Superliga

SuperLiga, etapa a 27-a: Universitatea Craiova își securizează poziția de play-off, dar UTA rămâne cu șanse matematice și la locul 4!







Vineri


FC Hermannstadt – FC U Craiova 1948  1-0


Sibiul a jucat mai bine decât Craiova lui Mititelu și a obținut un succes meritat, în cele din urmă. Balaure, Paraschiv, Stoica și Iancu au fost cu ocaziile, iar Ruben Fonseca, cu golul. Primul al său din SuperLigă, după cele patru din Cupa României. Portughezul a înscris din apropiere, cu capul, după centrarea lui Opruț și echipa lui Marius Măldărășanu urcă pe locul 6, acolo unde poate ajunge și UTA dacă o bate pe Petrolul. Dincolo, FC U Craiova s-a obișnuit cu ideea că va evolua în play-out, înainte cu trei runde înainte de finele sezonului regular, una dintre ele urmând să o joace la Arad, peste o săptămână.

CFR 1907 Cluj – Dinamo București 4-0

Adi Mutu și-a propus să o lase pe fosta formație să-și consume energiile în prima repriză, după care a pus-o fără probleme în colț. Jocul mai bun de posesie al „câinilor” și ceva semi-ocazii nu au produs nimic în prima parte, iar CFR-ul a trecut încetul cu încetul la catedră. Otele s-a jucat cu ocaziile pe finalul actului întâi, dar s-a revanșat în repriza a doua. Fostul jucător al UTA-ei a marcat golurile sale cu numele 9 și 10 în acest sezon al SuperLigii, cele cu care clujenii au închis tabela în fața lui Dinamo. Mai punctaseră Bîrligea și croatul Muhar, iar gruparea din Gruia e din nou pe locul 2 cel puțin până la deplasarea Rapidului la Iași, de sâmbătă seară. Pentru CFR a debutat și Aly Abeid, care l-a înlocuit chiar pe Otele, cei doi fiind colegi și la UTA.



Sâmbătă

UTA Arad – Petrolul Ploiești 1-0

Poate, UTA a făcut unul dintre cele mai modeste partide din punct de vedere ofensiv și ca și construcție a jocului, dar a obținut rezultatul maxim într-un moment crucial al sezonului. Omul de trei puncte cu Petrolul a fost brazilianul Freitas, care a fost pe faza la singura eroare a a portarului prahovenilor. Altfel, în special în partea a doua, arădenii au rezistat eroic în fața atacurilor ploieștenilor, care l-au bombardat cu șuturi de la distanță pe Iacob, prin Grozav, Jair sau Bratu. Juniorul David a ratat golul de 2-0 pe final, așa că doar fluierul izbăvitor al lui Marian Barbu a declanșat sărbătoarea la Arad. UTA e pe locul 7, la egalitate cu Hermannstadt, formația de pe 6, în fața căreia arădenii au avantajul meciurilor directe.

Farul Constanța – Oțelul Galați  1-1

Campioana a făcut un meci slab contra nou-promovatei de pe Dunăre și s-a mulțumit cu remiza. Budescu a oferit iluzia unui succes după un penalty generos obținut de „marinari”, cu VAR-ul, după care Oțelul a preluat frâiele. Golul de 1-1 al lui Maciel a fost o bijuterie, lob din 15 metri ușor lateral dreapta, la vinclul porții lui Buzbuchi. ”Pentru Mister“ a fost mesajul gălățenilor, în absența lui Dorinel Munteanu de pe bancă din cauza unor probleme de sănătate. Gică Hagi a spus dezamăgit după meci că pe unii fotbaliști trebuie să-i învețe fotbalul de la capăt.

Politehnica Iași – FC Rapid 1923  3-1

Singura echipă din SuperLigă ce câștigase toate meciurile în 2024 a dat-o de gard. Rapidul a pierdut lamentabil la Iași, pe terenul unei echipe ce se luptă pentru salvarea de la retrogradare. Și, totuși, după o primă repriză modestă de ambele părți, kosovarul Krasniqi părea să ducă lucrurile în direcția dorită, însă a venit momentul de black-out al lui Săpunaru. Căpitanul giuleștenilor i-a pus mingea pe tavă lui Bettaieb, care a punctat după ce a primit de la Buș. Leo Grozavu a făcut schimbări extrem de inspirate, iar ex. utistul Roman și Harrison au împlântat cuțitul în spatele unei echipe ce mai credea în titlu. Morarul trupei lui Bergodi nu mai e atât de bun înainte de intermediara cu UTA, dar  – totodată – poate fi și mai rănită.

Duminică

Sepsi Sf. Gheorghe – Universitatea Cluj 0-0

Miza și-a pus amprenta pe meciul din Secuime, acolo unde U. Cluj putea veni lângă UTA și Hermannstadt în zona play-off, iar Sepsi la un punct în spatele lor. A ieșit o remiză albă, după un meci de luptă, în care gazdele au avut mai mult mingea și chiar și niște ocazii în special în repriza a doua. Dar, cel mai aproape a fost de gol Dani Popa, pentru „șepcile roșii”, care a scăpat singur cu portarul în prelungiri, dar a tras exact în acesta. Rezultat bun pentru „Bătrâna Doamnă”, care va termina runa cu numărul 27 pe locul 7, dar având rezultate directe mai bune cu Hermannstadt.

