UTA Arad

UTA revine la „origini” odată cu vizita lui U. Cluj: Arădenii deschid runda a 9-a într-o zi de vineri!




UTA își păstrează renumele de echipă a extremelor când vine vorba despre programările făcute de Liga Profesionistă de Fotbal. Dacă în startul sezonului a jucat în trei zile de vineri la rând, acum a avut „onoarea” să închidă etapele, luni seara, cu FCSB și chiar astăzi, cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

Iar după pauza cauzată de acțiunile echipelor naționale, echipa lui Mircea Rednic va reveni la origini, adică va deschide runda cu numărul 9. Vineri, pe 15 septembrie, de la ora 18,30, pe arena „Francisc Neuman” vine Universitatea Cluj, formație ce a adunat și ea până acum 7 puncte în clasamentul SuperLigii, dar din 8 meciuri și nu 6, atâtea câte a disputat UTA până la această oră. În stagiunea trecută, „șepcile roșii” au pierdut ambele întâlniri de pe arena din Calea Aurel Vlaicu, 1-2, în sezonul regular și 0-2 în play-out.

Vineri, 15 septembrie

Ora 18.30 UTA Arad – Universitatea Cluj

Ora 21.30 Dinamo București – FCU Craiova 1948

Sâmbătă, 16 septembrie

Ora 21.30 Universitatea Craiova – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Duminică, 17 septembrie

Ora 15.00 FC Hermannstadt – FC Voluntari

Ora 19.15 Oțelul Galați – FC Rapid 1923

Ora 21.45 Farul Constanța – FCSB

Luni, 18 septembrie

Ora 18.30 Politehnica Iași – FC Botoșani

Ora 21.30 CFR 1907 Cluj – Petrolul Ploiești

Partidele vor fi transmise în direct de DIGI SPORT, PRIMA SPORT și ORANGE SPORT.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button