UTA Arad

Live-text Superliga, etapa a III-a, ora 18,30: FC Hermannstadt – UTA 2-1







După FC U Craiova 1948 – U. Cluj 3-4 și Rapid – Botoșani 2-2, etapa a treia a SuperLigii continuă, de la ora 18,30, cu meciul dintre FC Hermannstadt și UTA. Sibienii au 3 puncte în clasament, ca urmare a victoriei de la Iași, în timp ce arădenii au rămas cu punctul cucerit la Galați în runda inaugurală. Măldărășanu l-a înlocuit pe Opruț cu Oroian în primul „11”, în timp ce, conform așteptărilor, albanezul Marku e pentru prima oară titular pentru „roș-albi”.


Formații:


Hermannstadt: Letica – Butean, Găman, I. Stoica, D. Iancu – Mino, Biceanu – G. Iancu, Neguț, Oroian – D. Paraschiv. Pe bancă: Muțiu – Antoche, Medina, Bejan, Alhassan, Balaure, Jipa, Bărbuț, Valente. Antrenor: Marius Măldărășanu

UTA: Fl. Iacob – Roganovic, Benga, Abeid, Dumitrașcu – R. Pop, Marku, Carp, Stahl – Fabry – Cooper. Pe bancă: Kucher – Iurasciuc, Freitas, Cr. Mihai, Leidsman, Markov, Mustacă. Antrenor: Mircea Rednic

Arbitri: Marian Barbu (Făgăraș) – Mihai Marica (Bistrița), Stelian Slabu (Brașov). Rezervă: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe).



Camera VAR: Horațiu Feșnic și Doru Lucaciu (ambii din Cluj)

Observator FRF: Teodora Albon (Cluj)

Observator LPF: Claudiu Boaru (Mediaș).

Min 1: A început meciul de la Sibiu, unde UTA e susținută de aproximativ 1000 de arădeni. Eevii lui Rednic joacă în roșu, gazdele în alb. Abeid joacă fundaș stânga, Dumitrașcu în locul mauritanianului în stâng, iar Carp la închidere

Min. 3: I. Stoica interceptează o pasă filtrantă a lui Pop, care l-ar fi lăsat pe Fabry singur cu Letica

Min. 9: Dumitrașcu centrează din stânga, I. Stoica respinge din fața lui Cooper, care îl și împinge ușor

Min. 16: Fabry execută un corner din stânga, I. Stoica respinge cu capul

Min. 20: Carp pasează greșit la 25 de metri, Butean trage din prima cu stângul, mingea trece de puțin pe lângă bara din stânga lui Iacob. Balonul a fost și ușor deviat și e corner

Min. 21: Corner din dreapta, mingea ajunge la G. Iancu la 13 metri ușor lateral stînga, fostul farist trage de puțin pe lângă vinclul de la colțul lung

Min. 28: Neguț se distrează cu Roganovic în stânga, pasează perfect pentru Paraschiv, care reia din prima cu piciorul stâng, Iacob salvează cu piciorul golul de 1-0

Min. 31: GOL UTA! Dumitrașcu câștigă duelul în stânga cu Neguț, pasează în centrul careului, Marku lasă mingea pentru Carp, care trage cu latul de la 15 metri, mingea îl atinge ușor și pe Găman și intră în plasă, în stânga lui Letica

Min. 33: G. Iancu trage cu stângul de la 23 de metri, mingea trece la o jumătate de metru de bara din dreapta lui Iacob

Min. 35: Sota trimite lung la 15 metri, Paraschiv e lăsat să preia cu pieptul și trage cu stângul din voleu în bara din dreapta lui Iacob

Min. 37: Roganovic pasează lung, Cooper încearcă să pătrundă în centrul careului printre I. Stoica și Găman, dar cade la pământ după o mână aplicată în pieptul său de ultimul. Barbu nu dă nimic și nici din VAR nu i se transmite nimic, oricum italianul exagerase căderea

