Baschet

Trei meciuri amicale pentru FCC UAV Arad, toate pe terenuri străine! Popov își primește coordonatorul de joc…american




FCC UAV Arad a intrat în cea de-a două săptămână de pregătiri în vederea stagiunii 2023-2024 în care va da o nouă luptă pentru medalii în Liga Națională de Baschet Feminin. Din această seară, Miroslav Popov va avea lotul complet în proporție de 90%, odată cu sosirea unui coordonator de joc de peste Ocean, care a și fost testat de antrenorul sârb. Numărul jucătoarelor străine va crește la trei, ar fi patru dacă – totuși – Brankica Hadzovic se va lăsa convinsă să mai și îmbrace maioul de jucătoare în paralel cu hainele de team manager și oricum medaliata cu bronz a ediției precedente a LNBF va mai avea două locuri libere pentru jucătoare europene. Și – probabil – un transfer va mai fi făcut în această toamnă.

Amicale doar pe terenuri străine

Până una alta, „galben-albastrele” și-au bătut în cuie programul de meciuri amicale. Vor fi trei partide de reglaje pentru elevele lui Popov, toate în deplasare. Pe 12 septembrie, arădencele vor călători până la Novi Sad pentru un duel cu echipa locală cu care se tot întâlnește de câțiva ani încoace în amicale, pentru ca pe 16 și 17 septembrie, Keys și colegele sale să-și măsoare forțele cu o parteneră de întrecere din campionatul intern. Este vorba despre BC Sirius Mureșul Târgu Mureș, formație clasată pe locul în stagiunea precedentă. Apoi, duminică, 24 septembrie, cel mai probabil la ora 18, FCC UAV Arad o va găzdui pe CSM CSU Constanța în primul tur al Cupei României. Vorbim despre întâlnirea tur, căci manșa secundă va avea loc pe Litoral, pe 7 octombrie.

Brankica Hadzovic se reîntâlnește cu fanii în cadrul campaniei de vânzare a abonamentelor

După cum v-am mai informat, FCC UAV ICIM Arad pune în vânzare abonamente pentru meciurile echipei din sezonul viitor. Acestea se vând exclusiv pe platforma online blt.ro. Clubul arădean vine în sprijinul celor neacomodați cu sistemul online, fostul căpitan Brankica Hadzovic împreună cu directorul sportiv Andreea Vlase invitându-i pe fanii interesați la Sala Polivalentă, joi între orele 15-17, pentru a-i ajuta să își procure abonamente. Iată comunicatul postat de club pe contul de facebook: V-ați făcut abonamente? Venim în întâmpinarea fanilor noștri care își doresc abonamente și nu s-au descurcat cu platforma online. Branki vă așteaptă, împreună cu directorul sportiv, joi, de la 15 la 17 la Sala Polivalentă, pentru a vă ajuta să vă faceți abonamente. Oferim și un premiu pentru „campionul zilei”, care va face cele mai multe abonamente. Vă așteptăm cu drag!“

Abonamentele pentru sezonul viitor costă 500 lei la zona VIP și 200 lei în restul sălii. Fanii pot opta și pentru un abonament cu 300 lei, care include o eșarfă și un maiou, produse care sunt incluse în prețul abonamentului VIP. Abonamentele asigură accesul la toate partidele echipei de pe teren propriu, indiferent de competiție. Cei care nu doresc să își facă abonamente vor putea intra la meciuri pe bază de bilete: 10 lei dacă vor fi achiziționate online și 15 lei la casieriile sălii. Link-ul de la care se pot procura abonamentele și în viitor biletele este: https://www.blt.ro/abonament-baschet-arad.html








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button