Șimăndanii au bifat eșecuri dure la Deva și Mărășești, în campionatul U 19 și Liga 1 la futsal!

După prima victorie din istoria clubului în Liga 1 la futsal, 5-4 cu Târgu Mureș, Șoimii Șimand a pierdut rău în etapa cu numărul 7.
Și echipa U19 a pierdut, 1-9 (gol Marius Ujoc), în deplasare, la Deva, cu CSM, după care puștii și-au continuat drumul până la Mărășești, cu escală la Brașov. Iar astăzi, echipa din Vrancea s-a impus cu 12-1, după ce scorul pauzei a fost 5-0. Formația din județul nostru a marcat prin Paul Ujoc, în repriza secundă.
Profesorul Daniel Mărcuș nu dezarmează. „Scorul e mincinos, căci ar fi trebuit să marcăm din ocaziile clare pe care le-am avut, am avut și două ratări cu poarta goală. Ne-am deplasat la Mărășești cu o echipă de copii, cea care a jucat și la U19 la Deva, plus Buruiană, Claudiu și Paul Ujoc și cu mine. Etapa viitoare vom încerca să învingem acasă Buzăul, o echipă abordabilă, cam de nivelul nostru”, a spus antrenorul-jucător al șimăndanilor, după disputa cu Mausoleul Mărășești.
Șimandul a legat deplasăril de la Deva și Mărășești în formula: Florin Năstase, Claudiu Ujoc, Paul Ujoc, Dumitru Buruiană, Darius Galeancu, Raul Tomuța, Andrei Trif, Andrei Nădăban, Dominic Cheta, Marius Ujoc, Marius Munteanu și Daniel Daniel Mărcuș.
Șimandul e penultima în Liga 1, cu 3 puncte și duminică, 12 noiembrie (ora 18), o găzduiește pe Luceafărul Buzău, formație ce a strâns 6 puncte și e pe poziția a 7-a în clasament.