Min. 39: Neguț execută peste poartă o lovitură liberă de la marginea careului lateral stânga

Min. 42: D. Iancu îl întinde serios pe Iacob cu un șut de la 18 metri

Min. 45: 3 minute de prelungire

Min. 45+1: Neguț e faultat de Dumitrașcu în banda dreapta și utistul e avertizat

Min. 45+4: E Pauză la Sibiu, UTA conduce cu noroc pe FC Hermannstadt, care a avut trei-patru ocazii clare de gol, în timp ce ea a înscris după o deviere, la șutul basarabeanului Carp

Min. 46: S-a reluat meciul, la UTA, a ieșit R. Pop și a intrat Mihai. La sibieni, iese D. Iancu și intră Jipa. UTA trece într-u 4141, cu Carp la închidere și Fabry în dreapta

Min. 47: Nou intratul Jipa trage bine cu stângul de la 14 metri, Iacob respinge din nou spectaculos

Min. 49: Marian Barbu dă penalty pentru Hermannstadt, după ce e chemat la margine să revadă duelul dintre Benga și Găman. Fundașul utist i-a pus mâna în gât adversarului, dar duelul nu  avut intensitate

Min. 51: GOL Hermannstadt! Paraschiv execută precis, în stânga lui Iacob, care sărise în colțul opus

Min. 58: GOL Hermannstadt! G. Iancu execută un corner din stânga, Paraschiv prelungește de pe colțul scurt și Mino Sota înscrie cu capul sub transversală, de lângă Roganovic

Min. 61: Marku e avertizat după ce-l ține din spate pe G. Iancu

Min. 65: Schimbări în cele două echipe. la Hermannstadt ies Biceanu și Neguț și intră Alhassan și Balaure, iar la UTA ies Fabry și Benga și intră Leidsman și Benga

Min. 71: UTA pare a avea mai mult balonul, dar vorbim despre o dominare sterilă. De ocazii nu poate fi vorba, deși arădenii au două vârfuri de careu

Min. 73: Roganovic intră tare la Jipa și e avertizat

Min. 79: Schimbare la Hermannstadt, iese G. Iancu, intră R. Fonseca

Min. 80: Abeid centrează din stânga, Oroian respinge din fața lui Dumitrașcu, aflat în poziție bună

Min. 82: Schimbare la UTA, iese Carp, intră Freitas

Min. 84: Schimbare la Hermannstadt, iese Paraschiv, intă Bejan

Min. 85: Oroian e avertizat pentru tragere de timp

Min. 88: Schimbare la UTA, iese Roganovic, intră Mustacă

Min. 90: 7 minute de prelungire

Min. 90+1: Marku execută peste poartă o lovitură liberă de la 28 de metri

Min. 90+2: Balaure e avertizat pentru proteste

Min. 90+4: Fonseca trage slab de la 22 de metri, reține Iacob

Min. 90+6: Freitas trage slab cu stângul, Bejan respinge până la Cooper, care trage din cădere, dar e blocat de I. Stoica. Cornerul rămâne fără rezultat

Min. 90+8: Fluier final la Sibiu, unde UTA pierde al doilea meci consecutiv după o nouă prestație slabă. Dincolo de penalty-ul ușor dat de Barbu, arădenii nu meritau mai mult ca și joc

29 comentarii

  1. Un egal bunicel, o victorie super, ce suporteri avem super, cred și așa este sintem singurii în țara asta care putem cânta, încuraja minim 90 min tot alte cântece, încurajari, respect ARAD, sint mândru că am fost născut aici, haide UTA, hai ARADUL ??️

    15
    4
    1. Exact. Barbu exceleaza in arbitrajul odios practicat in tarisoara noastra. Ne-a pus „talpa” sistematic pana spre sfarsitul meciului, descurajand orice interventie fizica a jucatorilor nostri. Fotbalul e sport de contact. Jucarorii simt in teren ca sunt „vanati” de rama cu fluier si ezita in duelurile pt minge. Un gazdar sinistru, pe fondul cronic al vidului de onestitate omniprezent in spatiul carpato-danubiano-pontic. Nu vreau sa spun ca dupa cum s-a jucat meritam mai mult, ci ca s-a jucat asa (si}din cauza echipei de arbitraj condusa de acest impostor dotat cu fluier. Si ca el sunt cata frunza si iarba… Numa’ bine!

