UTA Academie

Echipele cu obiective ale Academiei UTA au obținut victorii mari în deplasare, Stanciu – decisiv la U17! Juniorii mari sunt în revenire







S-a încheiat al doilea weekend al fazelor play-off / play-out și Academia UTA a obținut rezultate importante în special pentru echipele ce atacă turneele semifinale, cele sub 17 și 15 ani. Singura formație ce a pierdut e cea mică, antrenată de Mircea Aslău, în timp ce celelalte două formații au obținut remize externe.


Liga de Tineret (play-out): Sepsi Sfântu Gheorghe – UTA 3-3


Băieții lui Ciubăncan și Botiș leagă victoria de la Timișoara, cu LPS-ul, cu o remiză la Sfântu Gheorghe, scor 3-3. Cei de la Sepsi au condus cu 2-0 la pauză, însă arădenii au făcut o repriză secundă foarte bună și au înscris trei goluri prin Joldea, Curtuiuș și Busu. Primul unsprezece: Cigherean – Hara, Ștef, Tăutan, Murgu, Busu, Purdescu, Joldea, Curtuiuș, Vâlcu, Olăroiu. Pe parcurs a mai intrat și Neag. Etapa viitoare, la Arad sosește CFR Cluj.

Liga Elitelor U17 (play-off): Ripensia Timișoara – UTA 1-3

UTA U17 a câștigat în deplasare la Ripensia Timișoara cu 3-1. Gazdele au fost cele care au deschis scorul, însă arădenii au revenit în joc prin Raul Stanciu și la pauză era 1-1. În actul secund, UTA mai hotărâtă a punctat prin Felea și același Stanciu a închis meciul. Mihai Petcuț și Costel Bogoșel au apelat astăzi la Roșu – Nițu, Marinescu, Groza, Măgulean, Crainic, Rusu, Stanciu, Șiclovan, Felea, Huc. Au mai jucat: Centye, Baba, Ene, Calotă și Ancateu. Etapa viitoare, roș-albii primesc vizita celor de la CFR Cluj.



Era un meci extrem de important pentru utiști, care urcă până pe locul 2 (de semifinale), la 3 puncte în spatele liderului U. Craiova.

Liga Elitelor U16 (play-off): Poli Timișoara – UTA 1-3

Derby-ul dintre Politehnica Timișoara și UTA s-a terminat cu victoria „roș-albilor”, pe Bega. Arădenii, antrenați de Sandu Gaica, Adi Ungur și Radu Mărginean, au câștigat cu 3-1, marcatorii lor fiind Tolcea și Baba (2). UTA a început meciul în următoarea formulă: Cutean – Vereș, Ancateu, Ene, Berar, Glevan, Hodoșan, Corchiș, Tolcea, Iancu, Baba. Au mai jucat Ronai, Dolga, Cîrlan, Cismaș și Burcă. Etapa viitoare, aceștia vor juca pe teren propriu cu FCU 1948 Craiova.

Poli era ultimul în clasament, iar arădenii au rămas pe locul 4, la 7 puncte distanță de un loc de semifinală.

Liga Elitelor U15 (play-off): Știința U Craiova – UTA 1-2

Etapă favorabilă și pentru utiștii sub 15 ani. Echipa antrenată de Dinu Donca și Alex Nistor au câștigat cu 2-1 în deplasarea de la Craiova, cu Știința. Roș-albii au condus la pauză cu 1-0, prin golul lui Barbu. În repriza secundă a marcat Orădan. Primul unsprezece: Șuli – Pârvu, Sherzad, Sabău, Mărgan, Zachar, Pelău, Dogan, Barbu, Ile, Orădan. Au mai jucat Spătariu, Antochi, Sandu, Gherman și Tomoioagă.

Etapa viitoare, UTA va juca acasă cu FCU 1948 Craiova pentru alte trei puncte importante pentru un loc în semifinale. „Roș-albii” sunt în spatele Universității Craiova, fiindcă are cel mai bun punctaj dintre echipele clasate pe pozițiile secunde (34).

Liga Elitelor U14: UTA –  Sporting Cluj 0-2

Echipa antrenată de Mircea Aslău a cedat cu 0-2 pe teren propriu în fața celor de la Sporting Cluj. Roș-albii au început cu Mustaro – Pantea, Popov, Vîrciu, Istrate, Achim, Bene, Aslău, Părtan, Oraș, Butiu. Au mai jucat Molnar, Muntean, Cătană, Vidac, Cean, Sandu și Toma. Etapa viitoare, UTA U14 se deplasează la Universitatea Cluj, echipa de pe primul loc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button