UTA Arad

Au decis și schimbările eșecul UTA-ei cu U. Cluj? Rădoi: „Am încercat până în ultimul moment să luptăm cu jucători proaspeți de pe margine”









UTA a pierdut pe teren propriu cu Universitatea Cluj, dar, dincolo de rezultat (0-1), echipa arădeană a înregistrat un regres mare în joc, față de prestațiile cu FCSB și Sepsi. Chiar dacă partida de la Sfântu Gheorghe a fost, până la urmă, pierdută.

Iar „șepcile roșii” au avut cel puțin trei fotbaliști importanți lipsă, precum Nistor, Chipciu și Vali Gheorghe, plus Calcan, în timp ce dincolo absența lui Markov trecea în planul al doilea. Doar că UTA a avut puțină calitate vineri seara, în teren și pe bancă și – oricum – stafful tehnic a făcut destul de târziu schimbările și – parcă – nu cele mai potrivite.

În primul rând, de la cabine nu a mai revenit Aly Abeid, singurul integralist al UTA-ei (alături de portarul Iacob) înainte de suspendarea de la Sfântu Gheorghe. „A acuzat o stare de oboseală și el ne-a cerut să îl schimbăm, pentru că era obosit”, a motivat Sorin Rădoi înlocuirea internaționalului din Mauritania, care a jucat pe 9 septembrie un meci important împotriva Gabonului.

Probabil, principala problemă a UTA-ei cu U. Cluj a fost în dreptul mijlocașilor centrali, Freitas și Marku. Brazilianul a fost schimbat doar în minutul 84, iar albanezul a terminat meciul în teren. „A avut câteva meciuri bune, ne așteptăm la mult mai multe lucruri de la el. Se pregătește foarte bine, păcat că la meci nu încearcă mai mult, pentru că are un șut bun. Are intrări din linia a doua foarte bune și parcă are o reținere”, a spus „secundul” UTA-ei despre Herald Marku la finalul partidei cu U. Cluj.

După golul de 0-1, mutarea naturală a fost introducerea pe teren a celui de-al doilea vârf de careu la UTA, dar – din nou – austriacul Vucenovic se dovedește neinspirat, ca să nu folosim alte calificative…încă. „Am încercat să introducem doi atacanți, le-am spus jucătorilor să ducem mult mingea pe margine și să venim cu centrări pentru că aveam doi atacanți puternici”, a prezentat planul tactic de criză Rădoi.

În fine, e greu de înțeles ultima înlocuire a partidei. Cel mai crud fotbalist din SuperLigă, Raul Stanciu, a fost băgat pe teren în locul portughezului Rodrigues, chiar unul dintre puținii utiști care centrează decent. Iar schimbarea s-a făcut în cel de-al cincilea minut de prelungire, pierzându-se câteva secunde. În plus, Stanciu a fost folosit practic pe poziția de fundaș dreapta a lui Rodrigues, când el este mijlocaș stânga, iar rezultatul a fost o minge de urmărire ca la rugby trimisă de fotbalistul de 16 ani care le-a permis deja clujenilor să se bucure pentru victorie. „Am încercat până în ultimul moment să luptăm, am încercat să aducem jucători proaspeți de pe margine, pentru că Raul, chiar dacă este tânăr și poate că este lipsit de experiență…să știți că la antrenament face lucruri foarte bune. Așa am simțit, asta a fost decizia, e clar că trebuie să avem răbdare cu cei tineri, se vede că încă nu au experiență”, a motivat Sorin Rădoi schimbarea neînțeleasă de nimeni din prelungirile prelungirilor ale partidei cu U. Cluj.

FOTO: Claudia Carp

22 comentarii

  1. Continuam sa nu găsim vinovați dar concluzii bune rele se impun. Jucători proaspeți. Când s-or fi ofilit titularii.?? La umbra ruginii, carate de pe la alții. Drama unor achiziții rezida în CV-ul încărcat de nereușite și care dau impresia unui nou început. Meszar spunea ca transferurile ar fi reușite 80%. Asta înseamnă locul…. 7.!! Ne îngrijorează mijloacele sărace a le lui Rednic în revigorarea lotului. De sancțiuni pecuniare nici nu poate fi vorba. Ai dat un pantalon unui sărac, dar ii iei haina. Mai așteptăm o măsură a celor care se aduna la mijlocul terenului cu capete plecate și îmbrățișare sportiva de lupta. Chiar cu ce,, motto” încep ei degringolada care s vrea spectacol ?