      9
      0
  2. Ne umileste si Sibiul la cum joaca.. joaca zici ca sunt Real Madrid si noi ceva echipa de amatori din Liga a 4-a. nu legam 3 pase. Te domina CFR Cluj ok, dar te domina Galati? Te domina Sibiu? Deocamdata pare ca suntem cea mai slaba echipa din Liga 1.. Nea Rednic, comentai de Balint dar deocamdata esti sub el, undeva la nivel cu Poenaru.

    18
    19
  3. Slab de tot stam in aparare, parca suntem o echipa de Liga 2, speriata ca joaca in Cupa cu o echipa de top ! Nu e calitate individuala in aparare in afara de Abeid, asta e adevarul.

    23
    3
  4. Mai aveam 2 locuri libere pe bancă puteau fi trecuți Nortey și Kyrychenko.
    La lovitura lui Neguț cu cotul la Dumitrașcu trebuia roșu pt gest nesportiv.
    Speram sa închidem jocul și sa mai dăm un gol pe contra atac.

    12
    2
  5. Hai sa fim serioși și realiști .Sibiu are o echipa mult mai bună decât a noastră .rezultatul la pauză era foarte injust .Din păcate atât putem la ora actuala și nu vad speranțe de îmbunătățire ..Cat despre joc pot spune că dacă faza cu Benga s-ar fi întâmplat în celălalt careu eu cred că nu s-ar fi dat penalty deoarece s-ar fi spus că nu a existat intensitate ci doar o mana pe jucătorul advers. In legătură cu golul doi din punctul meu de vedere in careul de 6 metri portarul trebuie să iasă și să fie stăpân cum se spune ,hai să ne uităm și noi pe unde era Iacob ..Dar nu ne punem lega doar de aspectele acestea ci putem sa ne îmbunătățim pregătirea și valoarea lotului .Forzza UTA ?⚪

    12
    7
  6. Meszar a cumpărat , a plătit tot ce i sa cerut. Ce zice SCU. Cine să vină în locul lui ? Ṣi cel nou venit , ce ar trebui să făcă altfel ?

    3
    17
  7. Ineficienta maxima , Rușine maximă ! Ce draku poți sa comentezi după o asemenea prestație ??? ???? Sezonul acesta e clar compromis pt aceasta echipă 100% retrogradare !

    9
    6
  8. Te fura , apoi uluiți, te furi singur la 1-2. Înfrângere trecuta pe la fiecare jucător. Pe la incolorul Stahl, pe la uzatul Benga, pe la indecisul Roganovici, dar mai ales pe la elevul Pop, care e în vacanta. Ce sa facă și Santiago ? Adică Sf. Iacob. Se conturează primele întrebări la Rednic. Penibile concluziile timișoreanului otrăvit Paraschivescu. Nu se insista asupra unor cauze obiective la UȚĂ, și se trece,, en fanfare” la formula de joc a FCSB. De vina suntem și noi. Legături primejdioase fără punctele cu Iasul. A ajuns sa ne fure Teodora Albon la pupitrul,, surprize, surprize” Fără importanta și personalitate tusierul , devenit pion în joc murdar.

    10
    8
    1. Noa lasă că avem stabilitate. Și atacam și play off ul. Intreabă-l și pe prietenul tău Giro și o sa vezi ca e asa cum îți zic eu. Te salut.

      10
      2
    2. Nu stiu ce fotbal cunoști tu , dar Sthal a foat unul dintre ce.i mai activi si el e cel mai tehnic jucator dar nu are cu cine juca.

