UTA Arad

Mircea Rednic l-a numit „piesă”, dar l-a trimis în Liga a 2-a: Bruce Nortey va juca la Dumbrăvița!



„Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc mai dă un fotbalist în Liga a 2-a, al 12-lea în această vară. Ghanezul Daniel Bruce Nortey (19 de ani) va semna marți cu CSC Dumbrăvița un contract valabil pe un sezon. La gruparea timișană ajunseseră deja alți trei tineri utiști, mijlocașii Fabiano Cibi și Răzvan Ristin (ambii de 18 ani) și atacantul Marcel Mercioiu (20 de ani).

Bruce Nortey fusese singurul fotbalist african dintre cei 7 aduși de impresarul Cristian Hossu la Arad păstrat inițial de Mircea Rednic în lotul primei echipe. În urmă cu trei săptămâni, „principalul” UTA-ei chiar susținea că: „Bruce e piesă, e cel mai tare, zâmbește, are un entuziasm….Abia aștept să-i dau drumul”, iar mai apoi a dat undă verde pentru împrumutul ghanezului la o altă echipă. Cosmin Stan își mai dorea un mijlocaș ofensiv, s-a gândit chiar la readucerea la echipă a lui Luca Bodri, dar – în cele din urmă – a optat pentru Nortey.

În urmă cu trei ani, tânărul fotbalist sosit în luna aprilie la UTA a fost și în vederile celor de la Atletico Madrid, dar mutarea nu s-a mai făcut. Daniel Bruce Nortey e produs al academiei Emmanuel City, din Ghana, acolo unde a fost observat de Hossu vara trecută, alături alți trei jucători, care au semnat și ei cu UTA în primăvară. Alți trei sunt nigerieni și toți vor evolua pentru echipele arădene de Liga a 3-a.











7 comentarii

  1. Adevărul este că avem lot numeros și valoros. Cu siguranță nu mai avea loc și el. Mergem pe mâna specialiștilor. Oare până unde…? Unde sunt tinerii de viitor,de care se vorbea că vor fi pe lângă prima echipă? Multe semne de întrebare și multe declarații care se contrazic.
    Hai UTA!!! Hai Aradul!!!

    20
    5
  2. Rednic will regret losing a potential player like Bruce Nortey. Wish you all the best of luck in your next adventure. Go and prove Rednic wrong.

    6
    0
  3. Rednic vorbește mult, ce este astăzi mâine nu mai e valabil. UTA are un lot cu care sigur ne vom bate la retrogradare. Nu știu pe cine spera el sa transfere dar jucătorii venițipana acum la UTA sunt de valoare cel puțin îndoielnică.

    9
    4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button