Fotbal feminin

Utistele au pierdut derby-ul cu Floreștiul și riscă să cadă pe locul 2 în seria I a Ligii a III-a!





Săptămâă negativă pentru fetele de la UTA, care, după eliminarea din Cupa României (2-4 cu United Bihor) au pierdut și derby-ul seriei 1 a Ligii a III-a. Academia de Fotbal Florești a profitat de avantajul terenului propriu și a trecut cu 3-0 de arădence, după ce scorul pauzei a fost 1-0.

La Cluj, „roș-albele” nu au putut conta pe golgheterul Andrada Vanu, dar nici pe Carla Kugler. „Am avut un meci greu din cauza condițiilor meteo, a fost o lapoviță ce ne-a pătruns până la oase. Am stat bine în teren până în minutul 40, când la o neînțelegere între fundașii centrali a dus la primirea primului gol. Am încercat să reintrăm în joc, dar am luat golul doi în a doua repriză dintr-o lovitură liberă aproape de colțul careului mare. Pe final am luat și golul al treilea, cu un lob peste portar. Felicit toate fetele pentru efortul depus. Am rămas pe primul loc, dar la egalitate cu fetele de la Florești, adversarul nostru de astăzi”, a spus Valentina Calalb, antrenorul și portarul echipei de fete a „Bătrânei Doamne”.

Dacă CSM Deva câștigă mâine pe terenul ultimei clasate, din Satu Mare, va fi noul lider al clasamentului, cu un golaveraj superior fetelor de la UTA și Florești.

Astăzi, la Cluj, UTA a evoluat în formula: Calalb – Covaciu, Mihăieș, Roman, Nuhaiu – Pârv, Mocan, Picu, Prunar – Roz, Bodnar. Rezerve: Barz, Anghel, Cladovan. Antrenor: Valentina Calalb

Clasament Liga a 3-a fete, seria 1

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button