Cermeiul nu i-a putut face față noului vicelider! R. Popa: „Peciu a câștigat datorită unui om pe care eu nu îl am” v.s. Gheju: „Experiența și-a spus cuvântul”
Evident, echipele arădene din zona play-out nu se descurcă în fața celor care luptă pentru primele patru locuri. A demonstrat-o Ineul cu Buziașul, Socodorul la Pecica și Cermeiul cu Peciu Nou, cu toate că „sămădăii” nu au pierdut atât de categoric disputa cu timișenii. A decis „dubla” experimentatului Marco Enciu, care a marcat în fiecare din cele două reprize.
Popa: „E diferență uriașă din toate punctele de vedere între ei și noi și – totuși – puteam scoate mai mult”
Formația gazdă a avut și probleme importante de lot, asta după ce l-a pierdut și pe Wilfred. „Numai fotbal nu a fost pe vremea asta, a câștigat echipa care s-a adaptat mai rapid și a câștigat datorită unui om pe care eu nu îl am, vârful de atac Marko Enciu. Peciu Nou are jucători experimentați pe axul central, ne-au prins și cu probleme de efectiv. Sîntean s-a accidentat miercuri la antrenament, Lazăr a luat ceva virus, Gruiescu are probleme la inghinali, iar portar de rezervă nu am avut la acest meci. Totuși, puteam scoate mai mult din acest meci dacă eram mai atenți, cu toate că este o victorie meritată a oaspeților. Astăzi atât am putut, e diferență uriașă din toate punctele de vedere între ei și noi. Mă rezum doar la a spune că stafful lor la acest meci a cuprins șase oameni. Mergem săptămâna viitoare la Buziaș, un adversar cu care am scos un egal în tur, dacă suntem concentrați și cu determinare putem să învingem, chiar dacă se joacă pe un treren care astăzi era aproape impracticabil la Cărani, la un meci de Liga a 4-a”, a spus Radu Popa, antrenorul-jucător al Cermeiului.
Gheju: „Am controlat meciul cu autoritate, victoria noastră nu poate fi pusă la îndoială”
După remiza lui Poli cu FC Bihor, CSC Peciu Nou a rămas de una singură pe locul 2 în seria a 8-a a Ligii a III-a. „Am controlat meciul cu autoritate, victoria noastră nu poate fi pusă la îndoială. Am întâlnit o echipă bună a Cermeiului, dar experiența jucătorilor noștri și-a spus cuvântul. Am avut mai multe ocazii și am controlat meciul de la început până la final, mai ales în repriza a doua. Suntem unde ne-am dorit, nu avem obiective mărețe, ne concentrăm tot timpul pe următorul meci. La final vom trage linie, deocamdată suntem în grafic. Săptămâna viitoare vom primi vizita celor de la Progresul, o echipă foarte bună care în tur ne-a învins. Vrem să câștigăm ultimele două partide de acasă, cu Pecica și Socodor”, a spus Sorin Gheju, tehnicianul nou promovatei din județul Timiș.
Balica va susține probe la Sampdoria
Chiar dacă locul în clasament al celor de la Cermei nu este prea bun, Mario Ianis Balica s-a remarcat între buturi și va pleca în Italia pentru probe de joc. „Balica a avut o evoluție bună și astăzi și a fost remarcat și la alte meciuri. Tocmai de aceea va și pleca în probe la Sampdoria U19, nu-l vom avea o săptămână. Mă bucur pentru el și îi doresc succes la trialul de la mijlocul săptămânii. Are calitate, nu e fricos deloc, la 16 ani are tot viitorul în față”, a spus Popa despre goal-keeperul născut în anul 2006, împrumutat de „sămădăi” de la Poli Timișoara.
Gloria Lunca Teuz Cermei – CSC Peciu Nou 0-2
Cum s-au marcat golurile:
0-1 (min. 38): Corner Ignea de pe dreapta, Mera reia cu capul în transversală, mingea revine în 8 metri la Marco Enciu, care marchează din 8 metri
0-2 (min. 60): Ignea îi așează în careu lui Marco Enciu care marchează din 10 metri
Formații:
Cermei: Balica – Balasz (61 Stamorean), Siminiceanu, Piț, Siminic – Vasilcin, Hațegan – Șiel (37 Bunea), R. Popa (61 Botaș), Andrieș (53 Lazăr) – Țurcanu (53 Gruiescu). Antrenor: Radu Popa
Peciu Nou: Brașoveanu – Rosenblum, Mera, Scutaru, Ureche – Gania (64 Ștefan), Ignea (87 Giuricici) – Voroș (64 O. Buză), Dobie, Făndel (85 Radu) – M. Enciu (85 Vlădic). Antrenor: Sorin Gheju
Arbitri: Florin Mazilu (Satu Mare) – Zsolt Kopriva (Carei – Satu Mare), Krisztian Toth (Petreşti – Satu Mare)
Observatori FRF: Paul Unimătan (Zalău), Marius Ştefan (Orăştie)