UTA Arad

Au fost „valuri” la CFR Cluj înaintea meciului cu UTA: Antrenorul Mandorlini a fost atacat de tatăl lui Ciprian Deac!







În pauza prilejuită de meciurile echipelor naționale, atmosfera din tabăra următorului adversar al UTA-ei a fost stricată puțin de un atac public al tatălui lui Ciprian Deac la adresa lui Andreea Mandorlini. Ioan Deac l-a făcut praf pe antrenorul lui CFR Cluj pentru că nu-l folosește suficient de mult pe fiul său.


Ioan Deac: „Antrenorul trebuie să vină cu argumente”


Ajuns la vârsta de 37 de ani, Deac a ratat primele partide ale sezonului din cauza unor probleme medicale, iar după ce a revenit nu a reușit să-și asigure prezența în primul „11” conturat de Mandorlini. Italianul i-a preferat pe Otele sau Birligea în fața „veteranului” clujenilor. Prin urmare, Deac senior a ieșit la atac la adresa italianului și l-a acuzat că nu îl respectă pe mijlocașul român, motivându-și cuvintele prin mai multe momente din acest sezon. „Exact nu vă poate spune decât domnul Mandorlini ce se întâmplă. Asta e deranjant, pentru că nu există comunicare. Înțelegeți? Deci, în afara lipsei de respect față de el și a umilinței la care e supus, nu există comunicare. Într-o țară normală, într-un stat normal, într-un club normal, antrenorul, dacă supune un jucător la tratamentul la care l-a supus pe Ciprian, trebuia să vină cu argumente. Să spună: «Nu îmi place cum te pregătești, nu intri în viziunea mea, nu ești în conceptul meu». Sunt anumite jocuri în care el îl scoate de la începutul meciului la încălzire…În meciul cu U Cluj nu l-a băgat deloc, s-a încălzit tot meciul. La meciul de la Iași, ultimul, l-a scos la încălzire de la primirea primului gol și l-a băgat în minutul 82 (n.r. – a fost minutul 85). Deci asta înseamnă umilință, să te scoată la încălzire și să nu te folosească. În cursul săptămânii trecute, ca orice antrenor, își formează primul 11. Într-un club normal, lotul se formează după randamentul jucătorilor din cursul săptămânii. Ciprian a fost în primul 11 și vineri, la ultima zi de antrenament, a schimbat, l-a băgat pe Tachtsidis, care nu se antrenase toată săptămâna! Ciprian e supărat pentru că ceea ce se întâmplă e lipsă de respect față de el. Dacă nu mai ai nevoie de un jucător, îl anunți… Îi spui: «Măi, nu mai am nevoie de tine. Dacă îți convine statutul, bine. Dacă nu, decizia îți aparține»”,a afirmat Ioan Deac pentru Fanatik.

Ciprian Deac: „Nu îmi face cinste și sunt foarte supărat, nu am nevoie de avocat”

Ciprian Deac distruge atacurile tatălui său la adresa lui Andrea Mandorlini, după ce Ioan Deac l-a făcut praf pe antrenorul lui CFR Cluj. „Mi-am dorit foarte mult să clarific situația și să spun că nu îmi convine, nu îmi face cinste și sunt foarte supărat de cele apărute. Chiar voiam să vorbesc cu voi, să îmi spun și eu părerea. Îmi pare rău că a apărut asemenea lucru, mai ales acum când mai avem șase meciuri foarte importante, în care trebuie să fim liniștiți, trebuie să fim concentrați. Voiam să îmi cer scuze pentru cele întâmplate.



Pe de o parte, îl înțeleg și pe tatăl meu, pentru că este subiectiv și fiecare tată de fotbalist își dorește ca fiul său să joace cât mai mult, dar nu pot să accept asemenea lucruri. Dacă avea ceva de zis, trebuia să vorbească direct cu mine, nu cu presa.

După cum știți, sunt un tip care nu m-am băgat în niciun conflict și chiar fug de conflicte și nu îmi plac scandalul. Voiam să lămuresc această situație și să spun că nu ne-a afectat vestiarul, suntem uniți în continuare și toți băieții sunt concentrați la meciurile care urmează.

Am vorbit și cu antrenorul, era normal, nimănui nu îi place să vadă asemenea articole. Îl înțeleg perfect și pe dânsul, dar cred că cel mai rău din această poveste am ieșit eu. Am aproape 40 de ani și nu am nevoie de avocat, nu am nevoie ca cineva să vorbească în numele meu.

Nu știam de acest articol, și eu am fost surprins. Îmi pare rău că s-a ajuns aici, pentru că nu îmi face cinste și nu mă reprezintă asemenea lucru. Am muncit de mic să îmi fac un nume, am muncit de mic să ajung la o echipă bună, să fac performanță și să se vorbească lucruri bune despre mine.

Referitor la ce s-a întâmplat, sunt supărat și azi noapte nu am reușit să adorm, pentru că m-a afectat foarte mult”, a declarat Ciprian Deac pentru contul de Facebook al clubului din Gruia, susținând că echipa sa are în plan urcarea pe primul loc în clasament până la scurta vacanță de iarnă.

CFR Cluj – UTA se joacă în cadrul etapei a 17-a a SuperLigii sâmbătă, de la ora 20,30, pe arena „Dr. Constantin Rădulescu”.

5 comentarii

  1. Grijile lor mari ca ale noastre, deși de alta natura. Pe final, cum se zice pe turnanta, CFR ne-a obișnuit cu trecerea de la nuca tare la sacul cu nuci blestemate ! UTA, noastră doar miezul dulce al nucilor dezamăgirii.! Un meci care poate depinde de arbitraj. Arbitraj care ar putea riposta la o eventuala presiune. O varianta. Încleștarea poate duce la nervi, speram ca nu la noi. OTELUL, culmea , a dat o lecție întregii divizii cum poți câștiga în 10 minute. E tot ce trebuie sa ocolească UTA. Cine e relaxat în minutul 1, mai bine ia loc pe banca. Vedem un X, la mare lupta plus 30% noroc. BAFTA !!

    15
    1
  2. Pentru iubitorii sau iubitoare de metafora putem gândi partida în cheie muzical-simfonica. Suntem încrezători în echipa. Deci putem începe cu simfonia a 6-a PATETICA, de Ceaikovschi, care ne aduce aminte dePetschovschi. La început de meci nu am îndrăzni sa gândim încă la muzica sprintzara a lui VIVALDI din ANOTIMPURILE. Mai degrabă ne ferim de TOCATA și FUGA de Bach. Umoristic dacă tot te toaca, măcar sa fugi. Și dacă lucrurile ies bine, ca la națională, putem evoca liniștiți, Simfonia a 3-a EROICA, de prea celebrul BEETHOVEN.!!

    13
    2
    1. Pai si atunci,nea Gavrila,din ce cauza nu ne-am putea intoarce de la Cluj pe Verdi-Marsul triumfal?(Aida)..:-)))

      10
      1
  3. JUST.!! Nu întâmplător va și consider de vreo doua ori mai UT-ist ca mine. Mai completam cu fracțiuni adunate la întreg, neîncrederea unora, cei drept putini. Nu luptam cu păreri diametral opuse din respect pentru dreptul la opinie. Altădată curgeau voturile pro, acum ne votează doar prietenii. Suntem minoritari.??

    13
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button