Takeda Arad – de 26 de ori pe podium la Cupa României de Taekwon-do I.T.F, organizată impecabil la Sala Sporturilor Victoria!

Timp de trei zile, între 20 și 22 octombrie, Sala Sporturilor „Victoria” a fost gazda a – probabil – celei mai de anvergură competiție sportivă a anului 2023 organizată în orașul nostru. Cupa României de Taekwon-do I.T.F a adunat 773 de participanți de la 33 de cluburi din țară. ACS Puma Sibiu, ACS Liga de Est Vaslui și ACS Wolf Oradea au fost grupările ce au adunat cele mai multe medalii, dar nici gazdele de la Takeda Arad nu au avut un bilanț tocmai rău, dimpotrivă.
Elevii lui Adrian Merlan au urcat de 26 de ori pe podiumul de premiere, pentru 8 medalii de aur, 7 de argint și 11 de bronz, la diferite categorii de vârstă, după cum urmează:
Aur
Raya Cășuțiu – trei medalii la probele de luptă, tehnici speciale si speed kick
Azra Cășuțiu – luptă
Amedeea Rațiu – luptă
Darius Dihel – luptă
Diana Duralia – luptă
Celia Gorea – luptă
Argint
Celia Gorea – speed kick
David Stan – luptă
Daniel Klein – luptă
Selena Stan – luptă
Andrei Pavel – luptă
Victor Niță – luptă
Alexandru Bordea – luptă
Bronz
Daria Galici – luptă
Casian Beserman – luptă
Damian Dreciu – luptă
Andrei Mârne – luptă
Laura Jiva – luptă
Markus Vultur – luptă
Daniel Stan – luptă
Vlad Sărsan – luptă
Alicia Drăgoiu – luptă
Răzvan Bodnărescu – luptă
Norbert Agud – luptă
Takeda – la înălțime în calitate de organizator
De menționat ar fi că 42 dintre cei 62 de participanți din partea Takeda s-au aflat la primul concurs oficial din carieră. „Felicitări tuturor sportiviilor, mulțumesc părinților pentru implicarea de care au dat dovadă” – a transmis Adrian Merlan.
Festivitatea de deschidere a competiției a fost onorată cu prezența și de deputatul Sergiu Bîlcea, care și-a manifestat apreciarea pentru Adi Merlan și ceilalți parteneri ai săi pentru organizarea unei competiții de o asemenea anvergură. Cosmin Oprescu, președintele Federației Române de Taekwon-do ITF, a fost prezent și el la Arad, unde și componenții lotului național au făcut spectacol prin prestațiile lor.