UTA Arad

Care sunt fotbaliștii UTA-ei vizați de curățenia din startul lui 2024?


UTA s-a despărți deja de șase jucători din lotul cu care a început actualul sezon, șapte dacă-l luăm în calcule și pe Robert Mustacă, tânărul fotbalist plecat de la Arad la mijlocul lunii august. Apoi, în ultima lună încoace, și-au mai încheiat conturile cu arădenii și Marko Roganovic, Aleksandar Vucenovic, Kyvon Leidsman, Cătălin Carp, Frederik Holst și Iavaylo Markov, însă pe lista neagră a lui Mircea Rednic s-ar mai afla 3-4 jucători.

Antrenorul utist a rămas pe poziții în ceea ce-l privește pe ucraineanul Danylo Kucher, în sensul că nu vede sensul unui portar de rezervă străin. Locurile pe lista LPF rezervate jucătorilor din afara țării sunt limitate, iar Kucher a mai și „călcat pe bec” în opinia „Puriului”, fiind printre jucătorii care au creat valuri cu ocazia revoltei de dinaintea meciului cu U. Craiova. Mai departe, rămâne de văzut dacă cele două părți se vor întâlni la mijlocul drumului, între oferta de rezilere a clubului UTA și cerințele fotbalistului. Cam același lucru este valabil și în cazurile albanezului Herald Marku și a lui Denis Dumitrașcu, cu toate că plecarea acestuia din urmă mai depinde de un lucru.

Cum spuneam și într-un material anterior, UTA are o înțelegere de principiu cu un nou fundaș stânga, însă nici situația lui Aly Abeid nu e limpede. Internaționalul din Mauritania oricum va lipsi cel puțin o lună, ca urmare a aventurii de la Cupa Africii, iar când va reveni în România s-ar putea să ia direct drumul Clujului, în curtea lui CFR. După modelele Roger jr. și Otele, gruparea din Gruia vrea să profite de faptul că fundașului stânga îi expiră contractul cu UTA în vară și să-i obțină deja semnătura. Arădenii cer în jur de 100 de mii de euro pentru a-l lăsa să plece în această iarnă pe Abeid, însă – deocamdată – lucrurile sunt în aer. Așadar, plecarea lui Dumitrașcu presupune automat sosirea a doi fundași de bandă stânga, care trebuie să se acomodeze rapid, ceea ce e puțin cam riscant.

Și Reagy Ofosu i-a cam ieșit de la inimă lui Mircea Rednic, după „răscoala” de acum aproape două săptămâni, însă arădenii trebuie să fie siguri că găsesc ceva mai bun și cel puțin la același preț cu fotbalistul german. Apoi, ar mai fi „spețele” Marko Stolnik și Godberg Cooper. Impresarii lor ar avea ceva oferte pentru ei, iar Rednic și UTA nu fac „zid”, chiar dacă sumele de transfer ar fi modice. Și asta pentru că sunt convinși că pot găsi ceva mai bun.

E clar că situația tuturor acestor jucători ar trebui rezolvată în primele zile ale lunii ianuarie, în așa fel încât Mircea Rednic să-și poată face o strategie privind transferurile, care încă întârzie să apară.








Articole de la JOHNNYBET



6 comentarii

  1. Cooper mi se pare cel mai bun atacant pe care l am avut de cand suntem în Liga 1(daca facem excepție de Postolachi bineînțeles). Al doilea cel mai bun deci. Nu înțeleg de ce vrem sa scăpăm de el. Are execuții bune, protejează mingea bine. Chiar nu înțeleg de ce sa dam pe nimic asemenea jucător. Știe cineva care e faza cu el?

    23
    6
    1. Ce să faci mă, cu Cooper? Îți câștigă mingi la mijlocul terenului și îți ratează din 3 metri cu poarta goală.. Până la urmă care-i jobul lui?

      3
      13
  2. Se cauta vârfuri cu realizări frecvente, constante. Tocmai jucători bunicei ca și Cooper da posibilitate sa găsești ceva și mai bun. De la atac fluctuant , cu șanse reduse, vin necazurile la echipa. Trebuie găsit cineva de minim 10,12 goluri , dar nu la reduceri de scor. Asta mobilizează pe toți.

    15
    1
  3. COOPER a facut si meciuri bune si meciuri sub asteptariNu stiu ce sa zic,decizia este in mana lui Rednic in care se pare ca, nu numai inconstanta lui Cooper pe teren nu l-a multumit ci si desele indiscipline facute de el pe teren certandu-se mereu cu arbitrii !!! Vom vedea cat de inspirat v-a fi Rednic la alegerea unui atacant mai bun decat ceea ce are acuma.

    2
    0
  4. Eu zic ca ar trebuie sa rămânem in Luckasen și Cooper și sa mai aducem un atacant care sa poată ajuta mai mult decât au făcut-o Vucenovic sau Leidsman .Despre Cooper părerea mea este ca din punct de vedere al atitudinii fotbalistice nu avem ce sa ii reproșam ,aleargă ,se zbate ,da cu capul ,face pressing .Sunt de părere ca dacă echipa ar juca mai sus ,sa aducă oameni mai sus ,extremele și mijlocașii centrali și dacă ar avea susținere și variante sa poată combina Cooper ar da cele 10–12 goluri de care se vorbește .

    9
    0
  5. Cooper a dat doua boabe cu CFR si FCSB si nu vad de ce l-ai da, fara sa incerci sa-i pui in valoare calitatile. Nu e numar 9 clasic, e un 11 mix, care vine cu executii din linia a doua. As mai aduce inca un atacant pe stilul lui Postolachi sau Paraschiv de la Sibiu, dar nu l-as da pe Cooper.

    10
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button