Sporturi de contact

Arădeanul Flavius Biea a devenit campion mondial la box profesionist și intră în „galaxia” numelor grele, lângă Leu, Doroftei, Bute și Diaconu!




Arădeanul adoptat de Timișoara, Flavius Biea, a câștigat centura vacantă de campion mondial IBA la categoria mijlocie, după ce l-a învins la puncte pe argentinianul Juan Jose Velasco. Meciul a avut loc vineri seara, la Sala Polivalentă din Mioveni și s-a desfășurat pe durata a 12 reprize.


Victoria lui Bie a stârnit și polemici, căci sud-americanul a lovit mai a lovit mai clar și mai grupat, trimițându-și adversarul la podea în repriza a 6-a și spărgându-i acestuia arcada în runda a 11-a, dar doi dintre arbitrii-judecători (115-112 şi 116-112) au decis în favoarea arădeanului. De abia al treilea arbitru l-a creditat cu victoria pe Velasco (115-112).

Una pesta alta, Flavius Biea a devenit al cincilea român campion mondial la box profesionist cu acest prilej, după Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute şi Adrian Diaconu. Pentru acest titlu au luptat mai multe nume sonore din box, precum Floyd Mayweather, Oscar De la Hoya, Roberto Duran, Roy Jones Jr sau Arturo Gatti.

Boxerul născut pe Mureș are o carieră frumoasă în boxul amator, cu 298 de victorii în 316 meciuri disputate, un titlu de campion mondial, o altă finală mondială disputată, trei titluri de campion european, 8 de campion naţional. În boxul profesionist, Biea a ajuns la 22 de victorii (10 KO) şi are doar o înfrângere (KO), fiind campion WBA Continental, cvadruplu campion IBA Intercontinental şi campion WBC Continental Latin Silver.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button