UTA Arad

Mircea Rednic: „Lucrurile încep să meargă bine la UTA, mă bucur că am revenit de două ori pe tabelă”





Dupa victoria în fața celor de la FCSB obținută la Arad, utiștii au realizat un nou rezultat pozitiv, 2-2, în fața unei echipe care trage la câștigarea campionatului. Arădenii au revenit de două ori pe tabelă în fața celor de la Rapid și au arătat mult mai bine decât în meciurile precedente.

La final, Mircea Rednic a părut mai degrabă mulțumit, dar a avut și motive de nemulțumire. „Nu știu dacă pot să spun că mă mulțumesc cu un punct la final, noi am avut ocazii de poartă, ei doar situații de poartă. Golurile le-am primit pe două contraatacuri și asta mă supără puțin. Am vorbit despre aceste faze, știam că Petrila intră așa între linii și ori dă la poartă, ori pasează. Golul doi al lor a venit în minutul de prelungire, noi la aceea fază trebuia să avem corner, dar oricum nu aveam voie să fim surprinși de două ori. Am primit goluri pe două neatenții, dar mă bucur că am revenit de fiecare dată pe tabelă. Normal, mi-aș fi dorit să obținem victoria, avem nevoie de puncte dar jocul prestat a fost unul bun”, a punctat Mircea Rednic.

Arădenii au avut însă o prestație bună în partida de la Oradea, iar reușita egalării a venit în urma unei faze construite de doi jucători veniți de pe bancă – Abeid și Ofosu – și finalizată de noul transfer Luckassen: „A fost un meci bun făcut de echipa noastră cu toate problemele avute, cu jucătorii lipsă avuți, pe un teren neutru care pe alocuri ne-a pus probleme. Câteodată mingea sărea prost, dar ne-am descurcat foarte bine în final. Kevin a venit de 8 zile la echipă și a ținut aproape 75 de minute, a înscris, lucru care e foarte bine pentru un atacant. Eric Omondi a intrat bine și cred că și acum fugea prin Oradea dacă reușea să dea gol. Abeid a ajuns la noi de abia ieri dimineață, a făcut antrenament separat după-masă, asta e situația, a trebuit să ne adaptăm. Mă bucur că cei care au intrat ne-au ajutat să înscriem. Avem un meci de foc joi cu Farul, nu ne putem bucura prea mult de acest punct, avem o deplasare lungă, dar am lot acum. În plus, să nu uităm că cei mai buni jucători ai noștri – Fabry și Cooper – au lipsit astăzi, cu ei în echipă lucrurile vor arăta și mai bine. E concurență acum, nu mai am de ce să mă plâng, am început cu opt jucători români partida de astăzi, lucrurile încep să meargă la UTA”, a menționat antrenorul UTA-ei.

Pentru gruparea arădeană remiza cu Rapid București a însemnat și prima confruntare disputată la Oradea iar Mircea Rednic a concluzionat cum s-a simțit la prima dispută departe de Arad: „„Ne-am simțit foarte bine la Oradea. Trebuie să le mulțumesc suporterilor, știu că au făcut eforturi mari, fiind și vineri astăzi. Dar au fost alături de noi, și-au încurajat echipa, în momentele delicate nu au cedat. Eu zic că e de bun augur, cred că e soluția cea mai bună, ținând cont de situație. Mulțumesc celor de la Oradea, cât de cât s-au zbătut să ne creeze condiții. Mai mult ca sigur problemele care au fost la acest meci se vor rezolva și o să fie mult mai bine.””.

UTA joacă restanța cu Farul, la Ovidiu, joi, 26 octombrie, de la ora 20,iar în etapa a 14-a duminică, la Craiova, cu FC U 1948, la ora 14.

foto: Mălina Guler

2 comentarii

  1. Apararea ne-a tradat din nou nea’ Mircea ! Capusa a fost parca absent la primul gol al Rapidului, parca era platit de cRapid, nu de UTA! Stolnik nu e ce vrem noi in aparare, nu-ti da siguranta. Nu inteleg, il avem pe Conte, care a jucat co stant in Ligue 2 in Franta si nu il folosim. Cu el, cu Benga, cu Diogo, cu Ali Abeid altfel ar arata apararea. Carp din nou veriga slaba…Oricum, atacul arata mult mai bine acum, cu Lukassen, cu Cu Omondi si Ofosu. Mai vine si Cooper, Fabry…o sa fie mai bine.
    Golul nostru nevalidat de VAR, cu mingea dupa linia portii, care si un copil ar fi vazut-o la VAR: furt pe fata ! Am fost privati de 3 puncte !

    12
    1
  2. Enigma VAR. Cineva a explicat modul de lucru în,, furgonul ” bunului plac. Când se ia în discuție o faza, se aleg doua puncte. Mașinăria trage o linie între ele. Linie care se vrea imbatabila. Realitatea tragicomica e ca, cele doua puncte sunt alese de arbitrii.!! Deci,, mana” criminala, nici vorba de inteligenta artificiala care deja baga spaima în cotidian. Gen o chitanță care se făcea cu creionul chimic și care acum o primești după o ora în care o. funcționara privește tâmp în calculator „.!!

    7
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button