Mircea Rednic a visat cu ochii deschiși în Bănie: „UTA în Europa? Pfoai de capul meu, orașul Arad trăiește prin fotbal, ar fi păcat…”

„Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc a câștigat primul meci stagional în deplasare, 2-3, la Craiova, cu FC U 1948 și Mircea Rednic a fost binedispus la conferința de presă de după meci. Experimentatul tehnician s-a reîntâlnit și cu câțiva jurnaliști cu care colaborase și în urmă cu aproape două decenii când a antrenat-o pe „Știința”.
Rednic: „Pentru mine asta e Craiova, cealaltă e Craiovița”
Atunci, încă nu se produsese schisma și echipa era patronată de Adrian Mititelu. De altfel, Rednic l-a și uns pe suflet pe patronul lui FC U. „Pentru mine asta e Craiova, să nu se supere nimeni. Cealaltă e Craiovița, dar pentru mine și-mi cer scuze…căci eu știu cum s-a pornit la echipa asta, eu am antrenat echipa asta…Și-mi pare rău că nu au echipă, dar jucători au. Individual au valoare, mai departe nu e treaba mea, mă bucur că am câștigat astăzi”, a spus „Puriul”, care a antrenat-o pe Universitatea Craiova în sezonul 2004-2005 timp de 20 de etape. „E un adevăr pe care l-a spus, dar mai puțin contează după această înfrângere. E o zi foarte tristă, pentru că eram convins că vom câștiga meciul de azi și, din păcate, ne-a tăiat așa toate speranțele de o relansare”, a fost răspunsul patronului echipei din Bănie la declarațiile antrenorului utist.
„Sunt SMURD 2…am primit Aradul și le mulțumesc și să ăibă încredere că o să fac treabă bună”
Și tot Rednic a fost întrebat dacă ar mai antrena odată la Craiova. „Eu nu am avut șansa asta, văd că toată lumea mă judecă. De fapt, e numai din vina mea, pentru că eu mi-am făcut o imagine de SMURD 2…SMURD 1 e Gigi (n.a. Mulțescu), să-i dea Dumnezeu sănătate. Și e greu când preiei o echipă pe care nu ai făcut-o tu, nu ai antrenat-o tu. Eu nu am primit un CFR, o Craiovă, dar am primit Aradul și le mulțumesc și să ăibă încredere că o să fac treabă bună. O să plec când o să fac echipă de play-off. Dar acum nu vorbim despre asta, vreau doar să facem o echipă bună, competitivă. O luăm pas cu pas, jucătorii care au venit nu sunt nici la 80% din potențial”, a adăugat fostul fundaș al naționalei.
„Aradul trăiește prin fotbal, ar fi păcat să nu creez o echipă de care să fie mândri”
Iar jurnaliștii craioveni l-au făcut pe Mircea Rednic să viseze cu ochii deschiși, întrebându-l cum ar fi ca UTA să revină cupele europene. „Pfoai de capul meu, nici nu-mi imaginez. Nu se compară cu Craiova, pentru că aveți două echipe. La Arad, de la pitici de 5-6 ani, toți sunt cu tricouri și vorbesc numai de UTA. Bătrânii, dar și femeile mă opresc pe stradă și mă întreabă: <<Domnule Rednic, ce faceți, ne retrogradați?>>Orașul Arad trăiește prin fotbal, ar fi păcat să nu creez o echipă de care să fie mândri și să se bată nu știu, pentru play-off”, a fost remarca experimentatului tehnician.


Mister, las-o mai moale cu plecatu.
Du-ți munca până la capăt și culege laurii ducând-o pe UTA acolo unde-i locu: sus de tot.
Infarctu ăla merită să nu abandonezi ce-ai început de atât de jos: baraj, buget (nou) măcelărit, achiziții în graba mare, răbdare, muncă, etc… Hai că merită!
Sănătate!
chia asa ..unde sa plece?anul 1 salvare de la retrogradare,anul 2 play off,anul 3 cupa romaniei si anul 4 titlul..un mandat e de 4 ani..dupa asta..mai vedem..deocamdata e important ca ne-a redat increderea intr-o echipa ce joaca tot mai bine..daca evoluam in continuare cu ambitia de azi ,garantat meciurile de acasa le vom disputa cu casa inchisa pana la finalul sezonului..
Din pacate, domnul Rednic a mai spus ceva la conferinta de presa, care nu este cuprins in materialul de mai sus, a raspuns cu: „Ia du-te la cratita ! Te bagi si tu la fotbal…” cand a explicat ca batranii si mai ales femeile il intreaba in Arad daca „ne retrogradati ?” Pacat de asemenea reactii.
S-a interpretat mesajul… el nu a avut o iesire misogina, pur si simplu spunea ca e asaltat de oameni care ii spun ce sa faca, cum sa faca si il iau la rost vizavi de echipa. A spus chestia asta mai mult ca si cum „mai lasati-ma si pe mine sa-mi vad de treaba mea, voi vedeti-va de a voastra”. Atata tot… nu cred ca e cazul sa exageram ca e asa si pe dincolo.
Corect acesta e adevărul, da na se mai găsesc unii oameni care încearcă tot feluri de interpretări la ce a spus dl.Rednic .Bravo si succes mai departe domnule Rednic.
Nu e nimic de interpretat, este exact o reactie misogina in conformitate cu definitia misoginismului. Una e sa-l apreciezi pe Rednic pentru activitatea de la club si altceva este cazul asta de derapaj, a nu se lua impreuna.
Nea’ Mircea, stai frumos la Arad ! Eu zic sa te concentrezi pe numarul magic pentru UTA: 7 !
Toti visam de ani si ani de zile la nr. 7 (titluri) ! 🙂
Nea Mircea sper sa nu puneti la suflet reacțiile unor oameni care nu se pricep la fenomenul acesta .Sunteți cel mai „meseriaș” antrenor din ultimul „mare” timp la Arad și la UTA . De abea acum incepe sa se vadă munca dumneavoastră și vom merge tot înainte sunt convins de asta .Salutări și aveți tot suportul meu !Haide UTA ,hai Aradul in play off !!!