UTA Arad

Rednic e îngrijorat înainte de deplasarea de pe „Cluj Arena”: „Am o listă cam mare de jucători care nu au participat la antrenamente, nu sunt supărat pe Omondi”




„Bătrâna Doamnă” strânge rândurile pentru al doilea meci al play-otului SuperLigii, care se va disputa sâmbătă seara (ora 18) la Cluj, cu Universitatea. Dincolo vestea privind disputarea meciurilor de pe teren propriu fără spectatori, decizie contestată de conducerea arădeană la Comisia de Apel a FRF, Mircea Rednic pare îngrijorat înaintea partidei de peste două zile.

„Internaționalii” s-au întors de abia aseară la Arad, cu excepția lui Eric Johana Omondi, care a fost trimis mai repede acasă de selecționerul Kenyei pe motive disciplinare. Atacantul „roș-albilor” a avut un conflict la hotel cu colegul Abud Omar, Mircea Rednic fiind surprins de eveniment. „Și supărat și nesupărat, am avut o discuție cu Omondi și aș vrea ca băiatul ăsta, Mutu, cum îi zic eu, să aibă reacția asta și la antrenamente. Adică o reacție de agresivitate, să spună ceva când ceva nu-i convine. Nu știu, nu am intrat în detalii despre ceea ce s-a întâmplat la naționala Kenyei, dar, din ce am înțeles, a fost provocat. Eu nu am de ce să fiu supărat, sunt bucuros că a venit mai devreme”, a tehnicianul arădenilor despre „eroul” partidei din sezonul regular, de pe „Cluj Arena”, cu două goluri și un „assist”.

Anunțând că jamaicanul Kemar Lawrence mai întârzie din cauze birocratice, legate de obținerea vizei, Rednic a vorbit despre Imoh Ezekiel, fotbalist care a intrat bine în amicalul cu Reșița și al cărui debut oficial ar putea avea loc la Cluj. „El e jucătorul pe care l-am știut, pe care l-am avut și înainte de a pleca, din ce am văzut eu. E clar că din punct de vedere fizic nu e ok, dar poate să ducă o repriză. E jucătorul care nu așteaptă mingea, nu se demarcă numai în spate sau în lateral. E jucătorul care cere în profunzime, are viteză, are forță, detentă foarte bună, chiar dacă nu e înal. Și eu sper ca să fie jucătorul de care am avut nevoie și pe care l-am așteptat”, a adăugat „Puriul” referindu-se la atacantul nigerian pe care l-a antrenat deja la Standard Liege în urmă cu 11 ani.

Mijlocașii laterali Albert Stahl și Raul Stanciu sunt singurele absențe certe ale UTA-ei pe „Cluj Arena”, dar Rednic își face destule probleme privind alți 8 fotbaliști din lot. Tehnicianul i-a nominalizat pe Pedro, Freitas, Căpușă, Micovschi, Tudorie, Luckassen, Vulturar și Trif. „Dincolo de problema cu absența suporterilor de la meciurile de acasă, pe mine mă preocupă jucătorii, atât. Am o listă cam mare, jucători care nu au participat la antrenamente, vin după 8-10 zile de absență sau pregătire separată, specifică. Pe mine asta mă interesează, ca la meciul de sâmbătă, de la ora 18, să fim compleți”, a mai transmis Mircea Rednic.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button