Baschet

CSȘ Gloria a câștigat două meciuri din trei la primul turneu U13, FCC UAV Arad a cedat pe linie!







Sala de sport „Mihai Botez” a Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a fost în weekend gazda primului turneu al Grupei 7 din cadrul Campionatului Național de baschet feminin U13.



Baschetbalistele de CSȘ Gloria au pierdut doar cu Crișul Oradea

Fetele de la CSȘ Gloria Arad, care s-au bazat pe întăriri de la Valbon, Best și Victoria. s-au descurcat foarte bine pentru primul lor turneu și au reușit două victorii în cele trei jocuri: 53-41 cu ACS Wild Cats Baia-Mare și 71-14 cu FCC Baschet UAV Arad, plus eșecul, 49-60, cu CS Crișul Oradea. „Au fost primele meciuri în acest sistem de joc pentru multe dintre fete și consider că ne-am mișcat foarte bine. Avem un lot bun și, chiar dacă mai urmează un turneu, prin prestația de la acest sfârșit de săptămână cred că ne-am asigurat în proporție foarte mare calificarea în turul următor. Vom corecta greșelile observate și ne vom pregăti cât mai bine pentru a ne atinge obiectivul, calificarea la turneul final. Mulțumim părinților pentru susținere și lui Zoli Marton pentru poze”, a spus profesorul echipei arădene, Cristian Bondor.

Acesta a mizat la acest turneu pe: Eliza Păcurar, Antonia Tat, Milena Andra, Ana Zaharia, Elisa Damean, Alexia Ilie, Natalia Bârsan, Ana Irimie, Andra Belean, Maria Igrișan, Ariana Bobroczkyi și Ruhama Palcu.



Eșecuri pentru junioarele FCC UAV

La startul întrecerii s-a prezentat și echipa de junioare a FCC UAV Arad, care a bifat eșecuri pe linie: 12-50, cu CSU Oradea, 21-36 cu ACS Wild Cats Baia-Mare și 14-71 cu CSȘ Gloria. Profesorul Dan Moraru și Bianca Drăguș-Urban au contat pe: Tania Pașcalău, Antonia Tarța, Natalia Baliga, Daria Gyorgy, Alexia Popescu, Iasmina Butunoi, Roberta Veres, Ana Tămaș, Sofia Vladu, Francesca Urban, Andreea Vesa și Petra Feier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button