„Învingătorii de astăzi” – mesajul cu care Rednic îi liniștește suporterii UTA-ei la o zi după ce ajunsese din nou la spital!
Mircea Rednic (61 de ani) le-a dat din nou emoții suporterilor „Bătrânei Doamne”, după ce a ajuns la spital ieri, acuzând stări de amețeală în startul ciclului de pregătire săptămânal de dinaintea meciului cu Petrolul. Analizele au ieșit bine și trei ore mai târziu antrenorul UTA-ei era deja acasă, iar în această dimineață s-a prezentat la echipă, pentru ziua cu două ședințe de pregătire.
După una dintre ele, Rednic s-a pozat alături de echipa ce a câștigat miuța „roș-albilor”. Explicația fotografiei e grăitoare: ”Învingătorii de azi”, alături de tehnicianul arădenilor mai apărând portarul Denis Lungu-Bocea, Marko Stolnik, Alexandru Tudorie, Marcelor Freitas, Răzvan Trif, Rareș Pop și Eric Omondi.
După intervenția pe cord din urmă aproape o jumătate de an, Mircea Rednic s-a ales cu trei stenturi la inimă. Acum, experimentatul tehnician a decis să nu se mai joace cu sănătatea și la cel mai mic simptom se dă pe mâna medicilor.
FOTO: UTA Arad (Facebook)
Sănătate Mister! Să duci pe UTA până acolo unde n-a mai fost de mult: sus, sus de tot!
💪UTA