Veteranii UTA-ei au făcut spectacol la Șepreuș, în timp ce epigonii în „alb-roșu” pierdeau cu U. Cluj

Nu e o întâmplare că pentru a doua oară în acest start de sezon, fostele glorii utiste preferă să răspundă pozitiv invitațiilor din venite din județ, pentru niște meciuri prietenești, în loc să asiste la partidele celor care îmbracă acum tricoul „roș-alb”, în SuperLigă. După acțiunea de la Lipova în seara partidei cu Poli Iași, a venit și descinderea celor de la Old Boys UTA în comuna Șepreuș vineri, când Cooper și colegii săi jucau pe puncte cu U. Cluj.
Acasă la vicepreședintele AJF Arad, Andras Mako, veteranii utiști și-au respectat blazonul, au deplasat un lot numeros, care făcut deliciul spectatorilor prezenți. La apelul lui Dorel Toderaș, președintele jucător al roș-albilor, au răspuns prezent: Fador, Aly Tolmbaye, Bier, Bogoșel, Anca, Gligor, Barta, A. Pavel, F. Pavel, Husa, A. Drăgan, Polgar, Negrău, N. Mitu, Grad, Bozgan, Șerban.
Mult mai experimentată, gruparea simbol a județului s-a impus cu scorul de 3-1, pe lista marcatorilor trecându-și numele Alin Pavel, Flavius Pavel și Alin Gligor. După sesiunea de autografe, poveștile s-au depănat la tradiționala, deja, repriză a treia.
„Mulțumim organizatorilor (n.r., din rândurile cărora s-a detașat inimosul Doru Bozga) pentru primire și jucătorilor noștri pentru seriozitatea și sacrificiul de care dau dovadă la fiecare solicitare. Formăm o familie frumoasă, Old Boys UTA, iar acest lucru impune respect, pe care îl prețuim și îl întoarcem de fiecare dată cu aceeasși pasiune”, a transmis Dorel Toderaș.
Avem o echipa frumoasa si valoaroasa cu nume de rasunet in trecutul alb -rosu , insa un pic ce nu inteleg old boys la 38-40 ani ? Exact jucatori ce se afla in activitate la liga a 4 , la curtici respectiv santana aceeia au si marcat , o mare discrepanta intre ce i activi 3, 4 jucatori de 38-40 ani si restul care au o varsta ce e mult mai aproape de ceea ce inseamna old boys gen mitu , toderaș etc