Cluburi polivalente

Fetele de la CSM Arad au fost de patru ori aproape de alte medalii naționale, după „argintul” echipei de junioare!







Campionatele Naționale de tenis de masă pentru juniori (U19) de la Arad s-au încheiat duminică, cu fazele finale din probele de simplu. Clubul gazdă, CSM Arad, a încheiat competiția de la sala de sport a Universității Aurel Vlaicu cu medalia de argint obținută în proba pe echipe a junioarelor (Alesia Sferlea, Adela Strună, Ioana Muraru și Yvett Farcaș), dar și cu două prestații bune ale jucătoarelor de lot național Alesia Sferlea și Adela Strună, sfertfinaliste la simplu.


Ambele au fost la un pas de medalie: Sferlea a cedat cu 2-3 la seturi în fața lui Evelyn Ungvari (CSM Bistrița), iar Strună cu 1-3 împotriva Biancăi Mei-Roșu (LPS NR Constanța). Până acolo, Sferlea a trecut în 16-mi de Eva Lazăr, 3-1 și în optimi de Cristina Sîngeorzan, 3-0, iar Strună a dispus cu 3-1 de Vivien Tămas și cu 3-0 de Alesia Bancianu, în optimi. Marea favorită, Elena Zaharia (LPS NR Constanța) a dispus în finală cu 4-1 la seturi de Ioana Sîngeorzan (Gloria Bistrița) și a cucerit titlul național, ea fiind și MVP-ul întrecerii de pe Mureș, cu alte două medalii de aur la dublu, alături de Ioana Sîngeorzan și echipe, cu LPS NR Constanța și argint la dublu mixt, în tandem cu Darius Movileanu (CSA Steaua). Aurul le-a revenit la dublu mixt lui Eduard Ionescu (CSA Steaua) și Ioana Sîngeorzan (Gloria Bistrița). De altfel, stelistul Eduard Ionescu a fost MVP la masculin, cu o linie de medalii identică cu a Elenei Zaharia, trei aur, dublu, mixt și echipe și un argint, la simplu.


Sferlea și Strună – sfertfinaliste la simplu; Farkaș și Strună, la un meci de medalie la dublu

Pentru că venea după o pauză lungă datorată problemelor la genunchi, Alesia Sferlea nu a fost forțată în probele de dublu, feminin și mixt. O figură frumoasă a făcut Yvett Farkaș, în pereche cu Mădălina Orban (LPS Slatina, fostă jucătoare la CSM Arad), care au avansat până în sferturi la dublu feminin, unde după două victorii pe tabloul principal au cedat cu 0-3 în fața viitoarelor campioane, Zaharia și Sîngeorzan, dar și Adela Strună, la dublu mixt, în tandem cu Bogdan Badea (CS Comunal Dumbrăvița), și ei la un pas de podium, cedând tot după două victorii pe tablou cu 0-3 în sferturi în fața perechii Chiriță-Mei-Roșu, medaliată în final cu bronz. CSM Arad, antrenor Cristian Dodean, a mai avut în competiție încă două echipe înscrise, la feminin CSM Arad 2 (Andreea Craiu, Daria Măguran și Maya Madar), locurile 9-12 și una la masculin (Norbert Boka, Ionuț Mortasifu, Milan Berki și David Leric), locurile 9-16. Majoritatea dintre ei au debutat la o astfel de competiție de juniori, jucând și în probe de simplu și dublu, acumulând experiență utilă pentru a crește în joc.



Sferlea are două openuri internaționale, urmează Naționale U13 și deplasare în Superligă!

Așadar, Naționalele de la Arad au fost o reușită atât din punct de vedere organizatoric cât și al rezultatelor. Pentru Alesia Sferlea urmează în această lună două openuri internaționale, în Spania și Bulgaria, pentru ca în iunie să participe și la Openul Suediei, acolo unde va merge și colega ei de club, Adela Strună, cele două fiind componente de lot național. Calendarul intern este aglomerat în această perioadă, Cristi Dodean plecând mâine la Odorheiu Secuiesc, unde sunt programate Campionatele Naționale U13, individuale și pe echipe, CSM Arad urmând să participe cu o serie de sportivi, atât la feminin cât și la masculin, printre care îi amintim pe sârboaica Teodora Horvat, componentă de lot național, Ina Șipoș și Maya Madar, la feminin, respectiv Milan Berki, Sergiu Bej și Yanis Clenciu, la masculin. De asemenea, duminică, echipa feminină de Superligă are meci important la Poli Iași, penultimul din actuala stagiune națională pe echipe. Arădencele vor evolua în formula Andreea Fistyulof, Irina Rus și Adela Strună, având nevoie de măcar o înfrângere cu un meci luat pentru a-și asigura locul 4 și prezența în careul de ași. Arădencele vor încheia sezonul tot în deplasare, la CSA Steaua.

csmarad.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button