Cluburi polivalente

Gimnastele de la CSM Arad sunt campioane naționale și la 10 ani!





După ce în prima zi și-au asigurat titlul național pe echipe la categoria junioare III, nivel 7 (9 ani) și o medalie de argint prin Natalia Ștefania Kapca, la individual, gimnastele de la CSM Arad au repurtat noi succese la Campionatele Naționale individuale și pe echipe ale junioarelor la gimnastică artistică, de la Ploiești. În întrecerea pe echipe a junioarelor III, nivel 6 (10 ani), echipa clubului arădean a cucerit titlul național cu un punctaj total de 390.700, în formula: Geanina Ruhama Lelita, Adelina Denisa Munteanu, Alessia Albulescu, Giulia Andreea Kapca și Anya Maria Stănică. Pe podium au mai urcat CSȘ 1 Timișoara, 388.800 puncte și CSM Constanța, 387.800 puncte.

Alessia Albulescu a luat bronzul la individual junioare III, nivel 6

Tot la junioare III, nivel 6, dar la individual compus, Alessia Albulescu, de la CSM Arad, a luat medalia de bronz, cu 67.300 puncte, clasându-se după Anastasia Ana Maria Stancu, de la CS Dinamo (68.300) și Miriam Giușcă, CSM Constanța (67.550). Clasări bune au mai obținut, pentru clubul arădean, Selena Kapca, locul 6 la individual junioare II, nivel 5 (11 ani) și Alexandra Zimerman, locul 8 la individual, aceeași categorie de vârstă.

Gimnastele CSM-ului sunt pregătite de antrenorii Ciprian Hegyi și Carina Franiov. Se aduc mulțumiri pentru încredere și sprijin părinților, conducerii clubului și școlilor unde învață fetele.

csmarad.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button