    20
    0
  2. Schimbările au fost târziu făcute Hagi l-ar fi schimbat pe Freitas în minutul 25.
    Antrenori fricoși și jucători de duzină din păcate. Nu cadram un șut pe poartă.
    Nu știu de ce nu e jucat Holst când a jucat nu a greșit.
    Anul asta barajul ar fi o performanță.
    Totul pleacă de la management unul mai interesat de propria capatuiala decât de dezvoltarea clubului.
    Era mai utila o asumare a asumatorului și sa spună nu sunt bani jucam cu tinerii.
    Cu Nortey cu Mercioiu etc
    Meszar spera ca mai păcălește fotbalul și anul ăsta și Argeș și Chindia au crezut la fel, Chindia a scăpat odată cu Chiajna și anul următor a picat direct.

    16
    2
  3. În 4 ani de liga 1 UTA a legat maxim 2 victorii.
    Nu ma refer la Cupă în campionat UTA nu a avut niciodată 3 victorii legate în 4 sezoane.
    Cu ritmul de 1 meci bun și 4 catastrofale nu poți rămâne în Superliga.

    13
    2
  4. Meciul de aseara a fost o bataie de joc la adresa spectatorilor…. cat sa va mai suportam…cat mai insistati cu Stahl care centreaza in spatele coechipierului, e zero la toate capitolele…. plus si cei adusi nimic frate… vrei sa fac perfomanta cu 2 lei ? peste tot politicul dicteaza din pacate sezonul asta suntem condamnati sa picam… cine sa mai pice daca nu noi ?

    14
    1
  5. Fizionomii. Ne mai inecam amarul în discuții SF. Vedem pe la alții figuri de puncte puține la estetica clasica. De exemplu Bauza, încrâncenat, zici ca e spărgător de bănci prin Buenos Aires. Bancu în plin travaliu, avea un rânjet de efort de îi mai lipsea cuțitul în dinți !! Noi cu echipa de gentelmeni. Liceul lui Pop, o pietricica în calea unor spasme sportive de grad 6, aducătoare de victorii.

    14
    0
  6. Mai oameni buni, voi nu realizati ca urmarim o echipa din Arad? Uitati-va umpic si in jurul stadionului, peste oras care nu performeaza la nici un nivel si atunci va dati seama ca o echipa sustinuta in mare parte de comunitate nu are cum sa performeze! Buget mai mic ca anii trecuti, conditii asa cum sunt (apropo ca se schimba gazonu chiar acuma cand banii au fost alocati de mult timp) + un lucru foarte important, nu uitati ca antrenorul nu a fost pe banca! Daca fara mister echipa ar fi jucat mai bine, atunci D-l Rednic avea o problema mare de tot. Haideti sa gasim circumstante (ca sunt destule reale) chiar daca echipa nu joaca. Este o echipa schimbata complet! Nu vom pupa play off-ul dar sunt convins ca undeva intre 7-10 vom fi la finalul campionatului. Foarte interesant ar fi ca admin sa inregistreze undeva, cumva pe toti cei care acuma urla ca retrogradam si la final sa le dedice o pagina sa-i cunoastem mai bine pentru sezoanele viitoare 🙂 hai uta!

    13
    5
    1. ok,putem gasi circumstante,sunt de acord…dar intreb si eu punctual…cine il impiedica pe IACOB sa vada mingi trimise mult din afara careului?pe langa ca nu-l ajuta fizicul se pare ca l-a lasat si vederea,,….sau pe freitas sa dea o pasa?sau pe stahl sa faca o preluare?si exemplele pot continua..in plus ,lumea merge la meci sa vada ce?din pacate nu mai avem nici un jucator care sa faca diferenta,iar nivelul echipei nu e de prima liga…nici cu sepsi si nici ieri nu meritam mai mult de un o la o obosit,…am pierdut tocmai fiindca nu avem jucatori cu valoare si personalitate care sa ia jocul pe cont propriu,,preferam sa pierdem cu 5 la 3 sau 6 la 4 meciurile astea ,dar macar sa o facem jucand fotbal ,nu chinuiala asta…nu stiu cat e vina antrenorul,mie jucatorii mi se pare ca nu au valoare,,

      10
      1
      1. La toate întrebările de mai sus ai răspuns in final: valoarea! Dar cu bani putini cumperi puțin. Eu cred ca anul acesta este un an de sacrificiu financiar pentruca altfel erau găurile mult prea mari și dacă ne viza falimentul cred ca nu ne încânta mai mult (da, putem sa vb despre management/conducere). Dacă cu planul acesta financiar low cost reușim sa rămânem prima liga si anul acesta, chiar e ceva! Sănătate!

