UTA Arad

Cristi Panin – omagiat de UTA și CFR Cluj, singurele echipe din cariera sa! Botiș: „Mereu a jucat cu sufletul, a fost emoționant și pentru mine”







Moment special, încărcat de emoție, pentru Cristian Panin sâmbătă seara la duelul dintre singurele formații pentru care a jucat la nivel de seniori. CFR Cluj și UTA au remizat 0-0 în cadrul etapei a 17-a a SuperLigii, iar fostul fundaș lateral a dat lovitura de începere. Dar asta nu înainte să primească două tricouri cu numărul patru din partea celor două grupări, prin Cristian Balaj, președintele „feroviarilor” și Sorin Botiș, team managerul UTA-ei.


Panin și Botiș – pe teren în meciul de referință Poli – UTA 3-4


Botiș e și coleg de generație cu fotbalistul arădean, devenit un jucător exponențial (și) la CFR. Cei doi au împărțit același vestiar de mici, la Strungu și Romvest, unde au fost antrenați de Feri Tușa, Francisc Tisza, iar Panin a mai lucrat și cu profesorul Marius Demian la CSȘ Gloria, iar ca junior a mai evoluat și pentru CPL Arad. Pentru cei doi apărători și colegii din generația 1978-1979 a urmat perioada UTA, din Liga 2-a, dar și promovarea din vara lui 2002 și mai apoi unul dintre meciurile de referință din istoria „Bătrânei Doamne”. În toamna lui 2002, UTA câștiga cu 4-3 derby-ul cu Poli de pe „Dan Păltinișanu”, în fața a 45 de mii de spectatori, iar tricoul primit sâmbătă seară din partea arădenilor este o replică a celui îmbrăcat atunci de echipa antrenată de regretatul Ionuț Popa.

Cristi Panin a adunat peste 400 de meciuri pentru CFR și UTA

Practic, Cristian Panin și-a împărțit cariera de senior doar între UTA și CFR Cluj. Pentru echipa fanion a orașului natal a evoluat între anii 1997 și 2004, în 195 de partide, trecându-și în cont și 6 goluri. Partidele în Liga 1 pentru „roș-albi” au fost doar 25, fundașul arădean fiind obligat să plece de acasă după o decizie aiuristică a lui Ilie Stan. Cristi Panin s-a mutat la Cluj, punând umărul la ascensiunea CFR-ului între anii 2004 și 2013. A evoluat în 192 de partide în campionat, a înscris 5 goluri și a câștigat trei titluri de campioană, trei Cupe ale României și două Supercupe în tricoul „vișiniu”. „Pătrarul” clujenilor a bifat și 28 de meciuri în cupele europene, 10 în Cupa UEFA/Europa League, 9 în Champions League și tot atâtea în Intertoto. Panin are și două selecții la echipa națională, într-un amical cu Georgia și partida cu Insulele Feroe din preliminariile Cupei Mondiale din 2010.



Botiș:Probabil așa a fost scris, să se termine egal între echipele care i-au marcat lui Cristi cariera, viața”

Astăzi, Botiș și Panin sunt team-manageri la UTA și CFR și au rămas buni prieteni. „Ne-ar fi plăcut să ținem surpriza pentru Cristi chiar până la momentul festiv, doar că, se știe, Liga trebuie anunțată din timp dacă există astfel de acțiuni. Cred și sper că l-am surprins plăcut, puțini sunt fotbaliștii care joacă toată cariera lor pentru două echipe, mai ales în fotbalul românesc. Cristi Panin a jucat mereu cu sufletul, cred că nu ar fi plecat niciun moment de la Arad dacă nu s-a întâmplat ce s-a întâmplat în 2004, dar, până la urmă, lucrurile s-au așezat foarte bine pentru el. A devenit campion al României, a câștigat și alte trofee și a devenit un fotbalist simbol, extrem de respectat la CFR Cluj. E deja parte din staff de atâția ani, a lucrat cu atâția antrenori, e perfect și pentru acest job. Și pentru mine a fost emoționant să-i ofer acel tricou, unul retro, de pe vremea când câștigam cu Poli la Timișoara și le-am făcut multor arădeni poate cea mai frumoasă amintire din viața lor de suporteri. Noi suntem și prieteni buni, am crescut în Bujac amândoi, ne-am apucat de fotbal împreună, rămâne un moment frumos. Poate, la final Cristi a fost puțin trist pentru rezultat, dar probabil așa a fost scris, să se termine egal între echipele care i-au marcat cariera, viața”, ne-a mărturisit Sorin Botiș.

S-a retras din activitate în vara în care Rednic a preluat CFR-ul

Cristian Panin s-a retras de un deceniu din fotbal, în vara lui 2013, exact când Mircea Rednic, actualul antrenor al UTA-ei o prelua pe CFR Cluj. „Puriul” a stat doar două luni pe banca „feroviarilor”, intrând în conflict cu noul lider al vestiarului, Ricardo Cadu. Revenind la Panin, acesta a pus serios umărul, ca și fotbalist și conducător, la trecerea distincției de Campioană a Provinciei din vitrina UTA-ei, în cea a lui CFR Cluj.

6 comentarii

  1. Doi arădeni get-beget , din câte știu eu. Amândoi, născuți, pare-mi-se , in 1978. Calin Panin a jucat , cred, 2 ani la UTA, după care, În vara anului 2004 a fost transferat la CFR Cluj, unde a rămas un jucător primordial, as zice, timp de 9 ani, retrăgându-se în anul 2013. În această perioadă a câștigat mai multe trofee( 8 sa fie?) și a jucat în Liga Campionilor 2008-2009.
    Sore a jucat la mai multe echipe , dar asta nu ii ia deloc din merite.
    Doi profesioniști în adevăratul sens al cuvântului, un sincer bravo!

    10
    11
  2. Cred că doar un an, totuși , a jucat Calin pentru UTA in Liga 1. Oricum ar fi , un fotbalist adevărat, care, din păcate pentru Arad, a cunoscut adevărată consacrare la CFR

    5
    15
    1. Total gresit!Va inselati!Panin a ramas acelasi aradean trup si suflet,chiar daca soarta l-a calauzit spre CFR..La el a functionat perfect zicala:”un sut in fund,un pas inainte”….
      Oridecateori eram prin Cluj,cu copiii si nu gaseam bilete,imediat ne rezolva…
      Intrebati pe cei in cauza de la Atletico si UTA(juniori)…Aveau turnee la Cluj si ii duceau antrenorii la meciurile CFR-ului…Cand vedea Panin echipament UTA si Atletico…direct:”cati sunt”?Pai 3 grupe.La intrare spunea…”astia-s aradenii mei,lasa-i sa intre pe toti”…
      Sa stiti ca a fost si va ramane sufleteste aradean!

      5
      1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button