UTA Arad

Rareș Pop și-a prelungit contractul cu UTA până în 2027, arădeanul de 18 ani a adunat deja 25 de meciuri în SuperLigă!





Printre atâtea rezilieri, clubul UTA anunță și prelungirea contractului lui Rareș Pop (18 ani). Noua perlă a fotbalului arădean era legat de gruparea fanion a Aradului până în vara anului următor, însă după semnarea noii înțelegeri a devenit fidel culorilor „roș-albe” până în 2027.

Evident, salariul mijlocașului de bandă se mărește și el de aproximativ patru ori, de la 600 de euro cât avea fotbalistul arădean până astăzi. Rareș Pop a semnat noua înțelegere în prezența impresarului Cătălin Sărmășan, cel care a intermediat transferul lui David Miculescu la FCSB și – practic – i-a dat posbilitatea vârfului generației de 2005 de la UTA să explodeze în SuperLigă. În cele 25 de partide bifate pe prima scenă a fotbalului românesc, Pop a marcat trei goluri și a reușit patru pase decisive. Totodată, tânărul fotbalist are și o reușită în Cupa României, în remiza internă din cadrul grupelor (2-2), cu FCSB.

Rareș Pop a devenit rapid un exemplu mai ales în rândurile tinerilor din Arad

”Suntem bucuroși să anunțăm că – după un an în care a devenit certitudine în tricoul echipei UTA – Rareș Pop s-a legat și mai strâns de ”Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc. Puștiul care a intrat rapid în inimile publicului arădean a semnat un nou contract cu UTA, care se întinde până în vara anului 2027.

Născut pe 14 iunie 2005 și crescut în Academiile arădene UTA și Atletico, Rareș Pop a devenit rapid un exemplu mai ales în rândurile tinerilor din Arad, atât datorită reprezentațiilor entuziasmante din teren, cât și datorită interesului pe care îl acordă școlii. A debutat anul trecut în tricoul primei echipe, pe 1 mai, într-un meci cu U Craiova 1948, iar sezonul trecut a semnat patru reușite pe prima scenă și a fost autorul a tot atâtor assisturi. De asemenea, e convocat constant la loturile naționale de juniori.

Multă baftă, Rareș, suntem încrezători că vom trăi noi momente memorabile împreună!” – e anunțul oficial al grupării arădene, care vorbește eronat de ”patru reușite pe prima scenă”.

U. Craiova și FCSB sunt în cursa pentru Pop

Rareș Pop a atras deja atenția mai multor grupări cu pretenții din fotbalul românesc, în cursa pentru transferul arădeanul înscriindu-se deja Universitatea Craiova și FCSB. Iar dacă Miculescu a fost vândut de arădeni cu 1,7 milioane de euro la 21 de ani, conducerea „roș-albilor” nu va coborî prea mult ștacheta nici pentru talentatul fotbalist al „roș-albilor”, care se anunță punct fix în echipa lui Mircea Rednic și pentru sezonul 2023-2024.

7 comentarii

  1. FRUMOS, UN CONTRACT CÂT ALTE 3..4 CONTRACTE CU JUCĂTORI VENIȚI!!!! DOAMNE AJUTĂ!!!! DAR PARCĂ PE CHIDRIȘ L AȘ ȚINE LEGAT DE O PRELUNGIRE DE CONTRACT….BUN ȘI DE REZERVĂ LA FUNDAȘ ESTE POLIVALENT…DAR MĂ ROG…REDNIC ȘTIE PE CE SE BAZEAZĂ!!!

    0
    0
    1. Nu cred ca iti poti permite sa platesti 7 sau 8 sau 9.000 pe luna, unui jucator care e doar rezerva.

      De ia peste 7.000 pe luna trebuie sa rupa norii, sa traga echipa dupa el spre play-off.

      0
      0
  2. Copil inteligent, muncitor, talentat. Face și fotbal și școală. Ambele foarte bine .
    Bravo și la mai mare!

    0
    0
  3. Rareș să ai parte de tot binele acestei lumi , cu un mare bonus din partea mea . Multă sănătate ție și familiei tale . Mister Rednic felicitări pentru alegerea făcută , mult succes in continuare !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button