UTA Arad

Ce legătură a avut gestul lui Fabry cu Voluntariul și vizita lui Rednic la spital? „Poate m-a emoționat puțin, oricum a avut noroc…”












Au fost zile intense pentru Mircea Rednic, care e cu UTA la un pas de play-off după victoria muncită de la Voluntari. Asta se întâmpla sâmbătă, iar luni tehnicianul de 61 de ani ajungea la spital, acuzând amețeli în startul antrenamentului. Mai în glumă mai în serios, fostul internațional a făcut o legătură între sentimentele contradictorii pe care i le-ar fi provocat Andrej Fabry.

În primul rând, în minutul 77 al disputei de la Voluntari, după ce a marcat cu capul din centrarea lui Căpușă, slovacul a avut o răbufnire la adresa „principalului” arădenilor care l-a ținut pe bancă până în minutul 70. Camerele TV chiar au surprins câteva cuvinte în limba maternă a „decarului” utist, pe care Rednic a încercat să le trateze cu înțelegere și umor în euforia victoriei de sâmbăta trecută. „Cred că Fabry mi-a transmis salutări, sănătate multă. Ar fi vrut să fie titular, dar trebuie să înțeleagă că aici e concurență. Mă bucur că a înscris. Dacă mi-a zis ceva de mamă sau de tată în limba lui, nu mai știu. Nu am greșit pentru că l-am ținut rezervă, deoarece a venit cu un plus, a avut o reacție pozitivă. Trebuie să demonstreze. A jucat bine și știam că o să vină cu un plus. A adus echilibru pentru noi la mijlocul terenului. Mă bucur că a avut o reacție pozitivă. Din partea mea, atât el, cât și ceilalți jucători au toată susținerea”, spunea „Puriul” la finalul disputei cu echipa lui Nicolae Dică.

„Am avut o discuție mai lungă cu Fabry și l-am făcut să înțeleagă că m-am expus pentru el”

Luni, înainte de primul antrenament al săptămânii, Fabry a avut un discurs în fața echipei și staffului tehnic, cerându-și scuze pentru ieșirea sa. Câteva minute mai târziu, Rednic pleca la spital însoțit de team-managerul Sorin Botiș. „Poate atunci, discuția pe care am avut-o înainte de antrenament m-a emoționat puțin, dar sunt bine, deci voi fi pe bancă, sunt la antrenamente. Fabry și-a cerut scuze față de jucători de ieșirea pe care a avut-o, e o chestiune normală. Dar noi, în cabină, la biroul nostru, am avut o discuție mai lungă și eu l-am făcut să înțeleagă că eu m-am expus pentru el. Asta a fost un pic așa, supărarea mea, pentru că prin declarațiile pe care le-am făcut eu i-am demonstrat că eu chiar cred în el.  Doar că i-am explicat că în precedentul meci nu a evoluat bine, nici el, nici Marcelo. Eu nu fac schimbări numai de dragul de a face, nu am nimic cu nimeni, toți jucătorii îmi sunt dragi. Sunt ca și copiii mei și doar le cer să fie profesioniști, să existe o relație de respect între ei, între ei și staff, între ei și conducere, între ei și toți oamenii din jur, chiar între ei și presă. Asta îmi doresc eu de la jucătorii mei”, a spus pe un ton cât de poate de serios Rednic.

„(Fabry) A avut noroc că,  dacă era acum 5 ani, era deja în avion”

Pe de altă parte, tehnicianul arădenilor recunoaște că – poate – în urmă cu ceva timp în urmă ar fi abordat altfel un astfel de gest din partea unui jucător de-al său și, poate, chiar Fabry ar fi fost schimbat după gol dacă nu intervenea accidentarea lui Stahl.  „Nu știu ce a vorbit în limba lui, dar eu mă opresc la evoluția care a avut-o, la reacția care a avut-o. A intrat, a dat gol și a dat gol pentru că el a înțeles ce vreau de la el. Pentru că la meciul cu Botoșani, asta mi-a și spus, el nu a jucat ca un număr 10, el era în toate părțile, dar nu era unde trebuia să fie. La meciul cu Voluntari a fost acolo unde trebuia. Nu sunt supărat încă pe el, dar i-am spus un lucru. A avut noroc că,  dacă era acum 5 ani, era deja în avion. Acum am experiență, s-a format un grup la care toată lumea participă, de la conducere la oamenii care lucrează aici. Știți foarte bine cum toată lumea privea echipa la început, că suntem sigur retrogradați și, uitați, după 26 de etape, suntem la un punct de locul 6. Eu cred că toată lumea a pus umărul, toată lumea a muncit, toți și-au făcut treaba. Și da,sincer să fiu, nici nu mai aveam schimbări. Ghinionul că s-a accidentat Stahl, că altfel mai aveam vreo schimbare și atunci…”, a adăugat Rednic la conferința de presă ce precedă confruntarea cu Petrolul de sâmbătă, de la ora 14, de pe arena „Francisc Neuman”.

