UTA Arad

De azi începe goana după bilete la returul barajului dintre UTA și Gloria Buzău





UTA a ajuns la punctul culminant al sezonului 2022-2023, barajul de menținere în Superligă. În calea arădenilor a ieșit Gloria Buzău, formație ce a terminat play-offul ligii secunde pe locul 5 și are șansa să se bată pentru promovare fiindcă CSA Steaua nu a primit nici în acest sezon licența pentru elita fotbalului românesc.

Cu chiu cu vai, „roș-albii” au aflat, într-un final, când vor juca prima manșă, de pe arena din Parcul Crâng și anume duminică, 28 mai, de la ora 14. Apoi, meciul decisiv se va juca la Arad o săptămână mai târziu, pe 4 iunie, dar în prime-time: ora 21! Suporterii fideli ai „roș-albilor” vor avea acces prezentând abonamentele făcute la începutul stagiunii, în timp ce restul au posibilitatea să-și achiziționeze bilete la prețurile valabile pe tot parcursul campionatului, adică: 30 de lei (peluza “Iosif Petschovsky” ), 45 de lei (tribuna a II-a “Gioni Brosovszky”) și 60 de lei (tribuna I – I “Coco Dumitrescu”). Totodată, accesul la area VIP se face pentru 250 de lei în interior, respectiv 500 de lei (exterior).

Tichetele de găsesc online de astăzi, 24 mai, începâmd cu ora 17, accesând secțiunea ticketing a site-ului uta-arad.ro, iar la stadion de săptămâna viitoare, în cazul în care ele nu se epuizează.

Accesul copiilor până la 3 ani este gratuit, în vreme ce copiii până în 14 ani beneficiază de o reducere de 50%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button