Superliga

Utiștii se simt răzbunați de Sepsi și Niczuly: U. Cluj a pierdut finala Cupei României!









Utiștii se simt răzbunați după ce Universitatea Cluj a pierdut finala Cupei României în fața celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. „Șepcile roșii” o eliminaseră pe UTA ca urmare a două faze judecate subiectiv de arbitri, la golul anulat lui Postolachi pentru un fault în atac ce nu există și la penalty-ul transformat de Nistor, cel care avea să decidă finalista din această seară, de la Sibiu.

Într-o atmosferă de senzație, generată în special de fanii „șepcilor roșii”, primele 90 de minute s-au terminat cu scorul de 0-0, deși cele două formații și-au creat destul de multe ocazii importante de gol, în special în prima repriză. Cele două reprize de prelungiri, ca ultima jumătate de oră a primelor 90 de minute, au fost dominate de prudență din partea jucătorilor celor două echipe, așa că și ele s-au încheiat tot cu scor alb.

Așadar, câștigătoarea Cupei României, ediția 2022-2023, a fost decisă în urma executării loviturilor de departajare. Acolo, Roland Niczuly a fost erou, după ce a apărat trei lovituri de departajare, executate de Ely Fernandes, Ze Gomes și Ivan Martic. Cei de la Sepsi Sf. Gheorghe au ratat doar două execuții, prin Jonathan Rodriguez și Adnan Aganovic, și au reușit astfel să se impună cu scorul de 5-4 la „loteria” loviturilor de departajare. Varga, Tudorie, I. Gheorghe, Ștefănescu și Tamaș, pentru Sepsi, respectiv Chipciu, Bic, Tescan și Nistor, pentru U. Cluj, au fost cei care au marcat de la punctul cu var.

Momentul crucial al acestei serii de lovituri de departajare a fost reprezentat de ratarea lui Ze Gomes. În cazul în care ar fi marcat, atunci U Cluj ar fi câștigat prima Cupă a României de după 1965 și doar a doua din istoria clubului. El a fost însă blocat excelent de Niczuly, iar din acel moment totul s-a întors în favoarea celor de la Sepsi, care au cucerit astfel a doua Cupă a României la rând. În sezonul trecut, tot sub comanda lui Cristiano Bergodi, covăsnenii s-au impus în ultimul act, în Giulești, în fața celor de la FC Voluntari, cu scorul de 2-1.

Formații:

Sepsi: Niczuly – Bălașa (85 Tamas) , Ciobotariu (86 Dimitrov), Ninaj, Dumitrescu – Matei (75 Gheorghe), Păun (111 Varga), Rodriguez, Ștefănescu – Rondon (46 Aganovici), Safranko (75 Tudorie). Rezerve neutilizate: Began, Santos, Ispas. Antrenor: Cristiano Bergodi

U Cluj: Gorcea – Martic, Miron, Pițian, Chipciu – Simion – Nistor, Remacle (100 Ely Fernandes), Filip (80 Gomes), Bic – Thiam (99 Tescan). Rezerve neutilizate: Iliev, Stoica, Ilie, Goranov, Oancea, Santos. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

Arbitru: Cătălin Popa (Pitești)

CSU Craiova ar putea rămâne în afara cupelor europene

Prin victoria reuşită la a 85-a ediţie a Cupei României, Sepsi OSK şi-a asigurat prezenţa în sezonul viitor al Europa Conference League. Victoria echipei antrenate de Cristiano Bergodi la Sibiu va face ca CFR Cluj sau Universitatea Craiova să rateze sezonul viitor al cupelor europene. Ocupanta locului trei în play-off va juca un baraj pentru Europa Conference League cu câştigătoarea dintre FC U Craiova şi FC Voluntari. CFR Cluj (locul 3) va juca în ultima etapă din play-off acasă cu campioana Farul, iar Universitatea Craiova (4) va primi vizita echipei Sepsi OSK. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, care a câştigat şi Supercupa României în 2022, va lupta din nou pentru acest trofeu în data de 8 iulie, la Ploieşti, contra campioanei Farul Constanţa.








Articole de la JOHNNYBET




7 comentarii

  1. Totul se plateste intr-un fel sau altul in viata asta. Sa fii la un penalty de cupa si sa ratezi iar apoi sa pierzi e a dracului de frustrant . Acela a fost penalty ul marcat cu UTA care acuma sa razbunat.

    0
    0
  2. Păcat aseară trebuia să fim noi acolo…și Sepsi chiar era echipa de bătut. Am trăit meciul ca și cum UTA era echipa îmbrăcată în roșu , blestemandu- l incontinuu pe piticul ăla chel din lojă care ne-a furat aceasta șansă de a intra in istorie. Insa cu tot cu Istfan la butoane, cu tot cu purcelușul ăla de la centru nu au putut învinge soarta….#uie U! #uie Boc! #uie mafia fotbalului românesc!!

    0
    0
  3. Gata de furat a doua oara! Interesant nu jocul ci modul de frauda în direct. Arbitrul în rol principal. Echipe obosite, cu accent de interes din partea clujenilor, lăudați ritmic. Și elevul de 4 trebuie sa miște ceva pentru un 5. Cătălin Popa, aparent neutru dădea tot Clujului, și mai puțin celorlalți. La un gol valabil, portarul lui U, a tras discret mingea pe linie, acoperind cu corpul frauda, ca hotul care pune capot pe camera video de securitate. Popa nici nu a vrut sa consulte VAR. Aruncând faza decisiva în derizoriu, în disprețul asistentei. Prezenta lui Boc, alta forma de presiune. Nu au putut lupta cu un adversar invizibil, dar prezent. NOROCUL !! Marile primarii, Clujul, cauta sa justifice investiții masive la U, și în cercul restrâns de consilieri se cer rezultate, mai ales ca sunt în lupta cu CFR Cluj, văduvit de orice implicare a unor autorități stat în stat.

    0
    0
  4. Ce bine imi pare ca, U, Cluj a pierdut finala ,prea se umfla in pene Chipciu cu UTA.. Meciul trebuia sa se termine in cele 90 de min. pt. ca, a fost gol valabil pt. Sepsi, s-a vazut clar pe mai multe reluari ca,portarul lui U, Cluj prinde mingea dupa linia porttii in interior si apoi cu dibacie scoate mingea !!! VAR-ul ce a pazit ? Catalin Popa asta nu a vrut sa se duca la VAR ? La UTA. nu a fost asa, arbitrii au taxat-o pe UTA la camera VAR. Arbitraj dupa bunul plac.

    0
    0
  5. Doi dintre jucatorii care au ratat ieri la loviturile de departajare sunt Martic, jucatorul Universitatii Craiova, si Ze Gomes, jucatorul lui CFR Cluj. Sforile, in semifinala cu UTA, au fost trase pentru aceste doua echipe, nu pentru U Cluj.

    0
    0
    1. E clar ca nu au fost pt u cluj,pt astea doua dar si pt rapid care a fost impinsa in mod grotesc de la spate,pai derbedeul ala iese golgeter cu mai mult de jumatate din goluri inscrise din penalty,asa iesea golgeter si Iacob sau vreun spectator…

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button