UTA Arad

„Argint” arădean în Liga de Tineret: UTA – Universitatea Craiova 1-3










Până la urmă, finala Ligii de Tineret, dintre UTA și Universitatea Craiova nu a început la ora la care echipa arădeană intra pe teren la Buzău, în prima manșă a barajului de menținere în Superligă. Și asta pentru că noua arenă din Târgoviște nu este dotată decât cu două vestiare, iar FCSB și Farul, echipele ce au disputat finala mică (adjudecată cu 5-0 de bucureșteni), nu le-au făcut loc la timp finalistelor. La finalul celor de 90 de minute, oltenii au fost cei care au făcut hora bucuriei, după un 3-1 conturat în a doua repriză.

Așadar, primul fluier al lui Bogdan Dumitrache s-a auzit la ora 14,30, iar vedeta oltenilor, Ștefan Baiaram a avut prima ocazie a meciului, cu un șut din 8 metri, respins de Mociu în lateral. Avea să fie prima și ultima acțiune a fotablistului de Superligă, care s-a ales cu o problemă medicală și i-a lăsat locul lui Barbu. Iar acesta din umră avea să aibă cea mai mare ocazie a primei părți, spre finalul ei, cu un șut din mijlocul careului, ce a trecut de puțin pe lângă poartă. În rest, a fost un joc dominat teritorial de craioveni, dar cu câteva ieșiri rapide pe contraatac ale „roș-albilor”. La una dintre ele, Anișorac a centrat excelent din stânga și celălalt fundaș lateral, Alex Bokse, nu a reușit să reia pe poartă de la colțul opus. Craioveanul Sala a avut și el un șut periculos din careu, dar tot pe direcția lui Mociu și scorul pauzei a fost alb.

Startul reprizei secunde a fost our și simplu exploziv, cu goluri în ambele porții. Primii au „lovit” craiovenii, prin golghtereul Melniciuc, care a beneficiat de o pasă eronată „acasă” a lui Popa și a trimis cu șiretul la colțul din stânga lui Mociu. Era minutul 46, iar reacția arădenilor a venit instantaneu, R. Popa a centrat perfect din dreapta, iar Ekmekci a trimis în plasă din fața porții: 1-1, din minutul 48. Același mijlocaș ofensiv al arădenilor putea să-și ducă formația în avantaj, dacă nu ar fi trimis milimetric oe lângă bara din stânga lui Vlăsceanu după devierea lui Kyrychenko.

După un sfert de oră echilibrat, Ștefan Florescu a mutat inspirat pentru Universitatea, iar șutul puțin pe lângă poartă a lui Cîrpici a anunțat golul de 2-1. În minutul 71, același jucător venit de pe bancă  e centrat lung dintr-o lovitură liberă din partea dreapta, iar scundul Dragu a trimis în poartă, cu capul, de la colțul lung. De această dată, craiovenii nu le-au mai permis arădenilor să revină în joc, ba chiar și-au securizat victoria, cu 6 minute înainte de final. Atunci, la capătul unei contre rapide, Barbu a avut mingea pe 12 metri și a trimis-o cu efect în vinclu. Schimbările din tabăra „roș-albilor” nu au produs niciun efect pe tabelă și oltenii au scăpat în câștigători, urmând să reprezinte România în ediția următoare a UEFA Youth League.

Formații:

UTA: Mociu – Bokse (88 Manoilă), Bota, Iurasciuc, Anișorac – Ristin, Cibi (88 M. Salka) – R. Popa, Ekmekci (79 Bădău), Ronai (68 A. Nica) – Kyrychenko. Rezerve neutilizate: Bârlădean – Joldea, Mitu, Vîlcu, Morar. Antrenori: Sandu Gaica, Adi Ungur, Costel Bogoșel

U. Craiova: Vlăsceanu – Fărăgău (80 Mocanu), Mitrache, Brășfăleanu, Dragu (80 Raicovici) – Lăpădătescu, Sala, Tomșa (68 Cîrpici), Călin (68 Tamaș) – Melniciuc, Baiaram (13 Barbu). Rezerve neutilizate: Găgeatu – Dumitru, Domnu, D. Popa Antrenor : Ștefan Florescu

Arbitri: Bogdan Dumitrache (București) – Petruța Iugulescu (Buftea – Ilfov), Mihaela Țepușă (Buzău). Rezervă: Mihai Motan (Târgoviște)

Observator FRF: Andrei Ioniță (București)

FOTO: Costel Șerban

2 comentarii

  1. Din nou amatorism cras din partea conducerii, se putea lăsa mai multi jucători de la echipa mare. Aveam șanse mai mari să prindem youth league o rampă de lansare pentru tineri jucători, dar atunci nu mai veneau șpăgile pentru promovare jucătorilor(pentru cunoscători).

    0
    0
  2. Am fost la meci si am stat langa suporterii aradeni, parintii copiilor si am strigat impreuna cu ei UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA. si din pacate copii au esuat in fata oltenilor . Au luat golurile pe greseli individuale , la 1-1 Ahmet a avut o ocazie foarte mare de a inscrie. Apoi la un corner al oltenilor, MOCIU nu a iesit la centrare si jucatorul oltean foarte inalt a marcat lejer 2-1 si s-a facut si 3-1 la un contraatac de-al lor si asta a fost meciul. Oltenii au fost mai omogeni pe teren si au profitat la maxim de greselile adversarilor. Oricum , baietii trebuiesc felicitati ca, au ajuns pana in finala, au tot timpul sa se afirme . Bun, AHMET, POP nr. 10, ALEX fundasul dreapta si mai sunt. MA asteptam sa castige seniorii la Buzau dar pana la urma este bun si 0 – 0. Dar atentie mare la Arad in retur !! FORTA UTA Arad !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button