Fotbal feminin

„Leoiacele” mai urcă un loc chiar la spartul târgului: ACS Târgu Mureş – AC Piroș Security Arad 2-2






În ziua în care Olimpia U. Cluj a câștigat (3-1) derby-ul de la Timișoara, cu Poli și a câștigat al 12-lea titlu de campioană consecutiv în fotbalul feminin, AC Piroș Security Arad s-a deplasat la Târgu Mureș pentru un punct ce o urcă un loc, de pe 10, pe 9, la finalul sezonului. A fost 2-2 pe arena „Academiei de Sport Mureşul”, scorul fiind stabilit încă din prima repriză, mai precis după primele 25 de minute.

Gazdele au deschis rapid scorul (min. 6), prin Biro, dar „leoiacele” au egalat 1 minut mai târziu. Cosma a centrat din corner și Vanu a înscris cu capul. Mai mult, arădencele au făcut 1-2, în minutul 23, când Vanu a pasat filtrant și Kugler a înscris plasat din lateral stânga. Două minute mai târziu era deja 2-2, căci aceeași Biro a învins-o pe Maha cu un șut la colțul scurt după o fază confuză în careul arădencelor.

Deși au mai fost destule ocazii de ambele părți, unele mari în contul fetelor de la Piroș Security, în dreptul lui Varga, Kugler și Vanu, tabela nu s-a mai modificat până la final, iar punctul o trece pe formația „roș-albă” peste teamul din Baia Mare (la golaveraj), care a pierdut cu 6-4 pe terenul retrogradatei Fair-Play. „Am făcut un meci bun, am lăsat o ultimă impresie frumoasă și poate am fi meritat să și câștigăm după raportul ocaziilor clare de gol. Dar, e bun și punctul, ne urcă pe poziția a treia din play-out, nu suntem chiar prima echipă de deasupra liniei. Am avut un an greu, cu schimbări importante în lot și întinerirea echipei. Nu e ușor când rămâi dintr-o dată fără jucătoare precum Bozian sau Cauni, iar Sally sau Bălaș nu s-au mai întors la echipă, deși le-am așteptat. Dar, echipa a crescut de la meci la meci și în această formulă și am obținut un meritat loc 9 final. E meritul fetelor, dar mai ales al președintelui Pavel Piroș, care a ținut această echipă la un nivel foarte bun și a făcut-o de unul singur”, spune Nicușor Tanasoglu, directorul sportiv cu atribuții de antrenor al Aradului.

Formații:

Tg. Mureș: Grecu – Adorian, David, Vârlan, Biro, Mateș, Joiban, Strete, Kpall, Jako, Szekely. Rezerve: Matele – Nagy, Moldovan, Csoka, Timar, Menyhart, Meleacă. Antrenor: Sandor Mihaly.

Piroș: Maha – Ungur, Olariu, Granados, Stanoiev – Cosma, Varga, Roz, Kugler – Gherheș (46 Nemet), Vanu. Rezerve neutilizate: Toader, Cociuba, Antrenor: Nicușor Tanasoglu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button