Jucătorii „Bătrânei Doamne” se obișnuiesc cu noul gazon de pe „Francisc Neuman” înainte de meciul cu Sepsi: „Ne antrenăm cu aprobări”

După 4 luni, UTA revine acasă pe un gazon nou nouț. Echipa lui Mircea Rednic va simți sub picioare noul covor de iarbă hibrid ceva mai repede, vineri după-amiază, cu ocazia ultimului antrenament de dinaintea confruntării cu Sepsi Sfântu Gheorghe, de sâmbătă, de la ora 14.
Terenul arată excelent, constructorul chiar susține că e cel mai bun din România în acest moment și pentru că este cel mai nou și tocmai de aceea nici nu a insistat ca recepția să se facă înainte de duelul cu trupa covăsneană. În schimb, dinspre instituția de kilometrul zero, există ceva temeri pentru investiția de 12 milioane de lei din bani publici și tocmai de aceea a dat ceva sugestii pentru antrenamentul oficial de pe arena „Francisc Neuman”.
Vor fi sau nu respcetate de Rednic? „Ne antrenăm cu aprobări, trebuie să vină acum șeful de șantier să-mi spună unde să fac, ce să fac. Arată bine gazonul, stadionul nostru merita un teren bun și arată bine, eu cred că o să țină dacă plouă pentru că are drenajul bun, am văzut că s-a lucrat bine”, a spus tehnicianul utist la conferința de presă de dinaintea disputei cu Sepsi.
„Puriul” se bazează pe un stadion plin sâmbătă, cu toate că are ceva dubii în ceea ce-i privește pe abonații care și-au cerut banii înapoi pe meciurile la care nu au putut asista la Arad în toamna anului trecut. „Sepsi și-a revenit acum, dar noi jucăm acasă, avem publicul în spate, dacă nici acuma nu vine la teren… Nu știu dacă e normal sau nu, un suporter e și la bine și la rău. Eu am văzut că în momentul ăsta cam 20 sau 25% și-au cerut banii pe abonament. Dacă eram suporter, eu lăsam și abonamentul și plăteam și bilet, că noi am avut de suferit din punct de vedere financiar, nu mai vorbesc sportiv. A trebuit să ne plimbăm în stânga dreapta, ne-am antrenat pe unde am putut, dar și financiar am avut probleme. Eu sunt ferm convins că lumea va veni, jucăm acasă pe nou teren, mai mult ca sigur stadionul o să fie plin. Altfel o să fie situația, sunt sigur că jucătorii vor avea o reacție bună”, a mai punctat Mircea Rednic.
Revenind la relația contractuală dintre Primărie și Sport Fields, cel mai probabil aceasta va fi încheiată după momentul recepției și luna de mentenanță prevăzută în înțelegere. Firma bucureșteană oferă ar oferi și pe mai departe servicii de mentenanță, pentru aproximativ 20 de mii de euro pe lună, însă s-ar putea ca instituția de kilometrul zero să caute o variantă mai ieftină. Și acum ne întrebăm se impun economii când e vorba despre o investiție atât de importantă și experiențele cu vechiul gazon nu au fost deloc pozitive?


„Nu știu dacă e normal sau nu, un suporter e și la bine și la rău. Eu am văzut că în momentul ăsta cam 20 sau 25% și-au cerut banii pe abonament. Dacă eram suporter, eu lăsam și abonamentul și plăteam și bilet, că noi am avut de suferit din punct de vedere financiar, nu mai vorbesc sportiv.”
Alta opinie spusa a proasta ?
Lasati firma sa-si faca treaba mai departe si sa asigure mentenanta,sa nu se intample ca si pe Arcul de Triumf unde s-a cautat varianta mai ieftina si gazonul este acum execrabil…Ieftin si bun,nu exista!!!(Doar scump si prost avem noi mereu)…