ACB Ineu - liga 3 arhivăFotbal judetean

ACB Ineu și-a retras „satelitul” din Liga a IV-a prin implicarea primarului Călin Abrudan: „Lucrurile au scăpat puțin de sub control, o învățătură de minte pentru cei de la club!”






Campionatul Ligii a IV-a Arad va continua în 14 echipe, după ce ACB Ineu și-a retras, astăzi, echipa „satelit”. Adrian Palade, directorul sportiv al grupării arădene din Liga a 3-a, a fost cel care a depus înștiințarea la sediul Asociației Județene de Fotbal, însă decizia a fost luată – în mare măsură – de primarul orașului Ineu.

Călin Abrudan recunoaște că l-au deranjat câteva dintre rezultatele umilitoare la care au pierdut copiii care au reprezentat clubul și consideră că astfel de situații trebuie evitate pe viitor. Cu atât mai mult cu cât jocuri de genul Felnac – Ineu 14-1, Păuliș – Ineu 17-0 sau Viitorul – Ineu 11-0 nu au cum să-i ajute pe tinerii jucători ai clubului de pe Crișul Alb. „Admit că am luat atitudine, fiindcă deja lucrurile au scăpat puțin de sub control. Știu că planurile clubului au fost altele la început, trebuiau să fie două echipe cât de cât echilibrate ca vârstă și valoric, nu s-a reușit și nu se putea merge mai departe așa. Până la urmă, cum puteau crește și acei copii dacă luau aproape meci de meci de la zece goluri în sus? E clar că lângă ei trebuiau să apară și jucători cu experiență, dar nu s-a putut fiindcă meciurile de Liga a 3-a erau cam la aceeași oră și atunci am zis să oprim chinul. Trebuie să fie o învățătură de minte pentru cei de la club, să nu se mai înhame la ceva dacă nu pot să facă lucrurile cum trebuie. Și aici extind puțin discuția și la Liga a 3-a, unde factorul privat lasă puțin de dorit și ne este teamă că în vară va trebui să preluăm noi, ca autorități locale, echipa și să o înscriem în competiția în care ne permitem să jucăm”, ne-a declarat edilul orașului Ineu.

Acesta susține că autoritățile locale pe care le reprezintă vor depune chiar în acest an niște proiecte pentru obținerea de fonduri europene pe sport. „Suntem avansați cu inițiativa noastră de a obține bani europeni, în special pentru renovarea bazei sportive, adică clădirea vestiarelor de pe stadionul <<Central>>, dar și tribunele sau gardul. Trebuie – însă – să vedem unde vom juca atunci când vor demara lucrările, căci construcția bazei sportive din Unitate s-a blocat, trebuie refăcută licitația. O să facem o sesizare oficială la CNI, trebuie să știm exact cât va mai dura construcția acolo și ceea ce avem de făcut. Cert este că sportul și, implicit, fotbalul vor fi sprijinite la Ineu, vom investi în special în copii, sperând – totodată – că partea privată rămâne lângă noi pentru un nivel cât mai bun și rezultate mai rapide”, a adăugat Călin Abrudan.

Athletico Vinga a fost anunțată deja de AJF că nu are adversar sâmbătă, dar va câștiga la „masa verde” meciul, ca și restul formațiilor din Liga a 4-a până la finalul sezonului. Vinganii și-au și programat un amical penru sâmbătă, cu Păulișana Păuliș, echipa ce avea deja rundă liberă în weekend. Ineu II era pe ultimul loc în Liga a IV-a, cu doar 7 puncte acumulate în 18 partide.

3 comentarii

  1. Pacat…se dezvolta frumos Academia Ineu proiect inceput in 2014 de Roland Szabo…proiect plin de promisiuni,restante si minciuni….v-ati batut joc de jucatori ani la rand acum totul se intoarce… urmeaza prima echipa sa arunce prosopul…tipic romanesc

    8
    0
  2. Copii sunt nepregatiti de asta pierd la astfel de scoruri. Nu stiu sa stea in teren. Cine sa ii invete …Sculici ? Sa fim seriosi

    5
    0
  3. Trist….sa ii trimiți copii în deplasare fără 1 sticlă de apa???!!!!! Penibili…speram sa dispăreți din peisaj!

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button