Stranieri aradeni

Man susține că nu vrea să plece de la Parma: „Toți au încredere în mine și asta mă face fericit!”





Parma Calcio se apropie cu pași siguri spre revenirea, după trei sezoane, în Serie A. Dennis Man a ajuns la cota 11 goluri și 5 pase decisive pentru liderul din Serie B și a atras atenția mai multor grupări cu pretenții din Italia și fotbalul european.

Presa  vorbește despre interesul celor de la Roma, Milan și Borussia Dortmund, însă – cel puțin deocamdată – atacantul arădean susține că nu dorește să o părăsească pe Parma. „Trec printr-o perioadă bună a carierei mele. Mai sunt meciuri în campionat, suntem pe primul loc, îmi doresc ca echipa sa promoveze și să joc cel puțin un an cu Parma în Serie A. Nu-mi doresc să plec pentru că oamenii au avut încredere în mine chiar și când aveam accidentări și nu stăteam bine fizic. Acum sunt bine, am ajutat echipa foarte mult”, a declarat Man, după amicalul României cu Irlanda de Nord (1-1), în care marcase singurul gol al „tricolorilor”.

Pe de altă parte, fotbalistul crescut de Cristian Păcurar la Atletico și lansat în fotbal de UTA încă nu a semnat prelungirea contractului cu formația „cruciată”. Man mai e jucătorul Parmei până în vara lui 2025, așa că la finalul acestei stagiuni prețul său pe piață scade și – teoretic – șansele sale de fi transferat de o formație cu pretenții cresc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button