Balint își cere scuze suporterilor pentru „seara neagră” și susține: „Grupul nu știe să reacționeze în anumite momente, port o mare parte din vină”

Când părea că și-a găsit echilibrul și prezenta argumente pentru un final liniștit de Superligă, UTA a cedat trei puncte mari, pe teren propriu, în fața celor de la FC Botoșani, singura echipă pe care o bătuseră tur-retur în sezonul regular. Arădenii au făcut unul dintre cele mai proaste meciuri stagionale, iar Laszlo Balint susține că echipa sa nu reușește să gestioneze momentele bune și alunecă mereu în erorile trecutului.
„O seară neagră pentru noi”
Antrenorul „Bătrânei Doamne” și-a început discursul de la conferința de presă de după eșecul cu 2-0, cerându-și scuze în fața suporterilor și a recunoscut că nu a funcționat nimic pentru echipa sa. „Este o seară neagră pentru noi, dar, înainte să vorbim de meci, vreau să-mi cer scuze fanilor. Stadionul a fost aproape plin, suntem cu capetele plecate după un meci nereușit. Asta e realitatea, nu a funcționat nimic azi, ne-am fi dorit foarte mult să îi facem fericiți pe fanii noștri și erau 3 puncte care acum ar fi fost foarte valoroase,. Sunt și astfel de seri în fotbal, când nu iese nimic, iar pentru noi această seară a venit într-un moment total nepotrivit. Asta e, prezint scuze fanilor, dar lupta încă se dă. Am zis de când am venit că trebuie să reacționăm, se demonstrează că acum grupul – și aici o mare parte de vină o port eu – nu știe să reacționeze în anumite momente. Săptămâna trecută pe vremea asta eram cu zâmbetele pe buze, eram calificați în Cupă, fericiți în campionat, iată că în fotbal lucrurile se întorc. Sper să avem tăria să întoarcem din nou totul în favoarea noastră”, a spus Balint.
„ Avem un meci bun, apoi vine o cădere la prea mulți jucători”
Tehnicianul arădenilor nu a intrat prea mult în detalii legate de partea tehnico-tactică a partidei. „Azi nu a mers nimic, am început foarte prost meciul. Prima parte a fost una pe care trebuie să o uităm rapid, o să analizăm ce a fost. Ambele goluri au fost luate foarte ușor, a fost o lipsă de reacție. Adversarul a fost mai agresiv, mai motivat decât noi. Am avut o scurtă discuție cu ei, mâine dimineață vorbim iar, important e să rămânem conectați la obiectiv. Lupta se va da până la final și avem mare încredere că vom termina bine acest campionat. Acum nu am făcut o partidă bună, dar cred că am pierdut acest meci la nivelul spiritului. A fost o antiteză dacă comparăm meciul de azi cu cel cu Botoșani de data trecută, noi atunci am avut spirit, astăzi, din păcate, în prima repriză adversarii au fost peste noi și din acest punct de vedere. Eu am încercat să le spun băieților că vreau să văd foame la ei, foame de rezultate, de performanță, de randament bun, individual și colectiv. Nu spun că nu există, dar avem oscilații. Avem un meci bun, apoi vine o cădere la prea mulți jucători și aici e clar o problemă pe care trebuie să o rezolvăm. Trebuie să conștientizeze fiecare că doar fiind foarte conectați și motivați la fiecare minut al zilei, al antrenamentelor și secundelor la meci, doar așa vom reuși”, a mai afirmat Laszlo Balint.
„Totul ține de noi, trebuie să reacționăm”
Până una alta, utiștilor nu le rămâne decât să spere că Argeșul și Mioveniul nu fac puncte, iar locurile direct retrogradabile să rămână doar o tristă amintire. „Din păcate, acum trebuie să ne uităm la celelalte rezultate. Apoi, duminică, jucăm cu Chindia, un meci care devine foarte important. Trebuie să gestionăm foarte bine momentul, cel mai important lucru este să avem reacție. Până la urmă, totul ține de noi și trebuie să reacționăm”, a mai punctat „principalul” arădenilor.


Deci: meci pivotal pt rămânerea în Superliga.
Acasă. Cu galeria (cum puține echipe au) în forma obișnuită. Teren ok (și pt Botoșani).
Vreme faină pt fotbal…
De obicei există o perioadă de 1-20 minute de tatonare la început de meci(uri). Apoi, de obicei, echipa gazdă (sau mai disperată după puncte), începe să forțeze…
Păi, nici 5 minute de tatonare nu i-au trebuit Botosanilor să vadă că UTA nu joacă nimic. NIMIC! Și-au făcut exact ce trebuia să facă UTA… Scurt pe doi.
