Sporturi de contact

Blitz Team Arad – 9 locuri 1 la Cupa Granit de kickboxing, Rareș Dărău devine cel mai tânăr campion al lui Edi Gafencu!






Comuna cărășană Forotic a găzduit, ieri, Cupa Granit la kickboxing, onorată și de 11 sportivi de la Blitz Team Arad, antrenați de Eduard Gafencu și Robert Tătaru.

Dintre aceștia, 9 și-au câștigat toate luptele, iar doi dintre ei au trebuit să se mulțumească cu „argintul”, după cum urmează: Adela Șerban, Eduard Aszodi, Ana-Maria Bozgan, Alexia Aruxandei, Emanuel Țica, Alexadru Gaudi, Florin Tătaru, David Ghirvu, Rareș Dărău (locul 1), respectiv Daniela Bracon și Gabriel Țica (locul 2).

Edi Gafencu se mândrește în special cu performanța lui Rareș Dărău (categ. 60 kg), care e cel de-al patrulea său elev care câștigă o centură. La 11 ani, Rareș este și cel mai tânăr campion de la Blitz Team. Totodată, Florin Tătaru este pregătit de saltul la profesioniști după cea de-a treia victorie consecutivă prin KO. Acesta va împlini în curând 18 ani.

”La această competiție am fost cu majoritatea începătorilor, jumatate din ei la primul meci. Suntem mândri de voi! Mulțumim oamenilor, care sunt alături de copii!” – e mesajul lui Edi Gafencu, care e sprijinit de Flana Market, Haibach Trans, SC Batutza și Camy Instal Srl, Chic Calipso, BrandonImpex, Man Protection, Tom Oliver, Atletic VSA, Fidaco Davsin, HU-RO Service Station, Sultrans și knock-out.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button