Dacă Doamne Doamne face un semn, nu am ce să fac. Dar nu e cazul, încă nu scăpați de mine”

În fine, întrebat dacă familia nu a insistat să se gândească la retragere după ce a ajuns din nou la spital și asta după operația la inimă din urmă cu 6 luni, antrenorul utist a dat-o pe glumă: „Nimeni nu îmi face program. Asta e situatia mea, nu mai pot face un control sau ceva, căci, cum am intrat în spital toată lumea s-a agitat. Toate fetele frumoase din spital și pacientele au venit să mă vadă. A fost o amețeală care a apărut așa, din senin. Nu uitați că noi, după meci, am venit acasă cu autocarul și nu știu dacă mi-a făcut bine sau rău. Poate m-am jucat prea mult cu căței pe acolo, am stat prea mult aplecat și tot îi mângâiam. Toată lumea are probleme si nu trebuie sa facem un caz. V-am zis că eu, după problema pe care am avut-o, altfel văd viața. Dacă Doamne Doamne face un semn, nu am ce să fac. Nu avem ce să facem cu tot cu bani, fără bani, cu relații, fără relații. Când ți-e scris te duci…dar nu e cazul, încă n-ați scăpat de mine”.

4 comentarii

  1. „Știți foarte bine cum toată lumea privea echipa la început, că suntem sigur retrogradați…”

    Nu-i adevarat !
    Cei care bat toba de inmormantare mereu, desi n-a murit nimeni, exista si vor exista mereu, ii vedem si la comentarii aici, altfel fanii adevarati n-au vazut echipa „sigur retrogradati”.

    16
    1
  2. Nu scapati domnule Rednic atat de usor,doamna cu coasa e insistenta dar cineva acolo sus vegheaza ca UTA sa dainuie,indiferent de carcotasi,injuratori si altii..
    Nemultumiri exista si vor mai exista,poate ca inclusiv la primul esec..Pai,de exemplu,in locul lui Becali,la cati bani a bagat in Zecesebe fara rezultatele scontate,ar fi aruncat demult prosopul sau si-ar fi pus demult streangul de gat
    3 puncte cu Petrolul si va asteapta asistentele,de data aceasta cu felicitari,nu pentru probleme de sanatate…:-)))
    PS: tare am impresia ca Fabry si-a cam legat o bila grea de picior..Doar de el depinde sa fie descatusat.Cheia este in buzunarul lui Rednic…

    11
    2
  3. Adevarul este ca la experienta sa , Rednic nu este nici Balint, nici Ionut Badea, nici Poenaru.La 73 de selectii la Nationala Romaniei , si ca si castigator de campionate cu Dinamo, Rapid, atat ca si jucator, cat si ca antrenor.Este cred ca unul dintre cei mai experimentati antrenori romani care activeaza in Liga 1.Plus stie cand sa faca misto, stie cum sa motiveze jucatorii, stie cum sa negocieze cu Conducerea Administrativa.Plus, ca este suficient de bine din punct de vedere financiar incat sa nu depinda de sa lariu.Personal am incredere in Rednic si ca antrenor, si ca manager !Sa deaDumnezeu sa aibe rezultate pozitive cu UTA, si sa ramana in continuare la Arad.!

    15
    0
  4. Rednic ne-a luat intr-o situatie dificila, dar am trecut prin barajulcu Buzau, s-au facut peste 25 de inlocuiri in lotul echipei UTA, si totusi dupa esecuri si egaluri dupa 26 de etape suntem pe locul
    8.Acum sa vedem ce mai putem.Daca terminam pana in locul 11, vom juca acasa cu tribune pline, 5 meciuri. Daca ne ajuta rezultatele putem ajunge si in playoff,unde suntem siguri ca nu ne vom da de-o parte.Atunci vor fi tribunele sold-out, vremea va fi frumoasa, ziua mai lunga, etc.Pana la urma din play-off am batut FCSB, egal cu Rapid, egalcu U Craiova, doua egaluri cu Farul, am batut acasa Sibiul, Sepsi, am facut egal la CFR.Ce mare smecherie si acest play-off.Daca joci corect si de la egal la egal cu toate echipele nu ai decat de castigat ! Haide UTA !

    14
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button