UTA Arad

UTA s-a cantonat pe plan local până sâmbătă, un atacant de culoare olandez încearcă să-l convingă pe Rednic!





Dacă majoritatea formațiilor din SuperLigă au ales stațiuni montane din țară sau străinătate pentru cantonamentul sau cantonamentele estivale, UTA a preferat să rămână la Arad. Mircea Rednic a declarat în urmă cu o săptămână, adică în ziua reunirii lotului, că s-ar pierde timp prețios pe drum dacă s-ar opta pentru un stagiu de pregătire în Slovenia sau Austria, așa că de astăzi „Puriul” și-a băgat jucătorii într-un soi de semi-cantonament.

Asta înseamnă că la amiază, între cele două antrenamente ale zilei, care vor avea loc tot pe terenul „ICRTI”, jucătorii vor servi masa de prânz și se vor odihni la hotelul „Subcetate”. Antrenamentul de miercuri seara va fi înlocuit cu un joc școală la Socodor, cu noua divizionară terță arădeană, iar mini-cantonamentul se încheie cu ocazia testului de sâmbătă seara (ora 18,30), la Hunedoara, cu Corvinul.

Rednic: „Până pe 29 iunie cred că vor fi 10 jucători care vor veni și vor semna”

Există și o noutate în cantonamentul arădenilor și anume un atacant de  culoare de naționalitate olandeză (foto, al treilea din poză după Carp și Mercioiu) asupra căruia Rednic încă nu s-a decis dacă rămâne sau nu. Într-o intervenție la Radio Timișoara, antrenorul „roș-albilor” a vorbit despre planurile sale despre întărirea lotului, recunoscând că ultimele „lovituri” le va da în luna august, când se vor scurge deja 4-5 partide din actuala stagiune a SuperLigii. „Până la primul meci care e în data de 29, cred că vor fi 10 jucători care vor veni și vor semna și ne oprim. E o perioadă de început, multe echipe își vor relua de luni antrenamentele. La rândul lor își vor face loturile și mai mult ca sigur vom avea posibilitatea să luăm jucători foarte buni, chiar și sub formă de împrumut, am acceptul conducerii pentru asta. Se va mări și bugetul la jucătorii care chiar merită. Eu nu mă grăbesc, mai mult ca sigur o să îmi fac o echipă ok pentru începutul de campionat. Nu uitați că perioada de transfer se încheie pe 31 august. Știu că toată lumea e nerăbdătoare, comentează, dar e responsabilitatea mea și mi-o asum“, a spus Rednic, care – probabil – confundat data amicalului cu Socodor. Acesta va avea loc miercuri 28 iunie și nu miercuri, 29 iunie.

Până una alta, în stagiul de pregătire de pe plan local, „Puriul” se bazează pe destui fotbaliști tineri. Internaționalii U18 Cibi și Anișorac s-au alăturat și ei lotului, ca și Vadim Kyrycsenko (17 ani), atacantul ucrainean titular pe finalul sezonului pentru echipa de tineret a clubului, vicecampioană națională. Postolachi și Abeid sunt așteptați să se alăture lotului pe finalul săptămânii și  e greu de crezut că vreunul dintre ei va fi inclus în lotul ce va deplasa la Hunedoara sâmbătă.

Altfel, fundașul dreapta, Alexandru Pătlăgică (20 de ani), va fi din nou împrumutat, de această dată la CSM Deva, în Liga 3-a.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button