Fotbal judetean

Punctele „rocadei” în clasament pentru trupa lui Pîncotan: Voința Macea – Victoria Nădlac 4-0





Două dintre echipele ce-și doresc să se îndepărteze de „zona roșie” a clasamentului Ligii a IV-a și-au dat întâlnire la Macea, acolo unde gazdele aveau moral după punctul prețios scos la Pîncota. De cealaltă parte, Nădlacul nu și-a putut respecta statutul de favorită, la Vamă, cu Vinga, ratând – printre altele – și un penalty, prin Chepețan.

Iar Victoria a început meciul din comuna părădicilor cu o altă oportunitate mare, o bară a ex. felnăcanului Dancă. Amfitrionii au intrat mai greu în joc, iar nădlăcanii au mai avut două situații semnate Bozian (umăr peste poartă din 4 metri) și Chepețan (o lovitură liberă scoasă de Stănilă de lângă bară). După 25-30 de minute, măcenii s-au trezit și ei și Edu și Lakatos au amenințat buturile adverse. Și, când se părea că cele două echipe vor intra cu 0-0 la cabine, în al doilea minut de prelungire al primei părți, după o fază fixă, Lakatos și Băd au țintit bara, dar Cati a fost pe fază și a făcut 1-0.

Cornel Nădăban a făcut două schimbări la pauză și echipa sa a pus din nou ceva probleme, nou intratul Goldiș trăgând doar într-un fundaș, în condițiile în care Stănilă a fost bătut. Și, a venit minutul 67, când – practic – Voința a pus mâna pe puncte. Fritea a centrat din corner și Edu a marcat cu capul. De aici încolo, oaspeții au trebuit să riște și mai mult, s-au descoperit și echipa lui Pîncotan a făcut spectacol. Jucând cu multă ambiție împotriva echipei din localitatea natală, Rudy Lakatos și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor după ce Kiss a centrat din dreapta, iar el a driblat și un fundaș înainte de a trimite în plasă. Era minitul 79, iar după alte trei minute, Ionuț Busuioc a înscris și el, după ce a schimbat singur cu Cigherean și a plasat balonul pe lângă acesta.

Pîncotan: „Am făcut o pregătire bună și acum culegem roadele, îmi felicit băieții”

Așadar, Macea a început anul cu 4 puncte din 6 posibile și chiar o întrece pe Nădlac la golaveraj pe locul 12. „În primul rând, rezultatul de egalitate de la Pîncota l-am meritat după aspectul general al jocului. Știam că Nădlacul ne va pune probleme și așa s-a întâmplat în prima repriză, dar asta și pentru că băieții mei au intrat puțin mai greu în meci. Apoi, însă, am crescut treptat în joc, au venit și golurile, iar 2-0 a fost o singură echipă pe teren. Îmi felicit fotbaliștii pentru cum s-au pregătit în această iarnă și acum culegem roadele, fotbalul ne răsplătește. Am avut și atitudine în aceste prime două meciuri, iar pe Ovidiu Edu un adevărat exemplu de atașament. El și-a pierdut tatăl în săptămâna de dinaintea meciului, dar a găsit resuse să vină să ne ajute și a și marcat. Îi mulțumim și-i transmitem și pe această cale sincere condoleanțe. Ne bucurăm și că vine lumea la meciurile nostre, vrem să le arătăm un fotbal bun în această primăvară și să stăm departe de ultimele locuri. Aveam nevoie să începem pozitiv anul, căci ne așteaptă meciuri extrem de grele, cu Vladimirescu, Sântana și Felnac”, a spus Ruben Pîncotan, antrenorul Voinței.

Nădăban: „Când ratezi ocazii mari, fotbalul te pedepsește”

E clar că „vameșii” și-au plănuit cel puțin 3-4 puncte pentru acest start de an și s-au ales cu doar unul. „Când ai vreo 9-10 ocazii mari în două meciuri și nu dai niciun gol fotbalul te pedepsește. Și la Macea trebuia să avem cel puțin 2-0 pe tabelă la finalul primei repize și am intrat la cabine cu 0-1. Tot așa, începutul reprizei a doua ne-a aparținut, dar am mai luat un gol din fază fixă, ca și primul și totul s-a terminat. Eu zic că avem un lot mai bun decât în tur, cu ceva mai multă experiență, deci ar trebui să vină și rezultatele. Dar, le vom da în continuare meciuri și copiilor, unii au deja destule minute în Liga a 4-a și asta se vede în evoluțiile lor. Din păcate, la unii au apărut ceva probleme medicale, căci joacă și în campionatul juniorilor, vrem să mergem cum putem mai bine pe două fronturi. Ne pare rău și de scorul de la Macea, 0-4 nu arată prea bine, dar realitatea din teren a fost alta”, a punctat și Cornel Nădăban, tehnicianul „vameșilor”.

Formații:

Macea: Stănilă – M. Kiss (86 Berciu), Șt. Ardelean, Edu (79 Marița), Busuioc – G. Trif (86 Cătuneanu), Cati, R. Fritea (79 Șt Șiclovan), Lakatos – Brandabur (46 Veliciu), Băd. Antrenor: Ruben Pîncotan

Nădlac: Cigherean – I. Beracko (76 Perța), Luculescu (82 G. Popovici), An. Kocsis (46 Sinkovicz), Taloș – Mazuch (46 Goldiș), Sturz – Chepețan, Coriteac, Ov. Bozian – D. Dancă (82 Nemeș). Antrenor: Cornel Nădăban

Arbitri: Darius Leah – Florin Vesa, Gabriel Hărduţ. Observatori: Leontin Buda, Andras Mako

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button