UTA nu a pierdut în SuperLigă cu arbitrul meciului cu Poli Iași, dar în camera VAR ia loc actorul negativ din semifinala Cupei!

UTA are parte de o veste bună și una proastă din partea Comisiei Centrale de Arbitri. Meciul de vineri seara cu Poli Iași va fi condus de Florin Andrei, un „central” cu care arădenii nu au cunoscut gustul eșecului în SuperLigă. „Fluierașul” din Târgu Mureș a mai arbitrat-o în patru rânduri pe „Bătrâna Doamnă”, bilanțul fiind de trei remize: 1-1, cu FC Argeș (din runda secundă a sezonului 2020-2021), 0-0, cu FC Botoșani (de la Arad, din februarie 2021) și 1-1 cu FC U Craiova (chiar în ultima partidă a play-otului sezonului trecut) și o victorie: 3-0 cu Academica Clinceni, din cadrul primei runde a play-outului stagiunii 2021-2022.
Partea cealaltă a medaliei este prezența lui Istvan Kovasc în Camera VAR. Arbitrul FIFA a fost autorul moral al ieșirii UTA-ei din cursa pentru câștigarea Cupa României, căci a întors deciziile cheie ale lui Horia Mladinovici în semifinala de la Cluj, cu Universitatea. „Centralul” validase în primă instanță golul lui Postolachi și apoi nu a dat penalty la duelul dintre Remacle și Ubbink. Kovacs l-a chemat la monitor și golul de 0-1 al arădenilor a fost faultat pentru un fault imaginar în atac, iar Nistor a transformat lovitura de la 11 metri dictată cu VAR și a decis practic finalista.
Altfel, brigada de la UTA – Iași îi mai cuprinde pe tușierii Alexandru Cerei (Cluj) și Necula Mihăiţă (Bucureşti), dar și rezerva Szabolcs Kovasc, din Carei, nimeni altul decât fratele intransigentului Istvan. În fine, asistent VAR este lugojeanul Raul Ghiciulescu. Notele arbitrilor vor fi acordate de Octavian Şovre, din Satu Mare, iar treburile organizatorice cad în sarcina timișoreanului Florin Bătrânu.


Trebuie sa luam atitudine, sub o forma sau alta vizavi de arbitraje. Conducerea sa nu mai adopte politica struțului, sa iasă cineva pe media centrala, iar noi ca și fani sa fim mai duri, mai vulcanici, tot stadionul. Trebuie cum va sa stopam hoția, altfel ne iau tot de fraieri
impotriva noastra nu mai sunt de mult timp greseli ,a devenit deja o maniera de arbitraj..e inadmisibil ca de cand UTA e in prima liga sa nu aibe o decizie la limita favorabila si sa fim furati etapa de etapa….sa zicem ca inteleg sa te mai ciupesca cand joci cu steaua sau cfr,dar pe noi ne defavorizeaza si cu sibiul ,petrolul,pitesti sau u cluj,indiferent de adversar.. .e frustrant,mai ales ca si acum,cand jocul nu merge sa ti-o puna pe var din senin etapa de etapa si sa te vaneze la fiecare decizie….
Din nou acest arogant Pișta de Carei.Mi-e greață când îi pomenesc numele .Din cauza lui n-am ajuns în finala Cupei.