Fotbal judeteanProgresul Pecica

„Manita” pecicană la Felnac și meciul de Cupă poate veni, Victoria acuză absențele





Progresul Pecica nu a avut probleme cu echipele de Liga a 4-a pe care le-a înfruntat în această săptămână. A făcut scor cu ambele în deplasare, 4-0 la Șiria cu Păulișul și 5-1, la Felnac.

Și, totuși, Victoria s-a ținut bine până la pauză. Chiar a avut ocaziile ei, prin Lasc (execuție respinsă de pe linia porții) și Tomuț (care nu a ajuns de puțin la întâlnirea cu mingea), dar diferența pe tabelă a făcut-o golul lui Fred Nortey, care a apărut perfect la centrarea din dreapta a lui Borcea.

„Taifunul” pecican s-a dezlănțuit după pauză, când pe teren s-au aflat mai mulți jucători cu experiență. 0-2 s-a făcut după ce D. Morariu a greșit în apărare și L. Bodri a marcat simpul din 6 metri. În schimb, reușita cu numărul trei a venit după o fază frumos lucrată de Avulumun, Arsene și Bozian și o nouă finalizare pragmatică a lui L. Bodri. Istin a făcut penalty asupra lui Bozian și Răchită a transformat penalty-ul de la golul patru al Progresului, iar Bozian a încheiat „recitalul” formației sale cu o elegantă scăriță peste tânărul R. Rusu. Golul de onoare al gazdelor a fost, de fapt, un autogol, căci Avulumun a pasat acasă, iar mingea l-a surprins pe Pușcaș.

Ca și la Lipova, VI-FE a avut absențe importante, Țugulescu, Moldovan și Leucuța, iar de această dată a lipsit și antrenorul Lucian Ciba. „Știm că nu am prea bine în ultimele amicale, inclusiv în cel de azi, dar am avut destule absențe și venim și după o perioadă de încărcare fizică. Inclusiv greșelile individuale pe care le comitem, vreo trei-patru decisive și azi, vin pe acest fond de oboseală. Dar, ne facem antrenamentele în compania unor echipe bune, obiectivul nostru este să ajungem cât mai pregătiți la meciurile pe puncte”, spune Florin Rusu, experimentatul portar al felnăcanilor.

Bogdan Bozian a rămas pe banca tehnică și după plecarea lui Mihai Petcuț și acum colaborează cu Dan Stupar. „Eu spun că avem o echipă mai solidă decât în sezonul trecut. Am reușit să ne păstrăm seniorii care au făcut și până acum diferența, dar au venit jucătorii africani, care au și ei calitate și putere, dar și frații Bodri. Meciul de azi l-am dominat destul de clar, dar trebuie să recunoaștem că am profitat și de unele greșeli ale lor. Pe de altă parte și noi ne-am singuri gol. E un amical cu care facem un pas necesar în procesul de pregătire, ultimul dinaintea meciului de Cupă de la Periam. În amical am făcut 0-0 cu ei, acum trebuie și vrem să câștigăm și eu zic că suntem peste adversarul nostru. Ținem să mergem în turul doi al Cupei, dar, pe de altă parte, nu ne abatem de la programul de antrenamente și urmează o săptămână grea din punct de vedere fizic”, spune „Bozi”, care-și continuă și cariera de fotbalist și a marcat și astăzi un gol.

Formații:

Felnac: Fl. Rusu (30 Nichici, 60 R. Rusu) – Mocan, Tomuț, Istin, D. Morariu – Mitu, S. Măgulean, Merca, Drîglă – Pasăre, Lasc. Au mai jucat: Buz, Rădulescu, Longer,

Pecica: Zamfir (75 Pușcaș) – Moraru (75 Matyus), Nassiru (75 Belea), Gomboș (46 Wild), Aldan (60 Bănățan) – Borcea (75 Beraszko), Arsene (75 Szep), Bălașa (46 Avulumun), F. Nortey (46 Răchită) – Puie (46 Bozian), Novac (46 L. Bodri).

Arbitri: Cristian Coroban – Gabriel Hărduț, Adrian Bunaciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button