Suporter Club UTA îi solicită clubului arădean să pună la dispoziția abonaților transport pentru meciurile de la Oradea!

Clubul UTA mai are de efectuat destule lucrări la arena „Iuliu Bodola”, din Oradea, până să primească omologarea pentru meciurile de Superligă, dar suporterii „roș-albilor” țin să îi transmită din timp conducerii clubului că e de datoria ei să asigure transport în special abonaților la meciurile de acasă, din sezonul 2023-2024, ale formației lui Mircea Rednic.
Asociația Suporter Club UTA este cea care solicită oficial acest lucru conducerii grupării din Calea Aurel Vlaicu, prin următorul comunicat emis astăzi:
“Considerăm că acest gest, de a pune la dispoziția suporterilor care și-au cumpărat abonamente pentru sezonul 2023-2024 transport pentru a se deplasa de la Arad la Oradea, este unul minim necesar și o dovadă de bun simț față de acești suporteri. Asta cu atât mai mult, cu cât toți cei implicați, toți factorii decizionali, știau încă dinainte de a fi puse în vânzare abonamentele că în această toamnă vor începe lucrările de schimbare a gazonului și a instalațiilor de sub suprafața de joc de pe Arena „Francisc Neuman”. Corect din punct de vedere moral ar fi fost ca Alexandru Meszar, cel care conduce clubul UTA fără nicio funcție de conducere, să le spună suporterilor încă din vara acestui an, înainte de a scoate la vânzare abonamentele pentru acest sezon, despre faptul că echipa se va muta în alt oraș, nu să ascundă acest aspect. Reamintim faptul că, la începutul lunii iunie, procedura de licitație pentru schimbarea gazonului era deja demarată. Totodată, reamintim faptul că AFC UTA Arad a început campania de vânzare a abonamentelor pentru sezonul 2023-2024 abia spre finalul aceleiași luni. Drept urmare, conducerea clubului nu se poate preleva de o eventuală „scuză” potrivit căreia nu ar fi știut că echipa va trebui să joace în alt județ o bună perioadă de timp. În acest context, considerăm că punerea la dispoziția abonaților de către club a unor mijloace de transport de la Arad la Oradea, acolo unde UTA va disputa mai multe partide considerate ca fiind pe teren propriu, este o minimă reparație morală în fața suporterilor”
De o săptămână, firma Sport Fields a început operațiunea de înlocuire a vechiului gazon cu unul parțial artificial, pe care UTA va juca cel mai repede înainte de Sărbătorile de iarnă. Arădenii vor juca cel puțin 6 meciuri la Oradea, cu Rapid, Dinamo, Oțelul Galați și FC Hermannstadt, în SuperLigă și Universitatea Craiova și FC Voluntari, în Cupa României.


,,Corect din punct de vedere moral ar fi fost ca Alexandru Meszar, cel care conduce clubul UTA fără nicio funcție de conducere, să le spună suporterilor încă din vara acestui an, înainte de a scoate la vânzare abonamentele pentru acest sezon, despre faptul că echipa se va muta în alt oraș, nu să ascundă acest aspect. ”
Adevărat, nu? Și ce dacă? Merge și cu șmechereala la noi. Sau te pomenești că or pune la dispoziție vreo 50 de autocare pentru abonați.
Doamne ajuta!
NU SE STIA DIN VARA CAND VA FI INLOCUIT GAZONUL!!!!! MICI NU SE VOTASE IN CONSILIU BANII!!!! DACA UTA AR FI AVUT TERENUL SUSPENDAT, TREBUIA SA PLATEASCA CINEVA DEPLASAREA SPECTATORULUI SAU ABONATULUI!?? NU!!! ESTI UTIST, AJUTI!!! UTA SI MEEGI PE BANI TAI!!!
Corect Teo, asa este. Esti UT-ist mai faci si sacrificii. Nu e o avere un drum de Oradea. Vreo 3 pachete de tigari , echivalent.
Asa e un drum de Oradea nu e o avere chestia ii ca vei face vreo 8 ia socoteste cam cat iti iasa asta? Si nici asta nu e o avere 8 drumuri ca banii vin se fac dar cu timpul asta nu mi-l mai intoarce nimeni inapoi. Plecat cu vreo 3ore inainte ajuns cu aprox 1 ora la stadion pana gasesti loc parcare cel putin prima data pana ma dumiresc pe unde vine stadionul ca am fost o singura data la Oradea la stadion cand rata Maris ocazia mare de a scapat singur de la mijloc si a dat peste. Meciul doua ore minim plus alte 3 ore ca va fi aglomerat ca toti vom veni spre casa in total 8ore minim. Asta spun daca mergi cu masina ca daca depinzi de tren s-ar putea sa faci macar vreo 10. Dar ce iti spun tie ca tu sigur esti unul care nu vei merge dupa cum scri pe aici.
Propun o solicitare CNI-ului sa bage o linie pentru tren de mare viteza intte Arad si Oradea. Din Micalaca fac 30 de min pana la stadion cu tramvaiul. Atat timp vreau sa pierd si pana la Oradea ca n am fost anuntat cand mi am facut abonamentul. Si mai solicitati si tribuna acoperita acolo. Mi am facut abonament pentru stadion acoperit. Daca ploua in timpul meciurilor ce ne facem?
Tie iti place sa dezinformezi si vad ca te lasa astia pe aici. Se stia din primavara dar asta e daca nu citesti. Toata lumea credea ca va incepe imediat dupa baraj sa schimbe gazonul dar a durat mult apoi pana s-a dat drumul la acte si s-a stat ptr licitatii asteptarea apoi daca cineva depune contestatii si asa mai departe.