FCSB – FC Botoșani  3-2

Liderul nu a avut un meci tocmai simplu cu codașa din Botoșani, dar asta și pentru că ghanezul Nana Antwi și-a lăsat echipa în inferioritate numerică după doar 18 minute. Până la urmă, diferența a făcut-o calitatea superioară a atacanților lui FCSB Coman și Băluță, care – e adevărat – au urcat din nou la catedră după ce și Botoșaniul a rămas în zece, după eliminarea lui Kaprof. În prelungiri, a înscris și Ofosu, fostul utist ajungând la două goluri stagionale. Botoșaniul rămâne pe ultimul loc, în timp ce FCSB-ul se distanțează față de Rapid și menține distanța de 10 puncte față de CFR Cluj.

Luni

Universitatea Craiova – FC Voluntari 2-1

Universitatea Craiova a câștigat chinuit primul meci de pe teren propriu în 2024, împotriva codașei din Voluntari. Oltenii i-au luat tare pe ilfoveni, au avut o bară în minutul 3, iar la faza următoare au deschis scorul prin „capul” lui Baiaram. Încetul cu încetul, cei de la Voluntari au început să joace și ei, dar au avut nevoie de o eroare a lui Bancu să primească penalty-ul din care tânărul Popescu a restabilit egalitatea. Dumiter a ratat o șansă imensă de 1-2, iar Petev a fost extrem de inspirat prin introducerea fundașului Maldonado, care a adus cele trei puncte cu o lovitură de cap. În ultimele secunde ale prelungirilor, „centralul” Cojocaru a dicat un al doilea penalty pentru oaspeți, dar VAR-ul a întors decizia și asta pentru că portarul oltenilor nu-l faultase pe Carnat. U. Craiova urcă pe locul 4, își consolidează poziția de play-off, dar matematica încă nu-i surâde.

Vineri, 23 februarie

FC Hermannstadt – FC U Craiova 1948  1-0

Fonseca 88

rezumat video

CFR 1907 Cluj – Dinamo București 4-0

Bîrligea 52, Muhar 68, Otele 79, 82

rezumat video

Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

Sâmbătă, 24 februarie

UTA Arad – Petrolul Ploiești 1-0

Freitas 45+1

rezumat video

Descoperă oferta de pariuri Superbet pentru partida cu Petrolul!

Farul Constanța – Oțelul Galați  1-1

Budescu 31 – penalty / Frederic 67

rezumat video

Politehnica Iași – FC Rapid 1923  3-1

Bettaieb 55, Roman 88, Harrison 90+4 / Krasniqi 52

rezumat video

Duminică, 25 februarie

Sepsi Sf. Gheorghe – Universitatea Cluj 0-0

rezumat video

FCSB – FC Botoșani  3-2

Coman 6, 76, Dawa 71 / Margiotta 47, Ofosu 90+4

Cartonașe roșii: Antwi 18, Olaru 90+1 / Kaprof 56

Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga! 

Luni, 26 februarie

Universitatea Craiova – FC Voluntari 2-1

Baiaram 7, Maldonado 84 / Popescu 54 – penalty

rezumat video

Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

Clasament

Etapa viitoare:

Marți 27 februarie

Ora 16.15 FC U Craiova 1948 – Politehnica Iași

Ora 18.30 Dinamo București – FC Hermannstadt

Ora 21.00 Oțelul Galați – CFR 1907 Cluj

Miercuri, 28 februarie

Ora 18.30 Universitatea Cluj – Farul Constanța

Ora 21.00 FC Rapid 1923 – UTA Arad

Joi, 29 februarie

Ora 16.15 FC Botoșani – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Ora 18.30 Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova

Ora 21.00 FC Voluntari – FCSB

FOTO: Universitatea Craiova (facebook)

5 comentarii

  1. Dragi jucători ai echipei UTA, nea Rednic are dreptate. Nu talentul unui jucător face diferența ci ambiția lui. Atunci când ea devine colectiva, se numeste echipa puternica. Se vede ca sunteți uniți și se vede ca va doriți mai mult, pentru asta, noi suporterii va apreciem. Apropo. Rapidul este de bătut, vedeți meciul Iași-Rapid, 3-1. Împreună, suntem mai puternici.

    8
    0
  2. Mesajul tau e un mesaj foarte mobilizator, atata doar ca fotbalul nu e atat de simplu (iar talentul chiar face diferenta, bineinteles daca e pus in spijinul echipei), de aceea e un sport atat de complicat si frumos.
    Insa e bine sa incurajam si sa profitam de momentul bun, mesajele incurajatoare sunt bune, rezultatele aduc rezultate.

    4
    0
  3. Daca tot e vremea mesajelor incurajatoare vin si eu cu unul: ganditi-va cum a fost cand ati batut pe U la ei, apoi la Voluntari, pe Petrolul. Un rezultat bun la Rapid ar face ca toate aceste victorii sa va duca unde va doriti. Stadionul din Giulesti am auzit ca nu e atat de mare cum pare la tv, suporterii lor sunt ciudati, ca sa nu spun altceva: odata cu trecerea timpului daca nu marcheza ii vor huidui in a doua repriza (cand Voluntariul i a condus, le au cantat imnul). Sper miercuri sa-l cante si pe al nostru.

    3
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button