Popov a recunoscut că baschetbalistele sale au câștigat (și) pe momente psihologice cu Rapidul: „Ne pregătim și să devenim mai buni”
FCC UAV Arad a debutat cu o victorie în campionat, în fața propriilor susținători. A fost 69-64 cu Rapidul, echipă pe care a învins-o și în lupta pentru bronzul național în sezonul precedent. Ambele formații sunt sub nivelul din primăvară, gruparea de pe Mureș și pentru că le are pe americanca Keys și sârboiaca Mitrovic accidentate, în timp ce formația din Giulești a decis, cel puțin deocamdată, să nu conteze pe jucătoare străine.
Până la urmă, „galben-albastrele” și-au atins scopul, însă e evident că ele nu pot emite pretenții în fața echipelor din Sfântu Gheorghe sau Constanța. Până una alta, Miroslav Popov a făcut analiza partidei cu Rapidul, pe care recunoaște că elevele sale au tranșat-o și datorită unor momente cheie. „A fost un joc interesant, am condus aproape tot meciul, dar diferența a fost mereu foarte mică. Rapid a jucat foarte bine pressingul ofensiv și am pierdut multe mingi. Noi, pe de altă parte, ne-am apărat bine în zonă și Rapidul nu a avut oportunități foarte clare, dar au fost în zi de șut și au fost foarte precise la aruncări. Cred că momentele psihologice ale meciului a fost în sfertul 4 când Tereza Vitulova a marcat de 3 puncte și apoi Alexandra Ghiță a înscris și ea niște puncte foarte importante. În acel moment ne-am dus la 12 puncte diferență și pentru Rapid a fost foarte greu să revină de acolo. Trebuie să învățăm din acest meci astfel încât atunci când vom juca din nou împotrtiva lor, să o facem mult mai bine. Sigur, le felicit pe fete pentru victorie deoarece e foarte important să câștigi meciurile pe teren propriu. Mai avem probleme dar continuăm să ne pregătim și să devenim mai buni. Vreau să-i felicit și pe suporteri, au fost fantastici, ne-au ajutat, ne-au împins de la spate să câștigăm. Îmi plac fanii noștri, sunt foarte buni pentru echipă”, a spus antrenorul FCC UAV Arad.
Americanca Andie Easley a fost de departe MVP-ul partidei de ieri, reușind nu mai puțin de 27 de pucte, dar și 5 recuperări și 4 assisturi. „O victorie e o victorie și trebuie să fim fericite că am obținut-o. Suntem încă în construcție ca echipă, avem momente când vedem cât de bine putem fi după care avem un recul în joc, după care din nou creștem. Avem potențial de a fi mai bune, pentru astăzi e bine că am reușit să câștigăm. Ne-au cam prins în jocul lor de viteză și cam asta a fost treaba mea, să încetinesc puțin lucrurile. Cred că diferența a făcut-o dorința noastră de a câștiga“, a punctat conducătorul de joc de peste Ocean al Aradului.
După nici o lună, FCC UAV se deplasează din nou la Constanța, dar de această dată pentru un meci de campionat. În manșa secundă a Cupei României, nu a existat meci, căci trupa de pe Litoral s-a impus cu 89-59, iar obiectivul realist al Aradului nu poate fi decât acela de a reduce ecartul.