UTA Arad

Descătușare utistă în Bănie, 30 de fani utiști și-au încurajat favoriții la primul succes stagional extern! + VIDEO





Aproximativ 30 de suporteri ai UTA-ei au fost martori, din peluza arenei „Ion Oblemenco”, la prima victorie departe de casă a favoriților în prezentul campionat al SuperLigii. De altfel, „mâna” de fani ai „roș-albilor” s-au auzit mai bine decât susținătorii echipei gazdă, veniți – probabil – la meci să-și facă digestia după masa de prânz servită într-o zi de duminică.


Mircea Rednic nu a scăpat ocazia să le mulțumească suporterilor în „alb-roșu”, amintind și de cei care au fost și la Ovidiu, cu Farul, în urmă cu trei zile. „Mă bucur că am făcut fericit un oraș întreg. Le mulțumesc suporterilor care au venit până aici, au fost și la Constanța și au încurajat echipa. Sper ca în continuare să adunăm puncte”, a punctat antrenorul „Bătrânei Doamne”.

Ca și la Arad, la finalul partidei, jucătorii UTA-ei au cântat împreună cu fanii lor, sărbătorind o victorie după două luni fără o zi. Atmosfera a fost incendiară și în vestiar, unde fotbaliștii au cântat și au dansat pe piesa formației Gala – Freed from desire.

9 comentarii

    1. A meritat deplasarea. Am condus 10 ore. Nu mi pare rău! Victoria de care am avut parte, fiind prezent, mi a adus toată satisfacția! Am trăit o bucurie ce nu se poate spune în cuvinte! Hai UTA!

      30
      1
  1. Trebuie făcut ceva „educație” cu Mihai. După meciul cu sepsi cind a cam mincat egalul acum încă o greseala mare. Este jucător bun și spre ca mai învață din greșeli… În rest? Doamne UTA mi-a făcut o duminica superba! Acum sa bata ciinii și sintem în grafic.

    14
    1
    1. Sunt convins ca sunt greseli din care va invata. In afara de acea greseala, chiar a jucat bine. Lipsa de experienta se simte in momente ca acestea.

      In rest, e dezinvolt, are curaj, misca bine in teren.

      Pana la urma, din reactia lui dupa astfel de greseli, se va vedea daca e fotbalist sau nu.

      Cinic vorbind, e bine ca mai si gafeaza, ca altfel si-ar lua-o in cap.

      4
      0
  2. Mai greseste si el ,va invata multe din aceste greseli,cert este ca, de cand a venit REDNIC ,MIHAI a crescut foarte mult in joc mie imi place ca, a devenit mai responsabil in teren, este mai atent si pasele ii merg foarte bine si are mare disponibilitate la efortul depus pe teren. Toti jucatorii au jucat foarte bine cartea contraatacului, mai trebuie remediat greselile din aparare si totul va fi si mai OK. FORTA UTA Arad, FORTA UTA Arad, FORTA UTA Arad !!!

    9
    1
  3. Felicitari si multumiri suporterilor prezenti!Ne vedem la Oradea si sper ca in continuare tot acolo,doar nu vom merge la Sibiu(„acasa”) si sa jucam contra Hermanstadt…
    Acum trebuie(ar trebui) ca Botosaniul sa invinga pe U Cluj si noi pe Dinamo si Galati!De ce nu?
    Pana atunci,inca putina slefuire la omogenitatea si sincronizarea defensivei!Exersarea asidua a fazelor fixe,de ambele parti,pe atac si aparare.Sa avem Sarbatori frumoase la revenirea pe noul gazon!
    Hai baieti!HAI UTA!

    9
    2
  4. S-a produs in sfirsit „descatusarea” sau mai bine zis avem astazi dovada clara ca avem un lot cu ceva mai multa calitate de la promovare incoace.

    Inca odata Mircea Rednic re-comfirma talentul sau de „selectioner” si asta in ciuda faptului ca bugetul clubului UTA nu este unul de play-off. La asta sa mai adaugam si munca sa, deloc usoara, de a imbunatatii intr-o perioada scurta posesia balonului si accentul pe dezvoltarea jocului pe aripi care evident incepe sa aduca beneficii pe tabela de marcaj. Ca o paranteza aici, Coco Dumitrescu, Antrenor Emerit, punea acelasi mare accent pe perfectarea jocului pe aripi.

    E mult de munca in continuare, dar se vede luminIta de la capatul tunelului !

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button