Alte sporturi

Constantin Miclea salută „transferul” foștilor mari campioni, Liliana Năstase și Valentin Chiriac: „Pentru atletismul arădean viitorul sună bine!”





În prima decadă a lunii octombrie s-a desfășurat pe stadionul de atletism „Gloria“ ,ediția cu numărul 6 a tradiționalului concurs pentru juniori mici și copii „Cupa Aradului Memorial Gheorghe Indreica și Gheorghe Mărginean“. Micii atleți arădeni de au obținut câteva rezultate de excepție pentru categoriile lor de vârstă, cucerind locul 1 și medaliile de aur la următoarele probe:

Denise Bejan  – săritura în lungime, categoria 14 ani
David Parasca  – suliță – 27m – 12 ani
Leonardo Igreț – 200m – 22,50sec – 16 ani
Ianis Olteanu – 300 de metri
Gabriela Neag – ciocan, disc, suliță și aruncarea greutății
Briana Szabo – ciocan 2 kg – 56m – 13 ani

 

La final, președintele Asociației de Atletism Arad, Constantin Miclea, a declarat: „Salutăm implicarea în pregătirea tinerilor atleți a marei campioane Năstase Liliana, doamna probelor combinate, campioană, recordmenă mondială și europeană, precum și a lui Chiriac Valentin, multiplu campion național și balcanic la 100 m, 200 m și 400 m. Pentru atletismul arădean viitorul sună bine! Pot să afirm acum la început de pregătire că, dintre cei nominalizați mai sus, dar și dintre cei 30 de atleți care au început pregătirea vor fi reprezentați la competițiile internaționale ce vor urma.“

Profesorul Miclea a mai ținut să mulțumească Primăriei, Centrului Municipal de Cultură și Centrului Cultural Județean pentru sprijinul în organizarea competiției și în pregătirea tinerilor atleți și de asemenea să își exprime nerăbdarea în a organiza o competiție de inaugurare a noii baze sportive Gloria.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button