii și cu tot ce înseamnă plăți până la 28 februarie. Asta spre deosebire de licența pentru Liga 1 pentru care trebuie să fii la zi până la 31 decembrie. Ar fi bine să și putem să ne folosim de această licență, să luăm locul 7 sau 8 între care se joacă baraj pentru Conference League sau să câștigăm Cupa României”.

„Suporterii sunt cei care iubesc echipa în orice condiții, nu patronatul, nu conducerea”

Conducerea UTA-ei a fost contestată din nou de o parte a suporterilor, iar Alexandru Meszar a fost întrebat cum mai relaționează cu fanii nemulțumiți. „Nu relaționăm nicicum, ei relaționează cu noi. Nu răspundem, că nu ne coborâm la nivelul lor. Acum vorbesc despre brigada cu care avem probleme, suporterii sunt cei care vin cu miile la meci să încurajeze echipa indiferent de cine o conduce. Cine vine la meci să facă politică sau să reprezinte interese sau să facă management sunt cârcotași, nu pot să-i numesc suporteri. Suporterii sunt cei care iubesc echipa în orice condiții, nu patronatul nu conducerea”, a declarat conducătorul de facto al grupării „roș-albe”.



„Am făcut greșeli, dacă sezonul ar fi început acum am fi ajuns cu siguranță în play-off”

UTA se află încă într-o situație grea în Superligă, pe loc de baraj pentru menținere, iar Meszar are o explicație pentru evoluțiile sub așteptări ale echipei: „Sezonul a început prea repede pentru noi, începem să avem evoluții foarte bune în ultimele meciuri, dacă am fi început acum campionatul, am fi ajuns cu siguranță în play-off. Am făcut greșeli, mai ales în perioada de mercato din vară, dar, încet încet, ne recuperăm greșile și sunt sigur că ne vom realiza obiectivele, având în vedere și Cupa. Readucându-l la echipă pe Laszlo Balint mi-am asumat una dintre greșelile comise”.

”Unde sunt banii?” – un mesaj motivațional din partea staffului tehnic

Dacă antrenorul „roș-albilor” a susținut că mesajul de pe tabla tactică: ”Unde sunt banii?” a fost o glumă a jucătorilor, Alexandru Meszar a dat o explicație mai serioasă: „Jucătorii și-au primele de joc doar parțial căci nu erau pe locurile pe care ar luat toți banii. Iar atunci a fost un mesaj motivațional din partea staffului tehnic care le-a atras atenția jucătorilor asupra banilor pierduți. În rest, noi avem o întârziere de 7 zile la salarii, iar din punctul ăsta de vedere suntem top în România”.

7 comentarii

  1. Își aduce nevasta în club, precum toarșu Nicu pe coana Leana. Dacă vrea să vadă câți îl iubesc, urmărească comentariile pe site-ul oficial!!! Știe, da e un mincinos patologic!!!

    0
    0
    1. Urmaresc comentariile si ii dau dreptate lui Meszar. Sunt cateva zeci impotriva lui Sanyi si toate de aceleasi persoane. Dar pe stadion vin mii de oameni, dintre care mereu acelasi grup de oameni scandeaza impotriva conducerii. In multe cazuri e efect de turma, dar per total cred ca suporterii il apreciaza pe Sanyi!

      0
      0
  2. ……fiecare cu de-ale lui……
    Sarcina patronatului și a conducerii este să creeze condiții de pregătire echipei, să ” facă rost ” de bani.NU ALTCEVA
    Treaba suporterilor este să ”iubească” echipa. NU ALTCEVA.

    0
    0
  3. Ii vezi fata cand minte si prin ochelari. Ii pare rau ca l a schimbat pe Balint si acum cateva zile, i a propus rezilierea, ca l avea pe Rednic pe teava. Asa oameni perversi , e greu de crezut ca poti intalni, dar exista. Bine ca si Balint tine rau de scaun , e lipit de el chiar, altii in locul lui, oameni cu caracter, ar fii plecat demult. Dar el face parte din categoria oamenilor, care nu lasa clubul la greu???, nu ca nu l mai lua nimeni din Liga 1.

    0
    0
  4. Bună ziua…Domnul Alexandru Meszar., si galeria echipei UTA ,suporteri echipei UTA ….Dorec din suflet să așeze la o întrunire șI să ajungă la o întelegere pentru binele echipei UTA ….Vă rog. ,frumos să ajungețI la o înțelegere pentru că UTA este emblema aradului, avem ce- a mai frumoasă „”” galerie ,suporteri sunt oameni care iubesc mult această echipă frumoasă..””” UTA „” sunt arădean șI suporter al echipei UTA Arad șI împreună cu fica mea Roberta de 14 ani avem abonament pe tot sezonul acesta conpetional șI am fost prezențI la toate partidele de acasă anul acesta conpetional șI iubesc mult această echipă frumoasă șI minunată al orașului nostru Arad. Iubesc de mic copil această echipă șI am so iubesc căte zile voi mai avea pe. Acest pământ..UTA va rămăne în acest an conpetional în „” Lga. 1″”” pentru că avem jucători foarte buni cu mult bun simțI șI de onoare mulțumesc din suflet pentru acest lucru….Mereu au fost la UTA oameni înteligențI șI de onoare…Dumnezeu să-l ierte pe Bara Nicolae dănsul a dorit mult să revină la echipa UTA sunt foarte sigur că domnul Meszar Alexandru va găsi cea mai bună rezolvare pentru echipa UTA mulțumesc antrenorul Balint șI jucătorilor pentru tot ce fac pentru echipa UTA sunt măndru că fac parte din acest club de tradiție al orașului nostru……. Mulțumesc hai UTA Arad domnule Meszar vă rog frumos să ,găsițI căt mai repede o soluție bună pentru clubul pa care îI conducețI mulțumesc Dumnezeu să binecuvinteze UTA succes

    0
    0
    1. Domnul meu foarte bine ca scri si e inregula dar te rog eu nu mai scrie cu litere mari. In primul rand nu se intelege bine plus literele mari pe net inseamna ca strigi la cineva.
      Sper ca vezi mesajul si celelalte mesaje vor fi cu litere mici.
      Mersi.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button