Ce-o fi fost în capul staff-ului când a pregătit tactic acest meci?! CE? Îngrozitor. Absolut de regurgitat acest meci penibil. 😲 😒
P.S. Roger nu trebuie schimbat niciodată.
Postolachi de asemenea, atâta timp
cât în teren rămâne Milosevic…
Totuși: 💪UTA!
Iar scuze, iar abureli, iar asumarea responsabilității, din vârful buzelor, iar promisiuni de mobilizare și de ridicare la lupta. Pe de altă parte jocul, egal cu zero. Și atunci în ce sa cred?
Mister, se vede bine de tot meciul de baraj, aceleași explicații o sa le dai și după acel meci?
Iar tu?
Sunt specialisti care te-ar putea ajuta. Incearca domnule Liman, Dixie..Pelin, etc, etc.
Este un sfat prietenesc!
Toate cele bune și ție!
👍
trebuia sa-l lasi sa creada ca ne pacaleste 🙂
Inspirat comentariu, domnule patron🙃
Plusvaloare100%!
In alta ordine de idei
Sărbători fericite să aveți!
sa nu ti-o iei in cap acum ca stii ca stim … ma pun sa-ti masor plusvaloarea la ceea ce scrii 🙂
Succes la măsurat!🙃
Hai că te întreci deja!
Asa-i. „Frustrarile sale” din viata reala nu mai au doctorii decat de la specialisti in domeniu, vorba aia: sughita magarul cand manca morcov 🙂
Câtă profunzime!🙃
Sănătate șI sărbători fericite
Sărbători luminate
Echipa uta trece printr-o perioadă mai dificilă dar cu ajutorul bunului
Dumnezeu va fi totul bine șI la
Sfârșitul sezonului conpetional uta
Va rămăne în acest an „””Liga 1″”
Scuzele donului antrenor balit!!!!
De uni nu sunt aceptate dar de alțI
Sunt aceptate…Succes. Uta….Hai uta
Domnule antrenor balit împreună. Cu
Conducerea clubului uta șI cu
Jucători vă rog frumos găsițI soluția
Potrivită pentru clubul uta…..
Sunt conștient că vă dorițI. Acest
Lucru, suntețI oameni înteligențI șI vă facețI meseria cu mult drag….AvețI în conponența lotului jucători buni șI de mare onoare șI caracter .Personal cred. Că evitarea
Retrogradări este posibilă……Știu că toțI suntețI în primul rănd cu
Sufletul alături de clubul uta
Sărbători fericite
Sărbători luminate.
Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toțI
ȘI pe toțI romăni din întreaga lume
––mulțumesc––
Domnule Balint, esti un bou. Nu esti in stare sa pregatesti cum trebuie un meci care trebuia castigat. Asta arata cat de incompetent e staff-ul tehnic. Daca ramanem in Superliga si Balint e reconfirmat, la anul ne batem din nou la retrogradare. Cred ca Balint este printre cei mai slabi antrenori din Romania. Arogant, ranchiunos si cu idei putine dar fixe. Probabil ca doreste binele echipei dar nu poate mai mult. Cu intentii bune e pavat drumul spre iad.
Hristos a înviat !
Îmi cer scuze, dar eu nu am plecat !
Pentru că mă fac de rahat, oricum sunt un orgolios, limitat, ingamfat si ratat, iar pe voi va iau de prosti, caci cu Inzaghi eu ma simt comparat !
Pe Milosevici îl țin un meci plin, căci altfel comisioanele nu mai vin, dacă băiatul nu a jucat, iar eu comisionul l-am luat împreună cu Bogdan, si atunci pe Roger l-am executat, degeaba îmi strigați Demisia.
Asa e și în căsnicie, după părerea mea, mor de gat cu soția, decât sa plec, ca altă nu ma mai ia…!
De luat la vara, pe mine cine ma mai ia ?
Nu mai ma ia nimeni….după 2 luni la Craiova și 5 luni la Arad, sa mă văd iarasi, plecat ?
Nu, nu asta am visat…!
Am venit ca am o treaba de terminat!
Un CV pe care doar cu voi mi-l fac, căci în altă parte am fost zburat și nu am CV….!
Asta e treaba mea de terminat…un C. V. cu UTA !
Mai bine mor de gat cu voi, ca nu se mai complica nimeni acum cu voi, e târziu, iar eu indiferent dacă v-am salvat sau nu, dar cariera mea, nu va fi de rahat si la vara, undeva tot voi fi luat !
Îmi cer scuze, dar eu nu am plecat…am nevoie de C.V….doar aici îl pot face și pe voi va pot prostii.
Semnează..
….mister aroganta …