UTA Arad

Charalambous nu crede că FCSB va acuza schimbarea bruscă de climă la meciul cu UTA, ce spune cipriotul despre absența lui Coman?







FCSB s-a întors doar astăzi de la cele 15-17 grade Celsius din Antalya, la temperaturile de îngheț din România și luni seară (ora 20), o găzduiește pe UTA pe Arena Națională, în cadrul etapei cu numărul 22 a SuperLigii.


Elias Charalambous a vorbit chiar despre schimbarea bruscă de climă a echipei sale și consideră că nu vor fi probleme. Totodată „principalul” crede că UTA e genul de echipe ce poate pune probleme oricărui adversar. „E mult mai bine când vii dintr-un loc cald într-unul rece. Când eram jucător, dacă plecam din Cipru să joc într-un loc mai rece, puteam să joc trei meciuri unul după altul. Dacă mergi într-un loc mai cald, ai dificultăți, dar dacă vii dintr-un loc cu climat mai cald într-unul cum e cel de aici, e mult mai ușor. Important este că am avut un cantonament foarte bun din punctul meu de vedere, iar acum suntem pregătiți să începem a doua parte a campionatului cu un meci foarte dificil, împotriva unei echipe care a arătat că luptă împotriva oricărui adversar și chiar le pune probleme tuturor. Dar cel mai important este ce vom face noi, la cum mi-am văzut jucătorii antrenându-se în aceste zile și la cât de motivați sunt, am încredere în echipa mea. Băieții au muncit foarte mult în Turcia, au demonstrat că sunt foarte concentrați şi sunt fericit că am doar lucruri pozitive de spus despre ei. Dar, cantonamentul s-a terminat și acum suntem cu toții concentrați pe meciul de mâine, avem nevoie de cele trei puncte, ar fi foarte importante pentru noi”, spune antrenorul cipriot al celor de la FCSB.


UTA are două absențe printre titularii obișnuiți, portarul Iacob (accidentat) și mijlocașul Mihai (suspendat), în timp ce liderul SuperLigii nu-l va avea la dispoziție pe Florinel Coman, vedeta incontestabilă a lotului lui Becali. Ceva probleme sunt și în defensivă pentru FCSB, de acolo de unde absentează Chiricheș (care nu a mai jucat chiar de la meciul de la Arad, din tur) și Haruț (accindetat în Turcia). „Absențele fac parte din fotbal, dar avem un lot numeros, acesta este un punct forte pe care îl avem, în special în acest sezon, nu depindem doar de un jucător. Coman este un jucător important pentru noi, dar cred că avem jucători foarte buni, care îl vor putea înlocui mâine. Singura accidentare pe care am avut-o în cantonament a fost Haruț, plus jucătorii care sunt accidentați de mai multă vreme”, a mai punctat Charalambous.

Chiar dacă a fost anunțat titular de Gigi Becali cu UTA, ghanezul Nana Antwi este încă o enigmă pentru antrenorul lui FCSB: „Am văzut câteva clipuri cu el, dar nu am avut timp să îl cunosc încă, pentru că a ajuns aici când noi eram în cantonament”. Fundașul dreapta ghanez nu a mai putut ajunge în Turcia din motive birocratice, iar Pantea sau Crețu ar trebui să joace mâine seară pe acel post.



Un comentariu

  1. FCSB – UTA Arad 1 – 2 !!!Jucati cu ,curaj baietii , sa nu va fie frica de ei !!!! FORTA UTA Arad.

    12
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button