Arădeanul Vulturar, integralist în victoria naționalei de tineret în fața Finlandei!
Zi excelentă pentru reprezentativele „tricolore”. Dimineață, România U 17 a învins Muntenegrul în meci amical, cu utistul Stanciu pe teren în ultima jumătate de oră, apoi reprezentativa U19 s-a calificat la Turul de Elită după remiza (1-1) cu Cehia, semnată Rareș Pop, iar în cursul serii și naționala de tineret a obținut rezultatul maxim.
România U21 a obținut in extremis a doua victorie la rând în preliminariile pentru campionatul european din 2025. La Sibiu, „Tricolorii” au învins Finlanda cu 1-0, printr-un gol marcat în minutul 90+8 de Matei Ilie, cu o lovitură de cap după un corner executat de Rareș Ilie. La faza golului a fost, oarecum, implicat și arădeanul Cătălin Vulturar. Mijlocașul lui Lecce a fost în zona din care a marcat colegul său, fiind marcat de cel mai bună săritor al finlandezilor, Miettinen.
Ca și în succesul de acum patru zile cu Armenia, când a și marcat primul său gol pentru naționala de tineret, arădeanul Cătălin Vulturar a fost integralist pentru formația pregătită de Daniel Pancu.
Cu acest succes, elevii lui Daniel Pancu urcă pe locul trei în grupă, iar în noiembrie vor întâlni primele două clasate: Albania pe teren propriu și Elveția în deplasare.
Formații:
România: Sava – Pantea, Ignat, M. Ilie, Amzăr – Corbu, Vulturar, Grameni (Burnete 86) – Baiaram (Mazilu 54), L. Munteanu, Oct. Popescu (R. Ilie 73). Rezerve neutilizate: Hindrich – G. Buta, L. Mihai, D. Oroian, Pănoiu, R. Pașcalău. Selecționer: Daniel Pancu
Finlanda: Bergstrom – Wallius, Koski, Miettinen, Galvez – Pyyhtia (Jansson 80), Vaananen, Walta (Markhiev 86) – Talvitie (Ylitolva 67), Keskinen, Liimatta (Sadiku 86). Rezerve neutilizate: Schulz – Kallinen, Meriluoto, Mommo, Salomaa. Selecționer: Mika Lehkosuo
Clasament