        4
        0
  7. Fara sa vreau , si fara sa-mi propun neaparat , am ajuns sa-mi dau seama ca nu ma mai enervez dupa inca o infrangere acasa , Ce mai conteaza o infrangere in plus. . Si mai interesant e ca si alti utisti mi-au spus acelasi lucru. Pur si simplu am ajuns sa nu ne mai enervam . Ce sa fie oare? probabil ca mintea si sufletul nostru de utisti nu mai pot , am ajuns probabil la o saturatie vazand cum acest club merge pe un drum infundat incat nu ne mai misca nimic.

    12
    0
  8. Fara aducerea catorva jucatori de valoare pe posturile deficitare,peste ce are UTA. in momentul de fata, este foarte chinuitor a te mentine in Superliga. REDNIC a pus ochii pe cativa jucatori buni cu experienta dar nu a avut sorti de izbanda datorita salariilor mici date de MESZAR la UTA si i-a si el ce poate. Banii au ajuns la fundul sacului si plus datoriile clubului care se ridica la cateva milioane de euro dupa spusele SC UTA. !!! Asta este situatia, se descurca si REDNIC cum poate.

    7
    3
  9. Pana nu se va da unda verde UTA-ei de la mai maii Primariei sa vina la UTA. niste investitori potenti ,investitori care au venit cu inima deschisa ,culmea si aradeni care iubesc UTA. de mici si nu au fost lasati , UTA. care merita mult mai mult decat participarea in Superliga chinuindu-se in fiecare an sa nu retrogradeze ci sa se bata la primele locuri , UTA. se va scalda mereu in chinuitoarele locuri in subsolul clasamentului si cu frica de retrogradare !!! Unii zic ca, ce sa vina actionari, investitori pt. ca. sunt necredibili dar la FCSB, CFR, CSU CRAIOVA,SEPSI , RAPID, aia sunt necredibili ? Cine era RAPID in Superliga pana sa vina SUCU ? Si uite ce jucatori isi permit sa i-a ,tintind in campionatul acesta locul 3 sau chiar mai mult !!! De ce se teme Domnul MESZAR sa faca o alianta cu ei cum a facut HAGI cu RIVALDO ? Singur nu o sa reuseasca sa performeze cu UTA., UTA merita mult mai mult la ce istorie bogata are !!!

    7
    3
    1. Nelule,tu nu faci difirenta in ruptul capului intre investitor,asociat intr-un SA,actionar,sponsor sau camatar…Ce tot o dai cu investitorii cu inima deschisa ai lui Peste Prajit?Au vrut la Minamo,CSA Steaua,Petrolul,UTA si nu i-a vrut nimeni!Serios?Oare din ce cauza nu vor la Targoviste,doar vaneaza echipe de Brand,cu traditie istorica in fotbal?
      Iti spun eu de ce:pentru ca vor doar reclama!De ce nu-si fac echipa?Pornesc de jos si lejer,in 3-4 ani se pot bate la cupele europene,iau milioanele si la revedere…Exact reteta Urziceni,Astra,Poli Tm a lui Iancu Bkp,etc….
      Eu nu doresc asa ceva la UTA!Am mai avut „potenti financiar”,patroni,investitori….si am dat faliment cu ei…

      3
      9
      1. Cu Meszar ce crezi ca urmează? Cu 3 milioane euro datorii… La ora actuală UTA nu are un singur jucător să valoreze 200 de mii de euro.
        Drepturile TV deja sunt amanetate nici firma de monitorizare a parametrilor fizici cei cu maieurile nu sunt plătiți 7 mii de euro nu 70 de mii. La comisii au fost deja vreo 10 jucători ți se pare ca asta înseamnă stabilitate? Atunci la Rapid ce este? La Sepsi? La Fcsb, Craiova… Cât poate împrumuta și de la Rednic? 100,200,300 de mii? Doar nu duce Rednic moștenirea pt fisa la UTA.

