Superliga

Lupta pentru titlu în SuperLiga a fost relansată: Cele 3 echipe de pe podium sunt separate de doar două puncte







FCSB a învins liderul campionatului în ultima etapă, scor 2-1, și s-a apropiat la doar două puncte de Farul. În acest moment, cele două formații sunt separate de CFR Cluj, campioana precedentelor 5 ediții ale SuperLigii.


Cu 6 etape înainte de finalul campaniei, Farul are 39 de puncte, CFR Cluj 38, iar FCSB 37. Chiar dacă actualul lider și campioana en-titre au cote egale pentru a cuceri titlul, echipa antrenată de Gheorghe Hagi este singura dintre cele trei de pe podium care nu a beneficiat de rotunjire de puncte la finalul primei părți a sezonului, așa că în caz de egalitate, va avea câștig de cauză. CFR Cluj și Farul au cote de 2.50 pentru a câștiga campionatul, în timp ce FCSB are o cotă de 3.50, informează coduri-bonus.ro.


Gheorghe Hagi s-a declarat nemulțumit de jocul echipei sale, lucru care era ușor de înțeles, în condițiile în care experimentatul tehnician a făcut trei schimbări la pauză – lucru care îi este specific lui Gigi Becali.

„N-am fost noi în seara asta, am pierdut prea ușor mingea, n-am știut să facem nici contraatacul, nici atacul pozițional. Ocazii am avut, dar am avut calitate foarte puțină în jumătatea adversă, chiar și la construcție, greoaie de multe ori. 



Nu sunt mulțumit de cum a arătat echipa. Ofensiv, în principal, n-am fost noi. N-am combinat. Când nu ești tu, e greu să ai pretenții. Asta le-am zis în vestiar. Când pierzi, e clar că ești supărat. Din păcate, în seara asta n-am fost noi. 

Iar când nu ești tu, nu te poți aștepta la rezultate foarte bune. N-am făcut jocul nostru, cu toate că în prima repriză am avut niște situații… dar atacanții au pierdut mingile, n-au făcut diferența! N-o dau pe atacanți, dar au făcut foarte puțin în seara asta”, a declarat Gheorghe Hagi după partida pierdută de echipa sa pe Arena Națională, în fața a de 27.772 de spectatori.

Mihai Stoica, manager general la FCSB, și-a exprimat încrederea în șansele echipei sale de a cuceri titlul, după o pauză de 7 ani, prin intermediul unui mesaj publicat pe rețelele de socializare.

„Echipa legendelor Hagi și Popescu este din ce în ce mai bună, mult peste cum s-a prezentat în ianuarie pe Arenă, când a câștigat. Dar, când noi avem toți fotbaliștii importanți apți și jucăm cu atitudinea asta. Nimănui nu i se va șterge din memorie capodopera lui Florinel Coman, dar eu rămân și cu sprinturile din prelungiri ale inepuizabilului căpitan Darius Olaru.

Când armonia prezentă în biroul antrenorilor se reflectă în exprimarea echipei, pe tot parcursul unui meci pregătit excelent…

Când arbitrajul video intervine prompt și se dictează penalty (nu ca în 3 situații similare la primul meci din play-off; unde eram cu punctele alea?)…

Când orice intemperii s-ar abate asupra Arenei Naționale, suprafața de joc arată ca pe Wembley, oamenii de la SPORTS FIELDS efectiv trăind pe terenurile de la arenă…

Când ai alături aproape 30.000 STELIȘTI care uită de Sfintele Sărbători, ignoră ploaia asta enervantă și urmează exemplul celor din Peluza Nord Steaua… ATUNCI NIMENI ȘI NIMIC NU NE POATE STA ÎN FAȚĂ”, a transmis MM Stoica, pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button