UTA Arad

Mihalcea și-a vegheat din…cabină echipa la barajul cu UTA: „Rămân favoriți, dar la Arad veți vedea aceeași atitudine, ducem lupta până la capăt!”





Gloria Buzău a dat o replică bună prim-divizionarei UTA în manșa tur a barajului de promovare/menținere în SuperLigă, însă partida desfășurată duminică în Crâng s-a încheiat nedecis, fără gol. 0-0 s-a terminat jocul în care echipa din Liga 2 a reușit să înscrie în prima repriză, dar golul a fost anulat corect, pentru un offside la poziția lui Boiciuc, cel care a marcat.

N-aș vrea să mă învinovățesc prea mult că echipa nu a câștigat pentru că nu am fost eu pe bancă

Adrian Mihalcea nu a fost pe margine la manșa tur a barajului cu UTA: ”Este mult mai simplu pe bancă”
Adrian Mihalcea a fost suspendat la acest joc, după ce a fost eliminat în penultimul joc al play-off-ului Ligii 2, a văzut partida cabina destinată comentatorilor radio pe vremuri. „A fost extrem de greu, este mult mai simplu pe bancă și aproape de echipă, dar este al treilea joc acasă în care sunt suspendat și nu am pierdut. Nu știu dacă este îmbucurător sau nu, dar important e că meciul următor voi fi lângă echipă. Nu știu dacă contează, rolul antrenorului e să fie lângă echipă. Am comis o greșeală care nu are ce să caute pe un teren de fotbal și am plătit, și financiar, și sportiv. Îmi asum lucrurile astea, dar doar atât. N-aș vrea să mă învinovățesc prea mult că echipa nu a câștigat pentru că nu am fost eu pe bancă”, a comentat Adrian Mihalcea, la microfonul DigiSport, absența sa de pe margine. Indicațiile de pe margine le-a dat „secundul” său, Daniel Florea.

„Mergem să luptăm, să jucăm și să ne ridicăm la intensitatea și valoarea Ligii 1”

Antrenorul Gloriei Buzău o vede în continuare pe echipa arădeană drept favorită în acest baraj. Pe de altă parte, consideră partida retur drept o finală, având în vedere că se pleacă de la rezultat egal. „Și înaintea acestui meci aveam șanse reduse față de cei de la UTA. Șansele rămân la fel. Principala favorită este UTA Arad. Mergem să luptăm, să jucăm și să ne ridicăm la intensitatea și valoarea Ligii 1. E altceva. Noi, după ce că eram puțini, am și pierdut încă doi jucători. Dar 11 vom avea și vom merge să jucăm. Poate vom avea noroc și atunci se poate întâmpla ceva, dar șansele mai mari sunt ale echipei din Liga 1. Ar fi trebuit să facem mult mai multe până acum. Acum suntem în fața faptului împlinit și vom merge la Arad să jucăm o finală. E 0-0 și, practic, e o finală. Trebuie să ne organizăm la fel de bine. Din punct de vedere tactic, defensiv am stat foarte bine și am interpretat la fel de bine faza de tranziție ofensivă. Doar că ar trebui ca cei care intră de pe bancă să îmi ofere acea calitate sau prospețime ca să ducă meciul până la final. Nu s-a întâmplat. Trebuie să fie mult mai concentrați, cei de pe bancă ar trebui să fie mai concentrați atunci când apelez la ei”, a mai spus Mihalcea.

Fără Godwin la Arad, Vîrtej e incert

Gloria are un lot numeric redus în acest final de sezon, cu mulți jucători accidentați. Inclusiv astăzi, cu UTA, a pierdut doi jucători, pe Daniel Vîrtej și Joseph Godwin, accidentați. „Godwin are o ruptură musculară destul de gravă și nu va face parte din lot. Încercăm să-i refacem pe Vîrtej, care a ieșit cu o contuzie la genunchi, și cei care nu au făcut parte din lot, tot pe probleme de accidentări, Angelov, Gaitan, să-i aducem la un nivel optim. Dacă nu, ăștia suntem, ăștia am rămas în momentul de față și trebuie să ducem lupta până la sfârșit și o vom duce. Veți vedea aceeași atitudine. Dacă și reușim să o menținem pe toată durata partidei cu atât mai bine”, a mai comentat Adrian Mihalcea la finalul meciului.

Partida retur dintre UTA și Gloria Buzău are loc duminică, de la ora 21:00, la Arad.











Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. problema e la noi,nu s-a vazut diferenta intre UTA si locul 5 din liga 2…am impresia ca se stiu de fapt cei ce nu vor mai fi in lotul nostru la anul si tocmai ei nu au pus osul azi….sper ca domnul rednic sa vorbeaca saptamana asta cu toti cei ce vor juca returul si sa le explice ca nu e totuna sa ai in cv o retrogradare rusinoasa sau nu indiferent ce se va intampla ulterior..

    0
    0
  2. Câțiva trebuie sa oprească. Întra poate Benga și face ordine. Greșeală ar fi să-i faci pe toți sa creadă ca sunt în pericol. Tactul unui antrenor expus e sa vorbească separat cu cei cu care vrea sa continue. Chiar cu cei vizați de schimbare, unde o prima , fie ea bogata, nu mai convinge. Se face în cazurile astea și sondaj cu discuții între jucători, care ajung și la urechile cui trebuie. Momente calde la o partida ce trebuia rezolvata la Buzău.

    0
    0
  3. Dramatism prin excelenta și dramatism prin neputință. Făcând turul Europei prin TV, la marile campionate, vedem cu unii chiar retrogradați, cu tribune pline, joaca fotbal cu implicare suverana. Parca la ei abia începuseră ostilitățile.! Echipe cu nume retrogradate, dar nu abandonate. 30 de mii spectatori, dar nici unul de rezultat. Și la noi UTA, CRAIOVA, CFR, speriate de spectacole speciale, de dăruire. Șubreda legătură cu plătitorul de bilet, umila rezonanta cu cei care însoțesc în deplasări. Și excepția de la regula , Farul și Sepsy. Doua mere ionatan care cu regret trebuie separate de cele stricate.!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button