        5
        2
      2. 3 mil. e fix pepsi…Mai bine priveste la CFR,cam ce litigii are pe la comisii romanesti si nu doar..Uita-te pe la echipe din Europa vis a vis de comisii..
        Din pacate,se practica inca…fara dobanda.
        Pai noi, din ce cauza am tot mers pe la comisii contra FCSB,CFR???Pt ca nu au bani?

        1
        1
  10. Lasa GIRO ca, este mai bine asa sa te scalzi de zeci de ani in mediocritate cu frica de retrogradare !!! De unde stii tu ca, nu faceau treaba buna cei 4 oameni de afaceri culmea si din ARAD ? Il iei pe nu in brate pe neancredere, pai tu nu vezi ca, MESZAR nu poate duce UTA. unde ne dorim cu totii la a face performanta. Nu mai sunt bani, datoriile la club cresc si atunci cum vrei tu rezultate ? Toti oamenii de afaceri pt, tine sunt camatari, SUCU, ROTARU, BECALI, MITITELU, Patronul de la SEPSI ? Pai uite ca, nu este asa cum ii cataloghezi tu si echipele merg foarte bine. Ai vazut cati jucatori l-au refuzat pe REDNIC datorita salariilor mici ? Si atunci despre ce vorbim ?

    4
    2
    1. Stii tu ca au facut treaba pe undeva,pana acum?
      Daca Becali,Rotaru,Sucu si altii,isi iau jucariile si pleaca…s-a dus baba cu colacii..Astia nu finanteaza echipele ci doar le crediteaza,adica tot imprumuturi si datorii se numesc.
      Iar Dioszegi,personal, are investitii minore financiar dar are sponsori,nicidecum care doresc sa o preia pe Sepsi….Cat despre datorii…..mai mari ca si Sepsi,CFR…nu are absolut nici o echipa din Romania!Ii vezi cumva cum ca le tremura genunchii si nu pot dormii din cauza datoriilor?
      Nu fac cu tine educatie financiara dar anumite datorii sunt luate in calcul si ajuta la altele…

      1
      2
    1. Nici la Minamo,CSA,tot primariile nu i-au vrut????
      Pai atunci din ce cauza nu merg actionari la Hagi,Botosani,Mititelu????Astia sunt privati si sunt SA-uri,deci nu-i opreste nimeni…

      2
      2
  11. Din cauza asta iti este frica tie ca,pleaca Rotaru, Becali,, Sucu etc. de la echipe. Uite ca,au trecut zeci de ani si nu au plecat.Ca, are datorii foarte mari, da au se descurca, au bani, isi permit sa i-a jucatori de top pt. campionatul nostru si participa an de an in cupele europene. La MESZAR zici ca, are datorii foarte mici pe langa acestia, atunci sa bage bani mai multi si sa aduca sponsori puternici ca, sa aiba rezultatele care spui tu ca, au datorii mari.Pai daca dai ex. pe MITITELU care nu depinde de primarie dar are bani, afaceri si uite ca, merg ceas in campionat cu jucatori buni platiti pe masura. Meszar este legat de primarie, bun dar de ce UTA. nu avanseaza in performante de cand a preluat UTA ? Iti place cum se prezinta UTA. in momentul de fata ? Cu ce echipa joaca UTA. ,toti declara ca, mergem sa luam 3 puncte. Ai la Botosani urmatoarea etapa si nu cred ca, avem vreo sansa, Botosani au echipa mai buna decat noi,jucatori care fac diferenta. Ai cu Voluntari o echipa care mereu ne-a ars cu jucatori peste ai UTA-ei, despre ve vorbim !!! Baga domne bani, Primaria sa aduca sponsori puternici cum este la U, Cluj de aduc jucatori care fac diferenta pe salarii mari si atunci nu mai este nimic de zis.

    0
    1
    1. Giro spune doar ce îi convine, ca și alții au datorii de asta e el curios nu de UTA păi se poate compara cu ce e la UTA, CFR-ul are bunuri, stadion în proprietate etc are cu ce garanta orice datorie, UTA garantează cu drepturile TV și lățăii lui Meszar.

      3
      0
  12. Bine GIRO ,vad ca, tu o tii pe a ta dar de ce UTA. nu are rezultate de cand este in Superliga si se zbate in subsolul clasamentului ?

    2
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button