Normal nu trebuia să comentăm noi suporterii, trebuia cineva din conducere, Costea, domn meszar, doamna meszar, etc, să anunțe din timp cum abonații vor ajunge la Oradea, ce atac avem cooper – luckassen, rupem tot, haide UTA, hai ARADUL, HAI ORADEA 🍺🖐️😎
breee suporterilor cu miros de usturoi în opincă Un bilet CFR costă 24 RON. Dus-întors 48. RON plus 700 m. la Stadion. Ptr. voi UTA nu merită atâta ?
Bravo prietene, ai perfecta dreptate. Am scris si mai sus ca te costa un drum de Oradea cat 3 pachete de tigari. Daca esti suporter nu te plangi ca babele . Faci ce trebuie, adica haideti la Oradea
Vom merge ori unde va juca .
Cu UTA ARAD pănă la moarte.
Suporteri vor face tot posibilul să să susțină , echipa UTA ARAD .
……RESPECT …….
Hai UTA Arad.
Doamne Ajută 🙏
daca tine vremea tot asa si se joaca pe la ora 14 se [oate merge cu bicicleta! HAIDE UTA!
Bună parte dintre cei care comentează nu pricep ce citesc. In comunicat nu era vorba că suporterii nu ar putea plăti drumul, ci de moralitatea celor din conducere. Adică , știi că 6 meciuri, cel puțin, nu joci la Arad, dar vinzi abonamente la preț întreg. E foame de bani, băieți, vorba aia!
Abonamentele sunt o forma de sustinere a clubului, unii isi fac abonamente si merg doar la cateva meciuri din diverse motive … cei care si-au facut abonamente au avut cu totii acces la informatiile legate de posibilitatea schimbarii gazonului in timpul campionatului si au avut de ales intre a cumpara abonament, a avea un loc rezervat si a iesi mai ieftin per meci sau a plati un bilet atunci cand merg la stadion … de ce e de vina conducerea clubului sau primaria?
Intru totul de acord cu fraza de mai sus,exceptand ultimele doua cuvinte:”sau primaria”,ei fiind principalii vinovati pentru aceasta situatie!!!
P.S.:inca nu s-a auzit cine este vinovat si care vor fi masurile luate pentru faptul ca la 3 ani de la inaugurare trebuie investita o suma deloc neglijabila intrun stadion nou!!!!
Tu ai abonament,doar din curiozitate….???
In pandemie,UTA a avut 2300 abonamente,cu toate ca se stia cert ca nu va fi acces la stadion..
Aici e vorba de sustinere neconditionata a echipei,la bine si la greu….
De hateri si negativisti e plin la tot coltul…..DIXIE….:-)
Nu, domnule, doar dumneata ai abonament. Iar comparam mere cu prune? Ce are pandemia cu imoralitatea conducerii din povestea asta?
Matale chiar crezi ca cineva(oricine) din conducere si-ar fi dorit sa piarda spectatori?
Sau crezi ca macar un spectator platitor de bilet sau abonat si-ar fi dorit sa plece in pribegie?
Sunt ferm convins ca nimeni nu a dorit,ca de altfel,la fel de convins sunt ca se va gasi o solutie..
Eu tot astept(degeaba) ca cineva sa fie tras la raspundere pentru slaba calitate si preluarea lucrarilor la momentul respectiv…
Nu am auzit pe craioveni(ambele) sau pe U Cluj sa se planga,cu toate ca au jucat foarte multe partide pe unde au apucat….
Ideea este ca si eu am abonamet de un car de ani, inclusiv in pandemie am platit, dar la Oradea nu stiu daca apuc sa merg, pt ca in primul rand as pierde vreo 7-8 ore minim, iar apoi de ce sa mai pierd pe benzina cateva sute de lei pt incompetenta primariei care a receptionat un stadion defect din start, unde degivrarea si incalzirea subterana nu functiona din start? De ce?
Excelent punctat!👍
si cand te gandesti ca pentru ei doar UTA conteaza ; celelalte sunt glume ; sau adevar
Eu cred ca datoria morala de a pune la dispozitia suporterilor transportul la Oradea o are Primaria. Ei sunt cei care au cosnstruit si au preluat de bun un stadion defectuos pe care dupa 3 ani de la inaugurare trebuiesc facute reparatii majore.
Ma gandesc ca daca ar fi penalizat firmele constructoare pentru intarzieri si proasta calitate a lucrarilor poate acei bani ar fi acoperit acum cheltuielile cu transportul.
ABSOLUT CORECT!Doar ca nimeni nu este raspunzator nici de executie si nici de preluare!
Cu atat mai mult cat se pun la dispozitie spatii cu titlu gratuit diferitelor culte religioase,exemplu Cinema Dacia si altele,de catre primarie iar UTA plateste chirie si pe aerul consumat la stadion,ceva ce ar trebui sa apartina exclusiv clubului si in cazul ca se schimba ceva,tot clubului ar trebui sa apartina FN-ul,indiferent de cine il conduce sau cine ar prelua..
IN CONCLUZIE: primaria l-a preluat prin santaj „legal” de la mostenitori(iti dau Palatul Neuman,alte proprietati dar stadionul ramane al nostru),atunci tot primaria sa suporte costurile mutarii (speram) la Oradea,cu catel si purcel…
Ca sa încheiem discuția, că până la urmă fiecare cu părerea lui , consider că actuala conducere este una lipsită total de profesionalism, iar involuția din anii de liga1 și poziția actuală din clasament stau mărturie. Cine vrea să creadă că e bine, bravo lui!