      1
      3
  9. Atât putem. Victorie meritată a Sibiului.
    Dacă ne bate și Iași-ul, ne vom transforma în Mioveniul sezonului trecut.
    În repriza a doua nu existăm.

    13
    1
  10. In fiecare meci din acest campionat am condus de fiecare data … Poate ar trebui sa invatam de la Maldarasanu cum se tine de un rezultat !!

    12
    0
  11. Era excelent un egal, chiar daca nemeritat dupa aspectul jocului. Sibiu e echipa buna.
    Meciul cu Iasi e de musai victorie, altfel va fi bai.

    9
    1
  12. În România arbitrii dacă nu știu de frică te fură ca-n codru. Credeți ca dădeau vreodată așa penalty împotriva lui Hagi?
    Au o frică enormă arbitrii de Hagi ca ii intimidează la greu și personal și prin declarații la TV face tot timpul iureș.

    15
    0
  13. 16-7(8-1) raportul suturilor la și pe poarta.
    Iacob a scos cel puțin 3 goluri. Plus o bara pentru Sibiu.
    Din păcate, jocul echipei suferă îngrozitor. In toate cele 3 meciuri, echipa a funcționat la un nivel decent maxim 30 de minute. Că e vorba de ,,benzina” sau de altceva, nu știu. Dar exista specialiști care sigur ne vor spune

    5
    2
  14. Sa dai vina pe fluieras..si sa nu zici o vorbulita..de Benga,de Pop,de fundasul dreapta..e ciudat. Ca UTA nu joaca nimic ca a avut noroc chior..nu se vede.Doar Iacob merita ceva..restul sint..”purtatori de echipament”..luati la kilogram.. Domnilor,.. ce avem acum avem mai slab.. ca Mioveniul..sezonul trecut, mi-e si teama de cite puncte vom face.Ca Rednic..doar ” vorbeste frumos”..cam ca Balint.. nu vede nimeni.Un singur gand despre meci…pacat de frumosii suporteri aradeni ,de oboseala lor si de sperantele lor! In rest..despre morti vorbesc…doar de bine !.Avem o echipa…dupa chipul si mintea…lui Meszar.

    9
    8
  15. Meszar te asteapta stabilimentul de pe Calea 6 Vanatori ! Este de maxima siguranta, si te poate caza pe termen lung.Care este situatia cu Keseru, Milosevici si Chindris ?Ce mobuti si reciclati gata accidentati , neantrenati, neobisnuiti cu fusul orar, care au jucat in campionatele regionale ale tarilor din care provin mai ai de gand sa aduci?Totul se plateste la un moment dat !

    7
    1
  16. Voi nu ati inteles ca pe toate echipele le deranjeaza calatoriile la Arad.Lor le place in preajma Capitalei, Ploiesti, Constanta, Sibiu, Cluj, etc.Dar UTA merge cu transport , cazare si masa la Botosani, Iasi, Galati, de 4 ori la Bucuresti ( FCSB, Rapid, Dinamo, Voluntari ), Constanta, Ploiesti, Sf.Gheorghe, de doua ori la Craiova si de doua ori la Cluj.Cea mai usoara deplasare este la Sibiu -305 km.Atunci UTA trebuie eliminata din sistem pentru ca a avut tupeul sa promoveze.Bine nici conducerea administrativa , in frunte cu Meszar nu este ceea ce ar trebui sa fie .Calculati costurile UT-ei vis-a vis de costurile bucurestenelor sau ale celor care stau in centrul tarii !

    3
    4
      1. Fa niste socoteli pentru transport, masa ,cazare,timp, pentru doar 30 de persoane, si ai sa vezi unde ajungi, si apoi comparale cu costurile echipelor din Bucuresti, Ploiesti, Sibiu , Craiiova ,etc.Cheltuielile sunt cel putin duble !

        1
        1
  17. Liga 1 presupune o serie de cheltuieli, deloc mici. Daca te plângi de ele ramai in liga 4, dar ce te faci cu deplasări la Săvârșin sau Curtici??

    1
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button