UTA Arad

Stolnik: „Îmi pare rău că ne-am dezamăgit suporterii, dar promit că vom fi mai buni și în viitor îi vom face fericiți”

După trei victorii la rând, UTA a pierdut din nou pe Arena „Francisc Neuman”. Arădenii au cedat cu 0-1 în disputa contra Universității Cluj, după golul înscris de Daniel Popa în minutul 71.

Pentru croatul Marko Stolnik a fost al patrulea meci ca integralist după transferul la Arad. „Nu e ușor să-ți găsești cuvintele după un meci pierdut acasă, putem spune doar că suntem dezamăgiți, ne doream foarte mult să câștigăm astăzi. Am încercat totul în ultimele 15 minute, dar mingea pur și simplu nu a vrut să intre în poartă. Adversarii au marcat, noi nu, trebuie să îi felicităm pentru asta. Suntem încă o echipă nouă, cu foarte mulți jucători noi, dar în fiecare zi relațiile din teren se îmbunătățesc, am început să ne simțim mai bine unul pe altul în meciuri. Trebuie să devenim mai buni și să obținem puncte, până la urmă, pentru asta jucăm. Trebuie să rămânem calmi și concentrați, peste șapte-opt zile avem un nou meci, la Botoșani, și sperăm că vom câștiga”, spune unul dintre puținii fundași centrali valizi din lotul lui Mircea Rednic, care astăzi a jucat în cuplu cu Cătălin Carp, folosit mai ales la mijlocul terenului în startul sezonului.

„Roș-albii” au beneficiat și în această seară de o atmosferă superbă pe stadion, însă după meciul cu FC Voluntari de pe 30 septembrie, echipa va disputa meciurile de pe teren propriu într-un alt oraș, deoarece pe arena arădeană se va schimba gazonul. „E normal să existe presiune din partea suporterilor, în fotbal când ajungi la o echipă nouă trebuie să te adaptezi repede. Cu cât faci acest lucru mai rapid, cu atât va fi mai bine pentru tine. Într-adevăr, din informațiile pe care le-am auzit, vom juca meciurile de acasă într-un alt oraș, dar încă nu există un anunț oficial. Va fi puțin mai complicat pentru noi, pentru că atmosfera de aici e incredibilă, fanii ne împing de la spate când avem nevoie, am simțit și astăzi acest lucru, le mulțumim pentru susținere. Îmi pare rău că i-am dezamăgit, dar promit că vom fi mai buni și în viitor îi vom face fericiți” mai afirmă Marko Stolnik.

UTA este al șaselea club din cariera fundașului croat, după Dinamo Zagreb, NK Sesvete, Lokomotiva Zagreb, NK Varazdin (toate din Croația) și FK Auda (Letonia).





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button